Ion Moța. De la Orăștie la Majadahonda

S-a născut în Ardeal, în casa cu icoane a unui preot și a murit în Majadahonda, cu mâna pe mitralieră. Povestea vieții lui Ion Moța, dincolo de convingerile sale politice și religioase, este una dintre cele mai fascinate povești de luptă pentru o idee, pentru un crez.

Viața. Credința

Ion I. Moţa s-a născut la Orăștie în familia unui preot, familie cu o tradiție veche în ceea pe atunci era numită ,,lupta națională”. Era 5 iulie 1902 și în aceeași perioadă era fondată „Libertatea”, gazeta al cărei conducător va fi peste treizeci și patru de ani. Clasele primare și primii ani de liceu le urmează în Ardeal. Odată cu primele bubuituri de tun ale Marelui Război se mută cu întreaga familie în Regat, urmărind evoluția luptelor cu sufletul la gură. Se înscrie la liceul „Gheorghe Lazăr” din capitală, pacea vine odată cu susținerea bacalaureatului și tânărul Moța completează în anul 1920 cererea de înscriere la Sorbona, unde visa să urmeze cursurile Facultății de Drept. Trece triumfal examenele dar statul nu îi acordă bursa fără de care nu se poate susține în Franța.

Este un moment cheie al vieții lui Ioan Moța. Consideră că evreii sunt cauza neacordării bursei. În însemnările sale regăsim și pasajul acesta:

„La Paris aveam în 1919 peste 150 de studenţi ardeleni, în 1920, abia patruzeci, iar acum nu mai sunt deloc, doar unu-doi întârziaţi încă pe acolo. Toate acestea, agravate încă prin alte născociri ale trebuinţele studentului român sărac, ne-au determinat determinat mişcarea de apărare împotriva intruşilor.”

Dezamăgit, ia drumul Clujului, unde trăiește în anul 1922 celebrele tulburări studenţeşti antiseminte. Lozinca „Numersu Clausus” adună sub semnificația ei aproape toți studenții români. Corneliu Zelea Codreanu cerea ferm „limitarea numărului jidanilor în școli, profesiuni libere etc. până la proporția dintre numărul tuturor jidanilor față de acela al românilor în cuprinsul României.”

Evreii urmau, dacă se accepta cererea studenților clujeni, să fie acceptați în proporție de 20%. Ionel Moța intră în lumea jurnalismului în noiembrie 1922 când, alături de Iustin Ilieșiu, fondează „Dacia nouă”, publicație despre care Nicolae Roșu va scrie peste ani că a fost de fapt „prima alarmă ziaristică a mişcării naţionaliste care începea, sau mai bine zis se continua, cu o nouă generaţie”.

Această nouă generație s-a dovedit a fi extrem de energică și în scurt timp fenomenul antisemit de la Cluj se extinde în celelalte centre universitare din România. Ioan Moța este ales preşedinte al Uniunii Studenţeşti „Petru Maior”. Devine o figură emblematică a acestei lupte, alături de Zelea Codreanu. Moţa extinde mişcarea și dincolo de sfera studențească, înființând „Acțiunea Românească”, entitate ce funcționa pe principiile ,,Ligii Apărării Național Creștine” a lui A.C. Cuza. Îi are alături în acest demers și pe I. C. Cătuneanu, Iuliu Haţieganu sau Em. Vasiliu-Cluj.

Moța și „Căpitanul”

Întâlnirea lui Moța cu Corneliu Zelea Codreanu are loc în august 1923, în ziua în care amândoi participă la o reuniune a mişcării studenţeşti antisemite. Personalitatea și carisma lui Codreanu îl fascinează pe Moța. Între ei se leagă o adevărată prietenie, consolidată apoi de căsătoria lui Ionel cu Iridenta Zelea Codreanu, sora „Căpitanului”. Tot în 1923 căpeteniile studenților plănuiesc și înfăptuiesc ,,complotul studenţesc”. Numele celor care au pus la cale această mișcare sunt Corneliu Z. Codreanu, Ion I. Moţa, Tudose Popescu, Ilie Gârneaţă, Radu Mironovici și Corneliu Georgescu. Dintre toți acești lideri, unul a trădat și întregul „stat major” al planului este arestat și întemnițat la Văcăreşti. În faţa anchetatorilor Moţa declară că avea această responsabilitate de „a înfăptui un act de conştiinţă, înainte ca mişcarea să dispară din cadrul societăţii”:

„..doborârea acelor duşmani interni care de decenii întregi sapă, netulburaţi, viitorul românismului: şefii puterii jidoveşti din România , plus unu-doi reprezentanţi ai marilor nemernici care s-au făcut cozile de topor ale acestor duşmani de rasă.”

Procesul este anunțat la 29 martie 1924, faptele ce vor urma să se întâmple până atunci nu vor fi însă atât de simple. Moța, Codreanu și ceilalți lideri studențești află numele celui care a trădat. Acesta este Aurel Vernichescu. Moța, declarând camarazilor că trădarea este boala ce a răpus mereu trupul țării, îl împușcă pe Vernichescu la 28 martie 1924 cu un revolver procurat de Leonida Vlad, un student membru al mișcării. În fața anchetatorilor va declara senin că a fost „pe deplin conştient” și că trădătorul a meritat pedeapsa pentru că ,,făcea îndoitul oficiu de laş trădător şi de membru activ în viaţa  studenţească”.

În „Țara noastră” apare un articol semnat de Octavian Goga, din care voi reproduce, fără a comenta în vreun fel, acest pasaj:

„Fiul de preot de la Orăştie, născut într-unul din cele mai româneşti colţuri ale Ardealului, sub protestarea dîrză de pe la sfîrşitul regimului unguresc. Duceţi-vă la Orăştie, citiţi gazetele populare ale părintelui Moţa de 20 de ani încoace. Veţi înţelege degrabă că o lume aspră, tare în credinţa ei, cu accente de energie nebănuită şi cu note de austeritate patriarhală, e pe cale să-şi strige evanghelia ei. Din această castă s-a smuls studentul de la Văcăreşti.”

După proces sunt achitați toți studenții cu excepția lui Moța și a compliceului său Leonida Vlad. Peste șase luni sunt rejudecați și verdictul este unul uimitor: sunt achitați. Procesul a fost total schimbat, trecându-se practic de la judecarea unei crime la un „proces al trădării”. Un aport deosebit în achitarea lui Moța și a lui Vlad l-a avut profesorul universitar Nicolae C. Paulescu. După eliberare, Moța este numit preşedinte de onoare al Centrului Studenţesc ,,Petru Maior”. Este însă și eliminat din toate universităţile din România. La Iași însă A. C. Cuza, decanul Facultății de Drept, reușește să îl înscrie și Moța își va lua licenţa la Grenoble în 1925. În 1926 este șeful promoției Școlii de Ofiţeri de Rezervă de Infanterie din Bucureşti. Anul care va urma va fi anul decisiv al vieții lui Ionel Moța.

Este vineri, ziua de 24 iunie a anului 1927 când  alături de Corneliu Zelea Codreanu și de ceilalți studenți ce fuseseră închiși la Văcărești ascultă ordinul de numire a sa. Era din ziua aceea „şef al gărzii de la Icoană” a Legiunii Arhanghelul Mihail. Ziua aceea marca și desprinderea definitivă de A. C. Cuza. Încă de la început Ionel Moţa este mâna dreaptă și sfetnicul lui Zelea Codreanu. Apare în august 2027 primul număr al „Pământului Strămoşesc”, publicația Legiunii ce era tipărită la tipografia părintelui Moța din Orăștie. Ionel semnează un articol ce va deveni legendar printre legionari, intitulat „La icoană”.

Articolul se va regăsi mai târziu în cartea „Cranii de lemn” chiar la deschiderea volumului.

„De la icoană şi altar am pornit, apoi am rătăcit o bucată de vreme, purtaţi de valurile omeneşti, şi n-am ajuns la nici un mal, cu toată curăţenia impulsurilor noastre. Noi nu facem şi n-am făcut o singură zi în viaţa noastră politică… Noi avem o religie, noi sîntem robii unei credinţe. Celor destul de tari la suflet pentru a ne înţelege, a ne aproba şi a ne însoţi de pe acum, le trimitem chemarea noastră: la Icoană!”

Se cunună la Mănăstirea Neamț cu sora „Căpitanului”, Iridenta, la 18 august 1927, continuă munca pentru obținerea titlului de doctor, profesează avocatura la Sibiu, Orăștie și  Deva înainte de a se muta definitiv la București. În 1932, tot la Grenoble, primește titlul de doctor în drept, revine apoi în țară și devine mentor pentru tineri ca Alexandru Constant, Ion Victor Vojen, Vasile Christescu, Vladimir Dumitrescu, Radu Gyr, pictorul Alexandru Bassarab, Virgil Ionescu. Toți aceștia se înscriu în Legiune, grupați în cuibul Axa, nume ce va fi dat și publicației concepute de ei.

Despre mentorul său, Alexandru Constant scria:

„Moţa a fost puntea între intelectualismul nostru livresc, sec şi indiferent, şi acest izvor de spiritualitate românească şi creştină, de sens, credinţă şi hotărâre”.

Cranii de lemn. Jertfa

1936, primăvara. Apare la Sibiu, la Editura „Totul pentru Ţară”, volumul „Cranii de lemn”, descris de autor în subtitlu: ,,Cîteva imagini şi mărturii din 13 ani de frămîntări, lupte şi biruinţe, sub comanda Căpitanului”. Preia și „Libertatea”, publicație pentru care va scrie și de pe vaporul ce îl va duce spre Lisabona, pe ultimul său drum. Moța este fascinat de veștile venite din Spania, de pe frontul războiului civil, ia atitudine în articolele sale și începe să dezvolte tot mai des ideea de jertfă pentru cauză.

Scrie în „Cuvântul Studenţesc”:

„Spiritul de jertfă este esenţialul. Avem cu toţii la dispoziţie cea mai formidabilă dinamită, cel mai irezistibil instrument de luptă, mai puternic decît tancurile şi mitralierele: este propria noastră cenuşă. Jertfa este măsura creştinătăţii noastre.”

Mişcarea Legionară ia decizia de a trimite în Spania o echipă de legionari. Conducător a fost ales Constantin Cantacuzino „Grănicerul”, iar printre ceilați șase membri ai echipei se regăsesc și Ion I. Moţa şi Vasile Marin. În viziunea lui Moța, în Spania „se trăgea cu mitraliera în chipul lui Hristo”. Înainte de a pleca și-a redactat testamentul sub forma unor scrisori pe care le-a predat lui Nae Ionescu și a scris în „Libertatea” articolul intitulat „La naşterea domnului”:

„Comunismul este ca acea fiară roşie din Apocalips, care se ridică pentru a izgoni pe Hristos din lume. Fiara roşie va fi biruită, fără îndoială, pînă la sfîrşit.”

Cu acest fanatism în ființă pleacă în Spania. Se va întoarce mort după numai câteva zile de război, în ianuarie 1937 și va deveni icoană a luptei legionarilor.

Când Nae Ionescu a înmânat scrisorile sale testamentare, Corneliu Zelea Codreanu a citit în filele destinate lui:

„Sunt fericit şi mor bucuros cu această mulţumire, că am avut putinţa de a simţi chemarea ta, de a te înţelege şi a te servi. Căci tu eşti Căpitanul. Să faci, măi Corneliu, din ţara noastră o ţară frumoasă ca un soare şi puternică şi ascultătoare de Dumnezeu!”

Cartea „Cranii de lemn” a apărut într-o ediție nouă abia în anul 2012, un proiect comun al Editurilor Vicovia și Babel, cu o introducere constând în cuvântarea lui Zelea Codreanu la înmormântarea lui Moța și completată cu toate scrisorile-testament scrise de Ion Moța înainte de a pleca spre frontal războiului civil din Spania.

Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate

Recomandări autor