Home > Cultură > Celebrități > Bogie și Bacall. Filmul și viața
Celebrități Cultură Premium

Bogie și Bacall. Filmul și viața

Bogie și Bacall. Filmul și viața

Spencer Tracy l-a numit în 1930 ,,Bogie” si acesta a rămas unicul alint al unuia dintre cei mari actori din istoria cinematografiei, Humphrey DeForest Bogart. Actor de teatru și de film, laureat al premiului Oscar, Bogie a devenit rapid și a rămas pentru totdeauna un veritabil simbol cultural american, fiind considerat de o mare parte a criticilor de film chiar cel mai mare actor american de film al secolului al XX-lea.

Bogie. Povestea

S-a născut la 25 decembrie 1899, la New York, fiu al lui Belmont DeForest Bogart și al lui Maude. Tatăl lui Bogart era presbiterian, în timp ce mama era practicantă a Bisericii Episcopale, religie în care a crescut și copilul. A crescut într-o familie nefericită, alături de surorile sale mai mici, Frances și Catherine Elizabeth (Kay).

Tatăl lui era chirurg iar mama ilustratoare de publicitate cu studii în New York și Franța, cu practică la celebrul studio al lui James Abbott McNeill Whistler. Mai târziu va deveni artist al revistei pentru femei ,,The Delineator”. Maud a folosit o poză a lui Humphrey într-o campanie publicitară pentru ,,Mellins Baby Food”.

Familia Bogart avea bune posibilități financiare, locuiau într-un apartament din Upper West Side iar vacanțele le petreceau într-o cabană proprietate a familiei pe malul lacului Canandaigua Lake, părinții erau însă ocupați cu carierele, se certau extrem de des iar copiii erau străini de orice idee de afecțiune.

Peste mulți ani, Bogart își amintea:

,,Educația mea nu a fost plină de sentimentalism, a fost foarte simplă. Un sărut, în familia noastră, era un eveniment. Mama și tatăl nostru nu s-au gândit la mine sau la cele două surori ale mele.

Studiază la o școală privată până în clasa a cincea, apoi este înscris la prestigioasa școală Trinity din New York. Nu este nicidecum un elev model, pare un introvertit, neimplicându-se deloc în activitățile extrașcolare. Urmează apoi cursurile Academiei Phillips din Andover, Massachusetts, de unde pleacă, spre stupefacția părinților care visau ca fiul lor să ajungă la Universitatea Yale.

În 1918, debusolat și fără perspective clare, Bogart se înrolează în marină, călătorește pe nave de transport ce duc soldații din Europa după armistițiul de la Compiegne.

Despre perioada aceasta, Bogart va scrie:

,,La optsprezece ani, războiul era o chestie grozavă. Paris! Franțuzoaice! Al naibii de fierbinte!

După ce părăsește marina, lucrează o perioadă ca vânzător de obligațiuni, alăturându-se United States Coast Guard Reserve, apoi începe să își urmeze visul: actoria. Niciodată nu luase lecții, deși între 1922 și 1935 a jucat în optsprezece piese pe Broadway. O cunoaște pe Helen Menken, tot actriță, atunci când joacă amândoi în piesa ,,Drifting” la Playhouse Theatre în 1922, se îndrăgostesc și se căsătoresc la New York în mai 1926.
Un an mai târziu sunt deja divorțați. La 3 aprilie 1928 se recăsătorește cu actrița Mary Philips.
În anul 1929 piața bursieră se prăbușește, teatrul este lovit puternic și majoritatea actorilor iau drumul Hollywoodului.

Primul film al lui Bogart este ,,The Dancing Town” (1928), din păcate nu mai există această peliculă. Tot în această perioadă joacă alături de Joan Blondell și Ruth Etting în ,,Broadway’s Like That” (1930).
Semnează, pentru 750 de dolari pe săptămână, un contract cu Fox Film Corporation, îl întâlnește pe Spencer Tracy, cel care îi va rămâne prieten de pahar pentru toată viața.

Tracy și Bogart au împărțit același ecran o singură dată, în filmul sonor regizat de John Ford ,,Up the River” (1930), unde au interpretat rolurile unor prizonieri, de altfel filmul de debut al lui Tracy. Pentru Bogart, filmul a fost prilejul de a apărea pentru prima dată pe un afiș.

Paradoxal, cei doi buni prieteni au hotărât, pe final de cariere, să joace împreună în ,,The Desperate Hours” (1955 ), dar au renunțat la proiect dintr-un motiv pueril: ambii doreau ca numele să fie primul pe afiș. Spencer Tracy a fost cel care a renunțat, rolul lui fiind preluat de Fredric March.

În prima jumătate a deceniului patru, Bogart nu are prea mult de lucru, părinții divorțează, apoi tatăl moare în 1934, lăsând moștenire foarte multe datorii. Divorțează din nou, devine depresiv și începe să bea din ce în ce mai mult.

În 1934 joacă pe Broadway în ,,Invitation to a Murder”, este remarcat de regizorul și producătorul Arthur Hopkins, acesta îi propune să joace rolul criminalului evadat Duke Mantee într-o viitoare piesă de teatru a lui Robert Sherwood, ,,Pădurea împietrită”.

Hopkins își amintea întâlnirea cu Bogie astfel:

,,Când l-am văzut pe actor, am fost oarecum luat prin surprindere, deoarece nu aveam prea mult respect pentru acest gen de actori. A fost unul dintre acei tineri eterni care și-au petrecut cea mai mare parte a vieții scenice în pantaloni scurți albi, cu o rachetă de tenis. Părea atât de îndepărtat de rolul de ucigaș cu sânge rece, dar vocea lui, uscată și obosită, era convingătoare și era a lui Mantee.

Piesa este un mare succes și în 1936 este lansat filmul omonim, film ce are un imens succes de box-office. Humphrey Bogart este deja o vedetă. Cu toate acestea, primește doar un contract pe douăzeci și șapte de săptămâni cu 550 de dolari pe săptămână iar rolurile sunt cam aceleași: gangsteri într-o serie de drame de categorie B.

În 1938 se căsătorește a treia oară, de data aceasta cu actrița Mayo Methot, paranoică și alcoolică, ferm convinsă că Bogie o înșela. Femeia l-a înjunghiat cu un cuțit, a incendiat casa, și-a tăiat venele de mai multe ori, Bogart însă a luat totul în râs și nu a părăsit-o.

În 1941 filmează ,,High Sierra” în regia lui Raoul Walsh, cu un scenariu scris de John Huston. Este ultimul film serios al lui Bogart ca gangster. Bogie nu a urmat școli, a citit însă enorm, scriitori preferați avându-i pe Platon, Pope, Ralph Waldo Emerson și William Shakespeare.

Bunul său prieten John Houston debutează regizoral în 1941 cu ,,Șoimul maltez”, un film bazat pe romanul omonim al lui Dashiell Hammett. Houston este fericit să îl distribuie pe Bogart în rolul detectivului particular Sam Spade. Alături de el joacă Sydney Greenstreet, Peter Lorre, Elisha Cook Jr. și Mary Astor. Bogart citește cronici incredibile și declară fericit:

Este practic o capodoperă. Nu am multe lucruri cu care să mă mândresc … dar acesta este unul”.

Rolul vieții a fost fără îndoială acela al lui Rick Blaine, un proprietar de club de noapte cu trecut misterios, prieten atât cu naziștii cât și rezistența franceză și regimul de la Vichy, rol din capodopera ,,Casablanca” filmată în 1942.

Filmul a fost regizat de Michael Curtiz și alături de Bogart au mai jucat Ingrid Bergman, Claude Rains, Sydney Greenstreet, Paul Henreid, Conrad Veidt, Peter Lorre și Dooley Wilson. Bergman avea să declare despre Bogart:

„L-am sărutat, dar nu l-am cunoscut niciodată.”

Pe timpul filmărilor, pentru că Ingrid Bergman era mai înaltă, Bogie purta pantofi cu talpă groasă în unele scene. Filmul primește Oscarul pentru cel mai bun film, iar Bogart este nominalizat pentru cel mai bun actor. Acesta merge însă la Paul Lukas pentru rolul din ,,Watch on the Rhine”. În 1946, Humphrey Bogart câștigă 460 de mii anual, devenind cel mai bine plătit actor din lume.

Iubirea dintre Bogie și Bacall

Bogart a cunoscut-o și a început să o iubească pe Lauren Bacall în timpul filmărilor la ,,To Have and Have Not” din 1944, o adaptare slabă a unui roman omonim semnat de Ernest Hemingway. Bacall avea nouăsprezece ani, iar Bogart patruzeci și cinci. Laureen fusese un copil minune, fotomodel de la vârsta de șaisprezece ani cu apariții în doar două piese de teatru.

Bogart era căsătorit încă, primele sale întâlniri cu Bacall fiind astfel scurte și extrem de prudente. S-au întâlnit din nou pe platourile de la ,,The Big Sleep” din 1946, regizat de Howard Hawks, cu un scenariu scris de William Faulkner. Filmul a avut un mare succes.

Divorțează în final de Mayo Methot‎ în februarie 1945, peste trei luni Bogart și Bacall căsătorindu-se la Malabar Farm lângă Lucas, statul Ohio, la casa scenaristului Louis Bromfield. Se stabilesc într-un conac din Holmby Hills, Los Angeles iar căsnicia lor este una fericită, singurele neplăceri fiind provocate de problema cu alcoolul a lui Bogie. La 6 ianuarie 1949, Lauren Bacall îl naște pe Stephen Humphrey Bogart, singurul băiat al lui actorului, numit după personajul lui Bogart din ,,A avea sau a nu avea”, iar la 23 august 1952 vine pe lume al doilea copil, Leslie Howard Bogart, fetiță numită după actorul englez Leslie Howard care l-a ajutat pe Bogart la începutul carierei sale

Apar împreună pentru ultima dată în 1948 în ,,Key Largo”, film regizat de John Huston. Mai jucaseră amândoi în ,,A avea sau a nu avea” (1944), ,,Somnul de veci” (1946) și ,,Pasaj întunecat” (1947).

Marile filme

În 1951 joacă alături de Katharine Hepburn în filmul ,,Regina africană” regizat de vechiul prieten John Huston, primul film Tehnicolor în care a jucat Bogart. De altfel, în toată cariera sa, și-a pus numele doar pe afișele a cinci filme color, pe lângă amintitul ,,Regina Africană” mai jucând în ,,Revolta de pe Caine”, ,,Contesa desculță”, ,,Nu suntem îngeri” și ,,Mâna stângă a Domnului”. Primește Oscarul în 1952 pentru rolul Charlie Allnutt și în cadrul discursului spune;

Nimeni nu ar fi reușit singur. La fel ca tenisul, ai nevoie de un adversar sau un partener bun pentru a scoate tot ce ai mai bun în tine. John și Katy m-au ajutat să ajung aici.

Pentru rolul căpitanului Queeg din drama lui Edward Dmytryk, ,,Revolta de pe Caine” cere puțini bani în 1954. Va fi nominalizat a treia oară la premiul Oscar și va apărea pe coperta revistei Time din 7 iunie 1954.
Filmează la Roma pentru ,,Contesa desculță” (1954), film în care are un rol dificil, al unui om rupt de realitate, îl interpretează însă magistral, având-o parteneră pe Ava Gardner.

În 1955, Bogart joacă în trei filme: ,,Nu suntem îngeri” de Michael Curtiz, ,,Mâna stângă a Domnului” de Edward Dmitryk și ,,Ore de cumpănă” de William Wyler. Ultimul film în care Humphrey Bogart joacă este drama lui Mark Robson, ,,Calea cea grea” (1956).

Sfârșitul lui Bogie

Bogart a iubit și a avut vicii la care nu a renunțat niciodată. A fondat un grup la Hollywood, ,,Rat pack”. O traducere liberă ar fi ,,haita de șobolani”. Povestea grupului al cărui lider inițial a fost este una fascinantă.
În primăvara lui 1955, la Las Vegas, o petrecere prelungită la care au fost prezenți Frank Sinatra, Judy Garland, soțul ei Sidney Luft, Michael Romanoff și soția sa Gloria, David Niven, Angie Dickinson și alții, s-a încheiat cu Bacall uitându-se la la resturi și spunând: „Seamănă cu o haită nenorocită de șobolani.”

Numele a fost oficializat la Romanoff’s din Beverly Hills iar prietenii au primit chiar și funcții: Sinatra a fost conducătorul haitei (Pack Leader), Laureen Bacall a fost Mama bârlogului (Den Mother), Bogie ca Director de Relații Publice.

Într-un interviu acordat editorialistului Earl Wilson, Bacall a clarificat scopul grupului:

„Să bem mult bourbon și să stăm treji până târziu.”

În 1955, starea de sănătate a lui Humphrey Bogart s-a înrăutățit, tusea și dificultatea de a mânca devenind probleme grave. Fumător și băutor înrăit, Bogart a dobândit și un cancer esofagian. A refuzat să vorbească despre sănătatea sa până în ianuarie 1956, când Bacall l-a convins să mergă la un doctor. Era prea târziu. La 1 martie Bogart a fost operat, esofagul i-a fost îndepărtat, de asemenea doi ganglioni limfatici și o coastă. Operația, fără succes, a fost urmată de chimioterapie.

La douăzeci de zile după ce împlinise 57 de ani, Bogie a intrat în comă și a murit peste o zi. Sex-simbolul anilor 40 avea doar treizeci și șase de kilograme. A avut o înmormântare simplă, pe fondul sonor al muzicii lui Johann Sebastian Bach și Claude Debussy, compozitorii lui preferați. În curtea bisericii erau prezenți Hepburn, Tracy, Judy Garland, David Niven, Ronald Reagan, James Mason, Bette Davis, Danny Kaye, Joan Fontaine, Marlene Dietrich, James Cagney, Errol Flynn, Edward G. Robinson, Gregory Peck, Gary Cooper, Billy Wilder.

A fost incinerat, conform testamentului și cenușa a fost înmormântată în Columbarul Luminii Eterne din Parcul Memorial Forest Lawn, în Grădina Memoriei din Glendale, California. Cu cenușa a fost îngropat un fluier mic, din aur, un cadou de la Bacall înainte de a se căsători.

Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate