Home > Cultură > Celebrități > Coșbuc. O viață, două morți

Coșbuc. O viață, două morți

13 mai 2022, 22:00

În pagina a doua a ziarului ,,Adevărul” din 28 august 1915 apărea într-un material cu titlul ,,Groaznicul accident de automobil de lângă Târgu-Jiu” relatarea rece a unui accident în care muriseră, pe data de 26 august, doi tineri: Ion Alexandrescu Stâlpeanu și Alexandru Coșbuc. Teribilul eveniment se petrecuse pe raza comunei Băiești din Gorj. Cei doi tineri veniseră din Craiova, unde alimentaseră automobilul și făcuseră cumpărături pentru a petrece sfârșitul de săptămână la țară, cu familiile. Mașina s-a răsturnat, șoferul a murit pe loc iar Alexandru, unicul fiu al poetului Coșbuc, și-a pierdut cunoștința, fiind grav rănit la cap. Un poștaș le-a acordat primul ajutor, apoi a anunțat pe șeful de post.

Poză ziar cosbuc

Doctorul Spiru a intervenit urgent și a ordonat aducerea tânărului Coșbuc în oraș, cadavrul lui Alexandrescu rămânând pe loc, în așteptarea reprezentantului parchetului. Tânărul Coșbuc a fost dus spre oraș într-un car cu boi dar, din cauza gravelor răni, a murit și odată ajuns la spital nu s-a mai putut face nimic altceva decât depunerea cadavrului la morga spitalului județului.

Fântâna lui Coșbuc

Pe locul în care a avut loc tragicul accident de circulaţie, poetul a construit, în memoria fiului său, o fântână, care acum se flă în interiorul unui restaurant. Zona este cunoscută de către toţi gorjenii ca «Fântâna lui Coşbuc», dar puţini ştiu că aici a murit singurul copil al poetului.

După moartea unicului fiu, Alexandru, soţia poetului nu lăsa pe nimeni să modifice absolut nimic din camera acestuia. Nici măcar ultima carte din care citise înainte să moară nu putea fi închisă, rămânând deschisă la ultima pagină lecturată de Alexandru.

Într-un Mercedes Benz Torpedo și-a găsit sfârșitul Alexandru Coșbuc, iar vestea morții sale l-a distrus pe tatăl său. În august 1915, Alexandru era student și își vizita tatăl la Tismana, acolo unde acesta se izola uneori de nebunia orașului pentru a crea în liniște. Alexandru primise ordinul de încorporare în armată şi urma să se prezinte la Drobeta Turnu Severin. În dimineaţa zilei de 26 august, s-a urcat în acel Mercedes Torpedo Benz, împreună cu latifundiarul teleormănean Ion Alexandrescu Stâlpeanu, cu intenţia de a ajunge la Târgu Jiu. Pe drumul de întoarcere, maşina a lovit o piatră mare și s-a răsturnat, lovind o căruţă care circula în faţă.
Lucian Jalea scria în cartea ,,Pe urmele lui Coşbuc”:

,,Întorcându-se de la Târgu-Jiu împreună cu Alexandru Coşbuc, Alexandrescu accelerează ca să nu-i prindă noaptea pe drum. În raza comunei Băleşti, maşina se loveşte de un bolovan, în plină viteză şi se răstoarnă. Moşierul moare imediat cu coşul pieptului zdrobit de volan, Alexandru, cu craniul fracturat, mai rezistă încă. Ţăranii adunaţi la locul accidentului nu ştiau decât că tânărul e prieten al „boierului” care le călcase găinile în mai multe rânduri. Jandarmul venit la faţa locului obţine cu mare greutate o căruţă, paie şi câteva perne pentru transportarea rănitului la Târgu Jiu. Ajuns în toiul nopţii la spital, medicul de gardă e incapabil să întreprindă o intervenţie chirurgicală care poate ar fi salvat viaţa rănitului. Poetul ajunge la spital abia în zori. Băiatul lui murise şi se afla la morgă. Foaia de calendar arăta data de miercuri 26 august 1915.„

George Coșbuc este devastat, îl duce pe fiu la Mănăstirii Tismana, iar pe locul unde a avut loc accidentul ridică o fântână care este cunoscută peste vremuri cu numele de „Fântâna lui Coşbuc”. Poetul a murit, spiritual, în acel august al anului 1915, nu şi-a mai revenit niciodată după dramă, iar poemele scrise după acea fatidică zi au fost puține și toate vorbeau despre durerea sufletească. Îmbătrânește repede, refuză să mai iasă din casă, camera fiului este păstrată intactă, chiar și cartea din care citise ultimele file. Se rupe de societate, de prieteni, nu mai vrea să scrie.

Poză ziar cosbuc

Tudor Arghezi, într-un text din ,,Bilete de papagal”, scria:

,,Îl zăream ascuns în pălăria lui mare, trasă pe frunte. Îşi pierduse băiatul, un flăcău. Lovitura fatalităţii n-a cruţat nici pe tată, nici pe poet.„

După trei ani grei, se stinge a doua oară la București, moarte cauzată de o congestie cerebrală.

Nicolae Iorga a descris ultimii trei ani din viața poetului:

,,Moartea lui Alexandru Coşbuc a fost o lovitură puternică pentru tatăl său. N-a fost om care, ştiind bucuriile şi durerile unui părinte, care să nu-şi şteargă o lacrimă atunci când inima cea mare sângera de cea mai înspăimîntătoare rană, care niciodată nu se poate închide.„

La moartea lui George Coșbuc din 9 mai 1918, Liviu Rebreanu își exprima siguranța că ,,scrisul lui Coşbuc trăieşte şi va trăi cît va trăi neamul românesc”.

Coșbuc. Viața

Coșbuc s-a născut la 20 septembrie 1866 într-un sat din nordul Ardealului, Hordou, într-o familie cu tradiție preoțească, fiind al optulea copil din cei 14. Petrece aici primii ani, primind educație de la țăranul Ioan Guriță. La vârsta de cinci ani citește deja, ajutat mult de Tănăsucă Mocodean, cântărețul bisericii din sat. Școala primară o face la Salva, unde tatăl sau era preot. Se transferă la Telciu, unchiul său, directorul școlii, învățându-l limba germană.

În 1876 termină clasa a patra a școlii primare și se înscrie la liceul românesc din Năsăud. Pe timpul liceului este membru al societății de lectură a elevilor ,,Virtus romana rediviva” unde ajunge foarte repede președinte. Redactează o revistă, ,,Musa someșană”, o revistă apărută într-un singur exemplar scris de mână și conține creațiile membrilor societății. În această revistă publică viitorul poet primele sale poezii.

Vara anului 1884 vine cu examenul de bacalaureat, pe care îl promovează cu succes, se opune apoi dorinței familiei de a continua tradiția neamului și de a deveni preot și se înscrie la Facultatea de filosofie și litere de la Cluj, unde își va descoperi, în puținul timp în care va frecventa cursurile acestei instituții, pasiunea pentru folclor. Publică la Sibiu, în ,,Tribuna” lui Slavici sub pseudonimul C. Boscu, apoi semnează cu numele adevărat versuri originale, basme versificate sau traduceri. Colaborează intens cu ,,Familia” lui Iosif Vulcan, unde publică poeziile ,,Două întrebări”, ,,Unde zbor” și două ghicitori în versuri: ,,Între toți șerpii din lume” și ,,Care rege n-are țară.” Publică în ,,Tribuna” trei balade de inspirație populară: ,,Blastam de mamă”, ,,Pe pământul turcului” și ,,Angelina”. În perioada aceasta începe să facă o obsesie pentru ,,Divina comedie”, la a cărei traducere va lucra timp de peste douăzeci de ani.

Se retrage de la facultate în anul 1886, rămâne totuși la Cluj, continuând colaborarea cu revistele literare. Timp de un an traduce aproape 500 de poezii semnate de 92 de autori greci, gândindu-se la publicarea unei antologii, scrie în ,,Tribuna” povești și basme diversificate: ,,Fulger”, ,,Brâul Cosânzenii”, ,,Izvor de apă-vie”, ,,Tulnic și Lioara” si altele. Se publică în volum în ,,Biblioteca poporală a Tribunei” poezia ,,Fulger”.

Se ceartă cu părinții din cauza întreruperii studiilor, stă un timp la frați și surori, continuă să scrie versuri și să corespondeze cu Ioan Slavici, care-l îndeamnă să vină Sibiu. Aici începe să lucreze ca redactor la ,,Tribuna” până în 1889. În perioada sibiană poetul învață mult, se desăvârșește intelectual, orientându-se spre o specie literară în care se va dovedi neîntrecut, idila. În paginile ,,Tribunei” apar baladele de inspirație populară „Rodovica”, „Ceas-rău”, „Crăiasa zânelor” și parte din „Anacreonticile” sale, publicate apoi în ciclul ,,Cântece” la sfârșitul volumului ,,Balade și idile” din 1893.

Îl 1890 îl regăsim la București unde o vreme are funcția de desenator-calculator la serviciul arhitecturii din cadrul Ministerului Cultelor. Nemulțumit, demisionează la începutul anului 1891. La 1 aprilie apar în „Convorbiri literare” poezia „La oglindă”, apoi, în ,,Tribuna”, „Pe lângă boi”, „Trei, Doamne, și toți trei”, ,,Rea de plată” și în „Lumea ilustrată” „Fatma”, ,,Vestitorii primăverii”, „Noapte de vară”, „Vara”, „Vântul”, „Rugămintea din urmă” și „La pârâu”.

În 1893 apare în București volumul „Balade și idile”, prima culegere de versuri ale lui Coșbuc, primită excepțional de critici și de public. Din ianuarie 1894 apare bilunar revista , „Vatra” și în această revistă sunt publicate pentru prima dată ,,Noi vrem pământ!”, „Mama”, ,,Lupta vieții”, „In opressores”, „Pașa Hassan”, „Doina”, „Sub patrafir”, „Unul ca o sută”, „Scara”.

Coșbuc se căsătorește cu Elena Sfetea, sora editorului Constantin Sfetea și li se naște la Craiova primul și unicul copil, Alexandru. În 1896 iese de la tipar volumul ,,Fire de tort”, a doua carte de poezii a poetului, se tipărește în același an traducerea „Eneidei” lui Vergiliu. În 1897 apare la Craiova „Antologia sanscrită” care cuprinde fragmente din Rig-Veda, Mahabharata, Ramayana, poezii lirice și proverbe traduse de Coșbuc. Hașdeu îl propune Academiei pentru premiere după traducerea Eneidei și primește astfel premiul „Nasturel-Herescu”. Din iunie preia conducerea revistei „Foaia interesantă”, începând și îndelungata activitate la revista inițiată de Spiru Haret, „Albina”.

În 1898 Coșbuc este ales membru corespondent al Academiei Române, iar anul 1900 vine cu publicarea poeziilor ,,Cicoarea” (,,Convorbiri literare”), „Pierde-vară” (,,Noua revista romana”), „Nuntă în codru” (,,Tribuna poporului”), ,,Faptul zilei” (,,Literatura și arta română”), ,,Dorobanțul” („Albina”), ,,Pe dealul Plevnei” (,,Literatura și arta română”), ,,O scrisoare de la Muselim-Selo” („Gazeta săteanului”), ,,Pacea” și ,,După furtună „(,,Curierul literar”).

Își pierde tatăl la 7 iunie 1900, după nefericitul eveniment continuă să publice în ,,Semănătorul” o rubrică de poezii satirice, ,,Voci din public”, apoi îi apare volumul de versuri ,,Ziarul unui pierde-vară”. Este numit șef al biroului administrativ și de corespondență din cadrul Casei școalelor. Din inițiativa lui Spiru Haret, ține la sate, secondat de Alexandru Vlahuță, conferințe cu caracter cultural-educativ.

Rămâne orfan și de mamă la 8 septembrie 1903, peste un an apărându-i volumul „Cântece de vitejie”. În 1905 se publică la Budapesta, în limba maghiară, un volum de poezii semnate de George Coșbuc. Termină, după aproape două decenii de muncă titanică, traducerea integrală a „Divinei comedii” care va apărea, din păcate, postum, între 1925 si 1932, sub îngrijirea lui Ramiro Ortiz.

Poză familie cosbuc

În 1907, poezia lui ,,Noi vrem pământ!” circulă pe foi volante printre răsculați. În același an este numit șef al Biroului de control al activității extrașcolare. În 1908 poetul se reîntoarce în Ardeal, stă mai multe zile la Năsăud, se oprește la Sibiu, Bistrița și Prislop. La 28 august 1909, poetul este invitat la inaugurarea noului local al școlii din Feldru, unde sora sa, Angelina, era preoteasă. Alexandru, fiul poetului, recită poezia „El-Zorab”.

În anul 1914 se întoarce la Cluj, în ianuarie, apoi petrece vara la Tismana, devenit locul de suflet al poetului. Aici va trăi și drama vieții sale, moartea singurului copil. Este ales în 1916 membru activ al Academiei Române, dar nu este și nu va mai fi niciodată același Coșbuc.

Se stinge la 9 mai și peste două zile este așezat aproape de fiul său, Alexandru, la cimitirul Bellu.
Pe piatra lui de căpătâi sunt scrise propriile versuri din poezia ,,Lupta vieții-Gazel”:

„O luptă-i viața; deci te luptă,
Cu dragoste de ea, cu dor.
Pe seama cui? Ești un nemernic,
Când n-ai un țel hotărâtor.
Tu ai pe-ai tăi! De n-ai pe nimeni,
Te lupți pe seama tuturor.”

Citeste si