Home > Cultură > Celebrități > Gheorghe Calciu. O altfel de odisee

Gheorghe Calciu. O altfel de odisee

20 iunie 2022, 22:30

Am descoperit o nouă ediție a volumului lui Marcel Petrisor, „Cumplite încercări, Doamne!” apărută la Editura Manuscris din Pitești, în cadrul unui impresionant proiect de ștergere a prafului uitării de pe memorialistica deținuților politici. Petrișor fost deținut politic în perioada comunistă timp de treisprezece ani, devenind apoi un excepțional dascăl și reputat scriitor. Cartea cuprinde și un studiu introductiv de Lucian Vasile, o postfață de Lucian D. Popescu si ilustrații din Fortul 13 Jilava, fort martor al unor ,,cumplite încercări”.

Primele fraze din carte sunt acestea:

„Într-o dimineață de martie a anului 1958, din duba cenușie a MAI, pe care scria „PÂINE” fură zvârlite la poarta Jilavei trupurile a doi inși care până atunci nu se văzuseră niciodată.

– Tu cine ești?

– Marcel Petrișor. Dar tu?

– Gheorghe Calciu.”

Copilăria și tinerețea unui creștin din Deltă

Citind în cartea aceasta un episod din îngrozitoarele zile ce i s-au dat lui Gheorghe Calciu, am făcut apoi o documentare serioasă despre unul dintre cele fascinante destine de români, destinul preotului cu o viață ce face să pară neverosimilă orice carte de aventuri. Gheorghe Calciu a venit pe lume în Deltă, la Mahmudia, în anul 1925, într-o familie de țărani, mezinul unei gospodării cu unsprezece frați. Bunicul lui era cîntăreț la biserică și deseori îl lua cu el să cânte la strană

În memoriile sale, preotul își amintea cu drag despre mama sa:

„A trăit o viață de adevărată sfântă laică. Dacă pun în balanță tot ce am învățat la Teologie și ce am învățat de la ea, cred că mai mult am învățat de la mama.”

Se înscrie la liceul „Spiru Haret” din Tulcea, instituție ce acorda religiei o importanță deosebită, Calciu nelipsind duminica de la slujbă. La începutul anilor 40 intră în Frățiile de Cruce, atras de valorile promovate de liderii acestora: onestitatea, corectitudinea, abnegația, hărnicia, responsabilitatea, rugăciunea, ajutorarea celor slabi sau bătrâni, generozitatea, spiritul de sacrificiu. Frații de cruce de cruce mergeau de asemenea zilnic la biserică.

După absolvirea liceului, urmează Facultatea de Medicină din București, unde mentor îl are pe profesorul Paulescu. Odată cu venirea comuniștilor, este arestat la 21 mai 1948, acuzat că a ascuns în cămin un fost coleg de liceu, șef al Frățiilor de Cruce din Tulcea. Sentința întârzie să de pronunțe și, acuzat de activitate împotriva siguranței statului, stă închis la Securitate pînă la procesul ce are loc tocmai în toamnă, când primește opt ani de temniță grea și este trimis la Pitești, în închisoarea unde marea majoritate a deținuților erau studenți legionari.

Despre primele zile în arest consemna:

„Viața noastră în închisoare a fost foarte curată, poate mai curată decât afară. Duhul nostru s-a întărit în credință.”

Deținuții, credincioși în marea lor majoritate, și-au făcut program de rugăciune și desfășurau, pe ascuns, activități intelectuale. Toate acestea până la monstruoasa reeducare. Erau toți fascinați de evlavia lui Valeriu Gafencu, a lui Ioan Ianolide sau Costache Oprișan, a lui Gheorghe Jimboiu, oameni pentru a căror necanonizare credea mai târziu că „ierarhia va răspunde în fața lui Dumnezeu”. S-au luptat cu frigul și cu foamea, au rezistat torturilor atroce prin rugăciune neîntreruptă.

Reeducarea a început într-o zi aleasă deloc întâmplător: Crăciunul anului 1949. Gândul sinuciderii l-a atins și pe Gheorghe Calciu, dar a rezistat. A fost bătut și privat de somn până a simțit că a uitat literele și chiar „Tatăl nostru”. Singura scăpare, alinarea supremă, părea a fi una singură: moartea.

Intrat în închisoare la numai 22 de ani, nu mai credea că va rezista:

„Nădejdea în oameni se spulberase, nădejdea în noi se spulberase. Nu mai rămînea decît nădejdea în Dumnezeu.”

Din Casimca Jilavei și Zarca Aiudului în America

Este transferat la Gherla unde petrece în spatele gratiilor mai mult de un an. Refuză să dea mărturia ordonată în procesul reeducării și se roagă necontenit pe timpul celor opt luni de anchetă. Ajunge în Casimca Jilavei în luna iulie a anului 1958. Înspăimântătoarea închisoare era la șapte metri sub pământ, un loc de exterminare prelungită. Împarte celula cu Costache Oprișan, o hrubă fără de aer și lumină, îngrijindu-l până în momentul morții. Sunt mărturii care spun că Gheorghe Calciu și-a tăiat o venă și a strâns sângele în gamelă, pentru a oferi hematiile sale colegului de celulă. Securitatea l-a trimis de la Casimcă la Aiud, unde a stat până la eliberarea din 1963. Și la Aiud a fost repartizat în cel mai crunt loc, în Zarcă, unde și-a petrecut anii alături de părintele Tudor Beju, părintele Grebenea și profesorul George Manu.

Despre aceste zile, consemna:

„Închisoarea este ca un purgatoriu care te curăță de păcate și mai ales te înalță spiritual. Niciodată n-am fost, nici măcar acum, mai apropiat de Dumnezeu decât am fost în închisoare!”

După 15 ani de temniță este eliberat, dar i se impune un domiciliu obligatoriu la Viișoara, în Bărăgan, într-o casă săracă. Lucrează la ferma din sat pentru a putea trăi. Când au venit ani mai buni, a mers la Mahmudia, acasă, apoi la București, studiind la Facultatea de Franceză. Visul lui era să termine Teologia, nu a fost lăsat, pentru că fusese închis. Îl ajută Patriarhul Iustinian și, după absolvire, este preoțit și începe să predea la Seminarul Teologic din București, atent supravegheat de Securitate. Elevii îl adoră. În 1977, la cutremur, doi elevi sunt prinși sub dărâmături și nimeni nu are curajul să încerce salvarea lor. Gheorghe Calciu pleacă pe jos de acasă, parcurge șapte kilometri și cu mâinile goale reușește într-o noapte să ajungă la cei doi elevi.

Din cauza modului în care preda, începe să fie anchetat dur, se fac presiuni enorme asupra lui. Predicile lui îl duc în fața judecătorilor, care îi dau zece ani de temniță, dar îl trimit la spitalul de nebuni de la Jilava. Aici se roagă și postește și, în ciuda oamenilor din afara țării care îl îndemnau să ceară grațiere, refuză. Pentru el ar fi însemnat să recunoască vinovăția. Ajunge din nou la Aiud, în timp ce pentru el se făceau intervenții internaționale. Povestea lui Gheorghe Calciu trecuse dincolo de sârmele ghimpate ale comunismului. În mai 1981, Calciu face cea mai lungă grevă a foamei din întreaga sa detenție, 26 de zile. Cerea, pentru soție și copil, dreptul de a emigra în Occident. Este eliberat la 20 august 1984, caterisit și supravegheat permanent de Securitate. Este expulzat din țară în 1985 în Statele Unite, la un an după eliberare, locuind la mănăstirea „Schimbarea la Față”, apoi la Cleveland, în casa parohială a comunității românești. Lucrează ca preot misionar în cadrul Episcopiei „Vatra Românească”, predică în numeroase biserici din America, călătorește apoi și în Europa, susținând conferințe, acordând interviuri și scriind numeroase articole în presa din Occident.

În 1988 se mută cu familia la Washington, continuând activitatea misionară, dar și munca în construcții. Primește cetățenia de onoare din partea Statelor Unite ale Americii, dar niciun ajutor financiar, fiind nevoit să muncească din greu. Revine în țară după 1989 și este întîmpinat cu ură, cu ostilitate, este urmărit și amenințat cu moartea.

Sfârșitul. Nemurirea

Despre revenirea în țara natală scria în memoriile sale:

„Anual, duhul iubirii de țară și de oamenii ei, de mănăstiri, de trăitorii din ele și de neamurile mele mă mână spre locurile copilăriei, ale bucuriilor și ale suferințelor trăite acolo. Poate pentru că, fie și în închisoare, viața mea se petrecea în pământul țării.”

Se îmbolnăvește teribil și în salonul său de la Spitalul Militar vin Bartolomeu Anania și Arsenie Papacioc, apoi însuși Patriarhul Teoctist. Dorința sa a fost să fie înmormântat în România, în mijlocul românilor pe care i-a iubit atât de mult.

Gheorghe Calciu

Moare într-o zi de marți, 21 noiembrie 2006, în ziua sfântă a Intrării în Biserică a Maicii Domnului. Ultima dorință i-a fost respectată, aceea de a fi înhumat, în haine preoțești, în pământul țării sale. Se odihnește pentru eternitate la Mânăstirea Petru-Vodă.

Citeste si