Bohumil Hrabal. Literatură, pisici și bere

Bohumil Hrabal s-a născut la 28 martie 1914 și avea să moară, fericit, deși se afla într-un spital, încercând să hrănească niște porumbei în ziua de 3 februarie 1997. Căutându-i numele pe internet vei afla că a fost un scriitor ceh, un scriitor ceh hăituit dar iubit, unul dintre cei mai buni dintre cei care au scris în cehă în secolul al XX-lea.

Viața lui Bohumil

Dacă încă nu te-ai îmbătat cu niciunul dintre romanele lui, nu este greșit dacă începi prin a cunoaște câteva repere ale vieții lui, pentru că opera lui se învârte în jurul unor asemenea momente biografice. Așadar, Hrabal s-a născut la Židenice la 28 martie 1914. În vremea aceea, localitatea era parte a provinciei Moravia din Austria-Ungaria. Viitorul scriitor va fi crescut doar de mama biologică, pe numele ei Marie Božena Kiliánová. În anul 2009, în cadrul unei expoziții Hrabal din Brno, s-a susținut că tatăl biologic a fost probabil Bohumil Blecha, fiu de profesor. Părinții mamei sale s-au opus vehement căsătoriei deoarece acesta urma să lupte în armata austro-ungară.

Patru luni avea micul Hrabal când a început primul război mondial iar tatăl lui biologic a fost trimis pe frontul italian. Un alt fapt care confirmă această teorie este acela că fiica lui Blecha, Drahomíra Blechová-Kalvodová, spunea că tatăl ei îi mărturisise la împlinirea majoratului că Hrabal era fratele ei vitreg. Bohumil și tatăl său biologic nu s-au întâlnit niciodată. Și-a întâlnit însă sora, pe Drahomíra, de două ori, făcând și o fotografie în anul 1994, cu puțin timp înainte de moartea scriitorului.

Numele de botez al lui Hrabal a fost Bohumil František Kilián. Până la vârsta de trei ani, a fost crescut de bunicii lui. Bunicul,Tomáš Kilián, era descendentul unui soldat francez rănit în istorica bătălie de la Austerlitz. Mama lui lucra la fabrica de bere din Polnáca, angajată în funcția de asistent contabil. În fabrica aceea și-a întâlnit viitorul soț, pe František Hrabal, bun prieten al lui Blecha, cel mai probabil tatăl biologic al lui Hrabal. Marie și František s-au căsătorit în luna februarie a anului 1917. Viitorul scriitor încă nu împlinise doi ani. S-au mutat toți la Nymburk în august 1919. František Hrabal primise o ofertă de nerefuzat: numirea în funcția de director al unei fabrici de bere. Unchiul lui Bohumil Hrabal a fost Bohuslav Kilián, avocat, jurnalist și  cunoscut editor al revistelor culturale „Salon” și „Měsíc”.

Primii pași în școală au fost făcuți în 1920, la școala primară în Nymburk. În anul 1925 a studiat la un gimnaziu din Brno, a fost un eșec pe plan școlar, Bohumil urmând apoi o școală secundară tehnică din Nymburk. În 1934 credea că a terminat studiul pentru totdeauna și avea un certificat care atesta că ar putea fi luat în considerare pentru un loc la universitate, dar doar pentru un domeniu tehnic.

A învățat cu profesori, în particular, limba latină timp de un an, promovând examenul de stat în orașul Český Brod cu o notă bună la 3 octombrie 1935. S-a înscris apoi la cursurile Universității Charles din Praga, extrem de motivat de a învăța tainele dreptului. Avea să termine facultatea abia în martie 1946, consecință a faptului că universitățile cehe își închiseseră porțile din 1939 până la terminarea ocupației naziste.

Pe timp de război a lucrat ca muncitor feroviar și dispecer în Kostomlaty, lângă Nymburk. Avea să scrie despre zilele acestea în „Trenurile observate îndeaproape”. A lucrat și ca agent de asigurări, vânzător ambulant alături de graficianul Vladimír Boudník în oțelăria Kladno, experiență de asemenea evocată în textele sale, apoi într-o fabrică de reciclare din cartierul Praga Libeň ca ambalator de hârtie,  înainte de a lucra ca manipulator la Teatrul SK Neumann din Praga.

În anul 1956 Bohumil Hrabal se căsătorea cu Eliška Plevová (personajul „Pipsi” din unele lucrări ale scriitorului), fiica de 30 de ani a unui manager al unei fabrici de lemn din orașul Břeclav din Moravia de Sud. Noua familie a cumpărat o cabană în Kersko, lângă Nymburk, unde Hrabal va găzdui numeroasele sale pisici. Soția sa, Eliška, va muri în anul 1987.

Literatura lui Hrabal

Hrabal a debutat în lumea literară cu poezie, în 1948 fiindu-i publicat un mic volum ce a fost retras din circulatie la instaurarea regimului comunist. În primii ani 50 Hrabal a fost membru al unui grup literar condus de Jiří Kolář, artist, poet, critic. Grupul, unul underground, era frecventat și de romancierul Josef Škvorecký. Hrabal a prezentat multe lucrări la întâlnirile grupului, dar nu a făcut nimic pentru a fi publicate. În 1956 au apărut două nuvele semnate de Hrabal într-un almanah al Asociației Bibliofililor Cehi ce a fost scos în 250 de exemplare. Prima carte a lui Hrabal a fost retrasă în 1959 cu o săptămână înainte de a fi publicată. Va vedea lumina tiparului din nou în 1963, urmată apoi de capodoperele „Lecții de dans pentru vârstnici și avansați” în 1964 și „Trenuri observate îndeaproape” în 1965.

După Pactul de la Varșovia și invazia Cehoslovaciei din august 1968, i se interzice să publice. În 1970, după ce două volume semnate de el sunt tipărite și chiar legate, se interzice distribuirea acestora. Opera lui continuă însă să ajungă la cititori, avea deja un public hrabalian, adevărați adoratori ai scriiturii sale, dar cele mai cunoscute lucrări ale sale circulă în ediții samizdat (inclusiv „Orășelul unde timpul s-a oprit” și „L-am servit pe regale Angliei”).

În 1975 acordă un interviu în care își face oarecum autocritica și după acest moment i se permite ca unele lucrări să intre în tipografii, deși sunt intens cenzurate. Peste ani s-a dovedit că mare parte din declarațiile interviului au fost scoase din context și că afirmațiile ideologice au fost introduse de editorii Karel Sýs și Jaromír Pelc. Un exemplu de reproducere tendențioasă a unei declarații este aceasta:  „…ca scriitor ceh sunt legat de poporul ceh, cu trecutul și viitorul său socialist”. Au fost unii dizidenți care s-au supărat pe Hrabal. Poetul Ivan Jirous a coordonat o acțiune prin care au fost arse cărțile lui Hrabal pe insula Kampa. Pe de altă parte, Ludvík Vaculík l-a apărat, spunând că Hrabal era un scriitor imens ce nu trebuia nicicum suprimat. Au continuat să fie tiparite numai în samizdat cărți precum „O singurătate prea zgomotoasă”, lucrare ce a  circulat într-un număr de ediții samizdat până la publicarea oficială din 1989.

Poate cele mai cunoscute două romane ale lui Hrabal, „Trenurile observate îndeaproape” și „L-am servit pe regale Angliei” au fost baza unor scenarii de film regizate de regizorul ceh Jiří Menzel. „Trenurile observate îndeaproape” a câștigat Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin în 1968. Hrabal a fost un povestitor remarcabil și avea publicul său fidel în restaurantele pragheze. Dintre acestea cel mai faimos este „La tigrul de aur” de pe strada Husova din Praga, local ce azi se identifică cu amintirea marelui scriitor.

Hrabal a scris într-un stil expresiv, aparte, aproape vizual. Cărțile „Lecții de dans pentru vârstnici și avansați” și „O viață nouă” sunt scrise dintr-o singură frază. În literatura noastră întâlnim azi o asemenea scriitură în opera lui Andrei Crăciun. Multe dintre personajele hrabaliene sunt prezentate ca fiind „proști înțelepți”. Alături de Jaroslav Hašek , Karel Čapek și Milan Kundera, Hrabal este inclus în categoria celor mai mari scriitori cehi ai secolului XX. Cărțile sale ajunseseră în anul 2020 să fie traduse în 27 de limbi.

În „Lecții de dans pentru vârstnici si avansați”, roman scris  într-o singură frază, bătrânul povestitor spune:

„O carte bună nu trebuie să-l lase pe cititor să doarmă linistit, dimpotrivă, trebuie să-l facă să sară din pat în izmene și să dea fuga la scriitor ca să-i ardă câteva“.

Hrabal a murit în februarie 1997 si moartea lui a fost precum opera: și tragică și comică. A căzut de la o fereastră de la etajul cinci al Spitalului Bulovka din Praga. Încerca să hrănească niște porumbei. A fost înmormântat așa cum dorise: în cripta familiei sale într-un cimitir din Hradištko, într-un sicriu de stejar pe care fusese încrustat logo-ul „Pivovar Polná” („Berăria Polná”) al fabricii de bere unde se întâlniseră mama și tatăl său vitreg.

Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate

Recomandări autor