Alexandru Nicolschi. Un „om-șobolan”

În 1991, când Iulia Hossu Longin începea impresionantul proiect „Memorialul durerii”, aveam 9 ani, o vârstă care astăzi ar presupune cel puțin acordul părinților pentru a asculta mărturiile respective. După atâta vreme, vocea ei înseamnă pentru mine cântec de jale pentru toți cei care și-au trăit tinerețea în temnițele comuniste.

Un episod mi-a rămas în minte și în suflet. Lucia Hossu Longin îl punea pe Alexandru Nicolschi, un bătrân de 76 de ani, să se uite într-o oglindă, îl confrunta cu atrocitățile comise în tinerețea comunistă și îl întreba dacă regretă. Răspunsul lui a fost unul șocant și pentru un copil de 9 ani:

„Să privim lucrurile realist? Se gândea cineva în ’53 sau în ’54 că o să vină ’89?”

Bătrânul avea ochi reci, ca de șobolan și peste ani, citind memoriile Adrianei Georgescu, „La început a fost sfârșitul”, am constatat că și alți oameni au simțit asta. Femeia, anchetată și torturată la Malmaison, îl numea pe generalul Nicolschi „omul șobolan”.

Copilăria și tinerețea „omului-șobolan”

S-a născut la 2 iunie 1915 la Tiraspol iar numele lui de botez, numele real, a fost Boris Grünberg. O căutare rapidă pe internet ni-l prezintă ca fiind un fost un activist comunist evreu, spion sovietic și apoi general, șef al Securității regimului comunist din România. Frunzărind C.V.- ul brutei care nu se gândea în anii 50 că va veni anul 1989, constatăm că a îndeplinit și funcțiile de subdirector general al Direcției Generale a Securității Poporului între 1948 și 1953 și secretar general al Ministerului Afacerilor Interne între 1953 și 1961.

Ceea ce a rămas însă în urma vieții lui este amintirea unui torționar atroce. Limba nativă a fost limba rusă iar copilăria i-a fost marcată de sărăcie, tatăl său, Alexandru, un morar, îmbolnăvindu-se iar mama fiind casnică. Termină primele opt clase în localitatea natală, apoi, împins de situația precară, se angajează într-un atelier de gravură în metal, apoi intră ucenic la un bijutier, slujbă păstrată până în anul 1937. Este încorporat și poartă haina militară la Iași, soldat în Regimentul 2 Transmisiuni. Termină stagiul militar în 1940 cu gradul de caporal, specializându-se în telefonie.

Înainte de militărie aderase încă din 1932 la Comsomol (organizația de tineret a partidului comunist) și făcuse chiar cinci zile de arest preventiv în urma capturării sale de către Siguranță. A încercat să se impună în cadrul Comsomol și apoi în ierarhiile Partidului Comunist din Basarabia. După ocuparea Basarabiei de către URSS, se angajează ca tehnician la Centrala telefonică din Chișinău, apoi este propus pentru a fi racolat de Razvedka, direcția de spionaj a NKVD. Merge la pregătire la Cernăuți și trece printr-un curs special, constând în șaizeci de module a câte trei ore. Când proaspătul spion absolvă este deja pregătit pentru a fi infiltrat în România. Misiunea lui din partea NKVD era aceea de a colecta date despre economia și mișcările de trupe din țara noastră.

El însuși scria într-o autobiografie în 1944:

„În luna mai 1941 am plecat cu o misiune în România. Când am fost prins, ca să­mi pot ascunde trecutul și misiunea, mi-­am schimbat numele în Nicolschi Alexandru Sergheevici, originar din Tiraspol. Sub acest nume am fost cercetat de organele Biroului II Contrainformații de la București și sub acest nume mă recomand până astăzi, 14 octombrie 1944.”

Misiunea de care amintea avusese loc în noaptea de 26 mai 1944. După ce reușise să treacă granița a fost prins de doi grăniceri care au simțit că este ceva în neregulă cu el. Nu vorbea bine limba română și, în urma anchetelor, a fost judecat pentru spionaj. Inițial a fost cerută pedeapsa capitală, însă instanțele l-au condamnat la muncă silnică pe viață. În septembrie 1941 îl regăsim la Aiud, unde stă alături de alți agenți sovietici dovediți până în 28 august 1944, când sunt eliberați și intră în structurile de partid sau ale Securității.

Revenim la Iulia Hossu Longin, „Memorialul durerii” și interviul din 1991. Fiind pus față în față cu miile de destine zdrobite în închisorile comuniste, macabrul bătrân declară cu nonșalanță:

„Lăsați că știu foarte bine cum a fost acolo. Am stat și eu la închisoare!”

Nicolschi și Securitatea

Odată cu preluarea controlului total al sovieticilor asupra României, Nicolschi evoluează extrem de rapid de la funcția de ajutor al responsabilului politic al „Formațiunilor Patriotice de Luptă” până în fruntea Securității. În cererea sa de încadrare în Direcția Generală a Poliției consemna:

„Vreau să lupt în cadrul Partidului Comunist Român, pentru dezrobirea clasei muncitoare, pentru dreptatea socială, să construim o societate nouă, unde să nu existe exploatarea omului de către om.”

Ce ironie! Omul acesta va zdrobi fără să clipească mii de semeni. În 1945 este angajat ca șef al Corpului de Detectivi din Direcția Generală a Poliției, în 1946 este inspector general la Direcția Generală a Poliției. Se căsătorește cu o celebră militantă comunistă, Iozefina Marcovici, femeie cu opt ani mai mare ca el în anul în care devine inspector general al Poliției de Siguranță. În 1948, în ziua de 1 septembrie este avansat direct general-maior de Securitate și preia funcția de locțiitor al directorului general al DGSP.

Are un rol determinant în modul în care a fost alungată Ana Pauker de la conducerea Partidului Muncitoresc Român, coordonând acțiunile dispuse de Moscova. Ordonă arestarea lui Vasile Luca și a fostului ­ministru de interne, Teohari Georgescu, dispune anchetarea acestora ei pune bazele odiosului „Experiment Pitești”. Peste 50 de ani va fi recunoscut de foștii deținuți. „Omul-șobolan” nu putea fi uitat. Modul de lucru îi va fi recunoscut prin decorarea cu Ordinul Steaua Republicii Populare Române.

Nu renunță în niciun moment la statutul său de agent KGB, o anchetă din anul 1968 ajungând la șocanta concluzie că Nicolschi și Pintilie au dispus în anul 1949 amplasarea de echipament de ascultare chiar în casa și biroul lui Gheorghiu-Dej. A participat la instructaje KGB organizate în Bulgaria și Polonia, camuflate în spatele unor misiuni și a informat permanent Moscova în ceea ce privește obediența liderilor comuniști români. Opt ani a fost adjunct al lui Alexandru Drăghici, ministrul de interne și apoi secretar al acestui minister. În ultima parte a carierei a „studiat” la Institutul de Studii Economice din capitală.

Retragerea. Ultimii ani de viață și moartea nemeritată

La 11 februarie 1959 a mai primit o stea pe epoleți și la 31 ianuarie 1961 consiliul de miniștri semnează hotărârea de trecere în rezervă a generalului-locotenent Nicolschi Alexandru. Avea numai 46 de ani și, pentru crimele și monstruozitățile săvârșite, primea o pensie de 4209 de lei și o locuință de lux pe strada Olga Bancic din București. A huzurit, supravegheat mereu de Securitate, până la revoluția din 1989 și a avut liniște și în următorii doi ani până când, în toamna anului 1991 Asociația Foștilor Deținuți Politici a sesizat Procuratura Generală. Instanța a întocmit un dosar penal. Era acuzat de abuz în funcție și de crime.

A acordat două interviuri, declarându-se mereu nevinovat, susținând că el a „luptat numai împotriva legionarilor și fasciștilor.”

La 15 aprilie 1993 s-a emis citația pentru audieri. Procurorul Șeban Niculescu i-a înmânat personal documentul oficial. Torționarul, criminalul, odiosul Alexandru Nicolschi nu s-a prezentat niciodată. A murit în noaptea dinaintea audierilor, o moarte ușoară, în somn, liniștită, nemeritată. Făcuse infarct.

Cadavrul lui Nicolschi a fost incinerat după trei zile la crematoriul Cenușa. În revista „Zig Zag” a fost publicată o fotografie cu cadavrul pregătit pentru ardere.

Povestea odiosului Alexandru Nicolschi trebuie să fie cunoscută și vizionarea episodului dedicate lui din „Memorialul durerii” este recomandată tuturor românilor, indiferent de vârstă.

Citeste si

• 1. Banca Transilvania oferă clienților câștiguri uimitoare. Înscrierile sunt doar până pe 31 iulie! Iată ce trebuie să faci!
• 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r

Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate

Recomandări autor