Bacovia. Omul din spatele peniței

A fost George Bacovia sumbru, posomorât precum versurile rămase în stânga peniței lui? Zilele ce i-au fost date au trecut toate legănate de doine triste ale tristeții? Cel mai important poet simbolist dat de literatura noastră spunea că iubește oamenii dar stă departe de ei pentru a nu le atinge veselia. Viața poetului este o sumă de fapte ce pot părea ciudate.

Umbre și lumini în copilăria și adolescența lui Iorguț Vasiliu

Bacovia a absolvit liceul târziu, avea douăzeci și doi de ani, iar numele i-a apărut pe coperta primei cărți la treizeci și cinci de ani, târziu, dacă ne gândim la momentul debutului eminescian sau la primul volum al lui Labiș. Paradoxal, Bacovia nu era un mare cititor, niciodată nu și-a exprimat simpatia pentru vreun autor și adora să schițeze caricaturi sau portrete. Zâmbim când auzim că în copilărie posacul poet de mai târziu era alintat Iorguț, atât de părinți cât și de ceilalți opt frați.

Iorguț nu a excelat deloc la școală. A avut chiar nota 8 la purtare la un moment dat și a susținut în veri ce sigur i-au părut triste corigențe la limba română, la geografie, istorie, greacă, matematică. Adora în schimb sporturile și patina cu mare drag, era un bun înotător, un gimnast care excela la bare și la inele. Sute de porumbei i-au fost amici în clasele primare și la liceu iar cunoscuții spuneau că fiecare primise un nume de la Iorguț Vasiliu. Licean fiind încă, trece prin malarie și prin varicelă, ambele tratate superficial. Complicația inerentă este o zona zoster, o eczemă urâtă netratabilă la baza nasului. Prietenii apropiați spuneau la mulți ani de la acest episod că imperfecțiunea aceasta l-a torturat psihic toată viața.

Visează la 17 ani la mirajul armelor și este admis la Școala Militară din Iași. Impactul cu rigoarea cazonă este uriaș și fuge după două săptămâni, în uniforma de cadet, apoi reia liceul. Îl va termina abia peste cinci ani, fără a reuși să o obțină diploma de bacalaureat. Bacovia a primit un certificat de absolvire a liceului pe care era înscrisă o tristă medie a anilor de studii: 6,43.

Într-un interviu acordat mulți ani mai târziu, poetul spunea:

„Anii de liceu nu mi-au părut prea fericiți. Era prea multă asprime în școală și prea puțină înțelegere”, a mărturisit poetul într-un interviu.

Talentul său la desen, îndeosebi în a realiza portrete și caricaturi, s-a materializat și în colaborarea cu diverse gazete, dar nu s-a rezumat aici. A fost una dintre marile pasiuni ale sale. Nici studentul Bacovia nu a strălucit. Timp de șase ani a fost înscris la Facultatea de Drept din capitală, ani în care a adunat absențe nenumărate și examene nepromovate. Doar trei ani a reușit să încheie din punct de vedere al promovării examenelor și după șase ani a fost exmatriculat. S-a înscris apoi la Facultatea de Drept din Iași. A reușit să o ducă până la examenul de licență, examen pe care nu l-a susținut. Cu toate acestea, instituția i-a eliberat Cartea de avocat. Nu va pleda însă niciodată.

Poezia unui om care nu vrea să umbrească veselii

Poetul George Bacovia a trimit texte sau poezii gazetelor și revistelor de specialitate și sub alte nume. A folosit pseudonimul V. George și G. Andoni, dar și A. Muste și Gr. Mustea pentru publicistică. Târziu a explicat motivul acestei alegei, Mustea fiind numele unor strămoși din familia tatălui său. Pentru proză sau articolele în care recenza a folosit pseudonimele Bob, Geo Vas și Vag.

Ar fi trebuit să precizez mai devreme în text că numele real al autorului ce torturează adolescenții zilelor noastre în zilele bacalaureatului a fost Vasiliu. Și Bacovia este un pseudonim, explicat chiar de poet:

„Numele eu l-am luat din dicționarul lui Hașdeu, cum cred că va fi făcut și Arghezi în legătură cu râul Argeșului”.

Așadar debutează editorial la 35 de ani cu „Plumb”, volum îngrijit de deja consacratul Ion Pillat. Înainte ca „Plumb” să ajungă în 500 de exemplare în rafturile librăriilor, Bacovia fusese un tânăr cu prezențe în cârciumile cu lăutari. Vinul era băutura lui favorită, ura berea și foștii camarazi aminteau că era un om de petrecere, un băutor de cursă lungă. Așadar, Bacovia era și un boem petrecăreț care uita să ajungă uneori acasă.

Am fi fost tentați să credem că sunt legende urbane, bârfe răutăcioase, dacă nu am fi avut această mărturie a poetului:

„Bacovia mai înseamnă însă și altceva. Prescurtând pe Bacchus în Baco și adăugând apoi cuvântul latin via – calea, adică ajungi să vezi că Bacovia înfățișează pur și simplu Calea lui Bacchus. Pe calea aceasta am mers eu într-adevăr de foarte multe ori. De vină e și regiunea în care m-am născut, viile de la Bacău având renumele lor.”

Bărbatul mic de înălțime, firav, cu ochii albaștri și care își ciupea mereu mustața, probabil un tic apărut din cauza acelei zona zoster, adora să scrie în mijlocul naturii. Impresia era că se ferea de oameni, se ascundea de ei, nu inițial dialoguri și nici nu le dezvolta pe cele în care era introdus.

Tot Bacobia a lămurit misterul firii sale, în inteviuri acordate la bătrânețe:

„Melancolia firii mele nu ar fi niciodată înțeleasă.Evit oamenii pentru că persoana mea ar aduce un fel de umbrire peste veselia lor spontană. Îi respect prea mult ca să le aduc vreo supărare.”

Soție i-a fost Agatha Grigorescu, o orfană din adolescență, absolventă a Facultății de Litere și Filosofie din București. Agatha a predat limba română și a scris și ea poezie. De fapt, poezia a fost cea care i-a unit și sunt foarte mulți oameni apropiați de familia lor care spun că Agatha transcria frumos poeziile soțului și le trimitea gazetelor spre publicare.

Bacovia nu a avut, se pare, o conștiință artistică limpede. Poezia era, spunea el „ca o recreație după muncă”.

„Nu am nici un crez poetic. Scriu precum vorbesc cu cineva, pentru că-mi place această îndeletnicire. Trăind izolat, neputând comunica prea mult cu oamenii, stau de vorbă adesea cu mine însumi, fac muzică și, când găsesc ceva interesant, iau note pentru a mi le reciti mai târziu. Nu-i vina mea dacă aceste simple notițe sunt în formă de versuri și câteodată par vaiete. Nu sunt decât pentru mine.”

Fire boemă, am precizat deja acest aspect, Bacovia a avut dificultăți în a-și păstra locurile de muncă, fie pentru că demisiona fie pentru că era concediat. A lucrat pe parcursul vieții și ca profesor de desen la Școala Normală din Bacău, funcționar și ajutor de contabil la Prefectura Bacău,  dar a fost și copist la Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice sau șef de birou la Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale.

Bacovia a fost bolnav sau convalescent aproape toată viața. Pata aceea de sub nas, eczema aceea inestetică i-a afectat puternic armonia interioară. Nu avea 33 de ani împliniți când își trecea numele în registrul de internări al Sanatoriului de Boli Nervoase din București. Peste 14 ani petrecea zile în salonul Clinicii de Neuropsihiatrie Colentina, iar la 55 de ani era îngrijit de cadrele medicale ale Clinicii de Neuropsihiatrie a Spitalului Central din București. În cariera lui literară a existat o pauză de creație de zece ani, timp în care nu a scris nimic.

Radio București a avut un proiect minunat. Astfel au fost înregistrate 28 de poezii recitate chiar de poetul ajuns la 73 de ani, poezii ce au fost imprimate apoi pe două discuri de vinil, unul apărut în 1966, celălalt unsprezece ani mai târziu. Înregistrarea aceea făcută la radio este unicat.

Astăzi, casa în care a venit George Bacovia pe lume la Bacău este situată la nr. 13 pe strada ce îi poartă numele. Cunoscând bine viața poetului, poeziile lui o să pară firești, iar tristețea și melancolia lor perfect justificabile. Astfel, o noapte întreagă petrecută în turnul bisericii Precista din Bacău, după ce paracliserul l-a uitat din greșeală, va fi inspirație pentru „Amurg violet”, iar „Liceu” va surprinde trauma din anii de studiu, calvarul liceului terminat la 22 de ani. Se spune că „Liceu” a fost scrisă și ca răspuns literar pentru un chestionar adresat de Spiru Haret liceenilor români în vederea unei preconizate reforme.

După cel de-al doilea război mondial viața lui curge lin. Primește un post de bibliotecar la Ministerul Minelor și Petrolului. În 1946 arevo cumpănă, odată cu editarea volumului „Stanțe burgheze”. Este aspru criticat de comuniști, cenzurat și chiar interzis până în anul 1955 când este repus în circulație, fiind și omagiat și chiar angajat de Ministerul Artelor.

Nimeni nu cred că își poate închipui cum ar fi fost poeziile bacoviene dacă poetul ar fi avut neșansa să viziteze temnițele comuniste.

George Bacovia a murit la 22 mai 1957 în casa lui din București, la numai un an după ce i se publicase ultimul volum de poezii.

Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate

Recomandări autor