Home > Cultură > Celebrități > Corneliu Baba. Un pictor din est
Celebrități Cultură Premium

Corneliu Baba. Un pictor din est

Corneliu Baba. Un pictor din est

Corneliu Baba, pictor care a atins apogeul măiestriei artistice mai ales prin portret, s-a născut la 18 noiembrie 1906 la Craiova, oraș ce i s-a lipit de suflet pentru totdeauna, oraș al copilăriei și al adolescenței. Al treilea fiu al lui Gheorghe și al Mathildei Baba, pictorul rememora anii craioveni în „Însemnări ale unui pictor din Est“, volum autobiografic în care își povestește cu o sinceritate dezarmantă viața.

În capitolul ,,Preludiu la crepusculul unei vieti de pictor“ spune că urmează să scrie răspunsuri la ,,nesfârșitele interviuri cu mine însumi, un joc pasionant de bătrânețe, apărut odată cu nevoia de singurătate crescândă impusă de însăși pictura ce fac la vârsta dramatică la care lupt disperat cu tainele culorilor la fel ca Iacob în războiul cel de neînvins cu Îngerul Domnului“.

Corneliu Baba

Craiova: pictura, Enescu, lectura

La Craiova, marele pictor a locuit pe strada Severinului, nr. 5 bis și cele mai vechi aduceri aminte ale copilăriei sunt cele trăite în atelierul de pictură al tatălui:

Aici am deprins, încă înainte de a învăța să scriu și să citesc, alfabetul și gramatica elementară a desenului și picturii, fără alte semne de presupusă precocitate. Numai că pe la vreo patru ani începusem să mâzgălesc hârtii și pânze. Familia povestea de pe atunci că voi fi pictor, iar pe tatăl meu semnele de precocitate îl hotărâseră să-mi aplice din vreme o disciplină riguros ,,academică” în atelierul său și sub observația sa severă”.

Descoperă deci alături de tată tainele picturii, în  anii în care primele salve de tun ale primului război mondial încă nu se auziseră în Europa.

În 1918 împlinise 12 ani când, ,,după patru ani de măcel inutil, primul război mondial a luat sfârșit.” Trăiește bucuria unei păci așteptate atâția ani de toată omenirea, iar despre perioada aceea de la Craiova (1918-1921), scria:

,,Anii aceia îmi par, în lumina îndepărtată a vârstei, frumoși și dragi…

Tot la Craiova se îndrăgostește teribil de muzică și de lectură. Tatăl îl plătește lecții de vioară, îi cumpără un instrument și, într-o seară pe care nu o va uita vreodată, îl duce în sala Teatrului Național din Craiova. În seara aceea concerta George Enescu și Corneliu Baba scria că s-a întâmplat un miracol. Nu era străin de aura ce deja îl înconjura pe Enescu, emoția audiției însă a rămas proaspătă, vie pentru totdeauna:

,,Când arcușul lui a atacat primele fraze solemne din Sonata în Re major de Haendel, iar atmosfera s-a umplut de glasul imaterial, vibrant și expresiv al corzilor m-a podidit un plâns ce nu se mai oprea. O transă și o stare de exaltare mă cuprinsese, inima imi bătea puternic”.

La 13 ani deja era abonat al revistelor de artă avangardistă ale vremii, „Junged“ și „Simplicissimus“. În podul casei părintești a găsit un cufăr plin de cărți și i-a descoperit astfel pe Emma Bovary, Marguerite Gauthier, Pere Goriot, Raskolnikov și alte personaje ale literaturii universale. Părinții îl încurajează și podul devine o veritabilă sală de lectură. Odată cu plecarea definitivă din orașul de pe JiuI, plecare ce a avut loc în 1921, a început și dorul permanent de Craiova:

Grădina în care mă războisem atâția ani cu inamicii mei imaginari, atelierul uceniciei cu mirosul lui de mucegai și de havană trecuseră în rândul amintirilor, alături de cel al caselor boierești pline de farmecul timpului“.

Corneliu Baba

Opera

Pentru scurtă vreme studiază la București, la Școala Națională de Arte Frumoase, fără a obține o diplomă. Prima sa expoziție publică are loc în 1934, la Băile Herculane, continuă apoi studiile în Iași, ajutat de Nicolae Tonitza. Aici, în inima Moldovei, pictorul oltean primește o diplomă în Arte Frumoase în 1938 și este numit asistent al departamentului de pictură în 1939, ulterior profesor de pictură în 1946.

Imediat după debutul său oficial la Salonul de Artă din București, unde a expus ,,Jucătorul de șah”, este arestat și întemnițat pentru o scurtă perioadă la închisoarea Galata din Iași. Un an mai târziu este suspendat de la facultate și mutat disciplinar de la Iași în capitală.

Relația lui cu noile autorități comuniste nu a fost una simplă și nici ușoară, cu toate acestea a reușit să se impună ca ilustrator și portretist. Trăiește amarul fenomen al înghețării limbajului în noi forme, neoacademice, convenționale. Pentru o scurtă perioadă se aliniază și pictează oțelari, țărani, în stilul realismului socialist dar revine, depășind ușor, treptat, contradicția acestui climat. Continuă să picteze țărani, dar scene din timpul răscoalei din 1907, redescoperind universul țăranului român. Din perioada aceasta tulbure datează pânzele ,,Întoarcerea de la sapă”, ,,Țărani”, ,,Odihnă pe câmp”, „Oameni odihnindu-se”.

I se permite în anul 1955 să plece în Uniunea Sovietică, expune aici apoi câștigă o medalie de aur la expoziția internațională de la Varșovia. În anul 1956, Baba pleacă la Veneția cu ,,Jucătorul de șah” și alte două picturi, apoi merge cu tablourile la Moscova, Leningrad și Praga.

Autoportret Corneliu Baba

Când Mihail Sadoveanu a publicat atât de controversatul roman ,,Mitrea Cocor”, Corneliu Baba a fost ales pentru a desena ilustrațiile. În 1958 Baba primește un post de profesor de pictură la Institutul de Arte Frumoase ,,Nicolae Grigorescu” din București și titlul de Maestru Emerit al Artelor. Se părea că a făcut, în sfârșit, pace cu reprezentanții regimului comunist, care îi permit să călătorească cu tablourile sale la Cairo, Helsinki, Viena și New Delhi. În 1964 are o expoziție personală la Bruxelles. Cu un an înainte devenise membru corespondent al Academiei Române.

Succesul lui trecuse granițele României, pictorul acumulând premii, vernisând în marile orașe europene iar apogeul a fost la New York, unde a avut o expoziție personală în 1970. Cade într-o fatidică zi a anului 1988 în atelierul lui și câteva luni este imobilizat la pat. În ultimii ani pictează puțin și cu puțin timp înainte de a se stinge, în 1997, își publică memoriile, un volum de un mare impact printre artiști, autorul primind, postum, premiul de excelență al Fundației Culturale Române.

Opera lui Corneliu Baba a rămas în România, picturi semnate de el fiind în aproape toate muzeele importante ale țării. Una dintre puținele opere din afara României este ,,Spaima”, un tablou impresionist expus la Muzeul ,,Szepmuveszeti” din Budapesta. Au fost critici care l-au comparat cu Goya, o serie de portrete făcându-i să riște această comparație. Printre portretele reprezentative ale lui Baba sunt portretul din 1952 al lui Mihail Sadoveanu de la Muzeul de Artă Timișoara și portretul din 1957 al lui Krikor Z.

Zambaccian de la Muzeul Zambaccian din București. Arta jocului de lumini, împrumutată magistral de la Rembrandt, este o etichetă a tablourilor care prezintă portrete ale altor personalități precum Lucia Sturdza-Bulandra, George Enescu sau Tudor Arghezi. În portretele sale mâinile aveau o importanță deosebită, fiind văzute de pictor elemente cheie în caracterizarea personajelor, întocmai ca Rembrandt și ceilalți mari portretiști olandezi.

Cu siguranță dintre portretiștii români a fost cel mai mare. Avea o minuțiozitate incredibilă în pregătirea portretelor, desenând în prealabil zeci de schițe ale mâinilor și ale ochilor. În cel de-al șaptelea deceniu de viață a pictat o serie de tablouri cu Regi Nebuni și Arlechini. Aceste opere au rămas în colecția personală până la moartea sa.

Au fost voci critice care l-au considerat demodat pentru pictura secolului XX. Baba a continuat însă, mândru și imperturbabil, să picteze în tradiția marilor maeștri, rupându-se discret și de realismul socialist specific blocului comunist și de modernismul popular vestic. Picturile sale amintesc mai degrabă de maeștrii spanioli, în special Francisco Goya, aspect care nu uimește pe cei care știu cât era de fascinat de peisajele spaniole sau venețiene.

Corneliu Baba Regele Nebun

Cea mai mare colecție de lucrări se găsește în ,,Colecția Baba” de la Muzeul de Artă Timișoara. Colecția, ce cuprinde și foarte multe obiecte personale ale pictorului, a fost donată muzeului de soția artistului. Sunt nouăzeci de piese, printre ele și tablouri aduse de la Muzeul Național de Artă și de la Muzeul de Istorie și Artă din București.

Corneliu Baba a fost distins cu Premiul de Stat în 1953 și 1954, cu Medalia de Aur la Expoziția Internațională de la Varșovia în 1955, cu Medalia de Aur la Expoziția Internațională de ilustrație de carte de la Leipzig în 1969 și cu

Premiul pentru portret la Trienala de artă organizată la Sofia în 1973. A primit titlul de maestru emerit al artei în 1958, zece ani mai târziu a devenit membru de onoare al Academiei de Artă a Uniunii Sovietice, în 1962 a fost numit Artist al poporului și în 1963 a devenit membru corespondent al Academiei Române, pentru ca anul următor să fie acceptat ca membru corespondent al Academiei de Artă din Berlin și în 1970 să devină membru al Academiei ,,Tommaso Campanella” din Roma.

Articol moarte Corneliu Baba

Pentru a înțelege într-o singură frază ce a însemnat pictura pentru Corneliu Baba este de ajuns să lecturăm din jurnalele lui:

Când mă urc pe lădița mare și încep să lucrez la personajele compozițiilor mele, mă transform. Nu mă gândesc decât la lucruri care depășesc aceste mărunte griji de-a plăcea. Pictura mea nu trebuie să placă, ci să emoționeze pe valori mari plastice și umane.”
Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate