Home > Editorial > Istoria – poarta dintre realitate și definirea propriului EU
Editorial Premium

Istoria – poarta dintre realitate și definirea propriului EU

Istoria – poarta dintre realitate și definirea propriului EU

În zilele noastre, ne lovim de multe ori de lupta pentru libertate și de lupta pentru definirea propriului EU. Indiferent de cum am trăi în prezent, sunt zile în care dorim să întoarcem fila înapoi și să ne aducem aminte de trecut, doar pentru a înțelege ce avem de făcut către viitor.

Ca o paralelă între psihologie și istorie, din punct de vedere psihologic, „eul” este cel cu care omul se naște, reușind să evolueze permanent de la „eul” primitiv, prezent la nou-născut, până la „eul” creator, apărut odată cu conștientizarea de sine a individului, fiind definit ca o coloană vertebrală a vieții noastre mentale. Însă cum putem înțelege cum trebuie să fim înainte, dacă nu am descoperit de unde venim sau ce este cu adevărat în spatele nostru?

Și nimic din ce este pe această lume nu există fără o istorie

O istorie a mea, a ta, a noastră – a tuturor. În zilele în care trăim, în goana după avuție, după crearea propriului noroc și în tendința de a urca în „înalta societate” uităm să apreciem ce ne-a fost lăsat și mai ales cu ce scop. Istoria ne învață eforturile unor generații de-a rândul, care au schimbat destine și au luptat pentru ca noi astăzi să fim liberi. Liberi să gândim, liberi să alegem, liberi să cerem. Dar am uitat să gândim cu adevărat, am uitat să alegem ce merităm și am uitat să cerem ce ni se cuvine. Am lăsat în paragină o țară de vis, am lăsat clasa politică să cuprindă conducerea, am lăsat educația deoparte și am uitat cea mai mare misiune pe care o aveam: să transmitem mai departe istoria, tradiția și cultura țării noastre.

Am uitat, pentru că nici viața nu ne-a încurajat să ținem minte!

Noi suntem exact ceea ce se creează prin dinamica unei epoci, însă atunci când ne axăm doar pe principii pragmatice, uităm rolul pe care istoria îl are în viața și în evoluția noastră ca civilizație.

Au spus că istoria nu poate ajuta cu nimic procesul de definire a identității noastre, însă în ansamblul ei, prin prezentarea rădăcinilor noastre, prin prezentarea unor tipare, unor modele de mentalitate și de acțiune în societate, definim evoluția – sau involuția noastră culturală de-a lungul timpului. Avem cum să comparăm, avem cum să înțelegem și cum să ne dorim să schimbăm.

Să vorbim despre eroi

În Muzeul înălțător al Mausoleului Eroilor de la Mărășești regăsim câteva pagini din jurnalul Reginei Maria. Pe una dintre paginile vechi de peste 100 de ani, suverana transmite generațiilor viitoare un mesaj care astăzi are o mare însemnătate.

Nu vărsați lacrămi pe mormintele eroilor, ci mai curând slăviții în cântec, așa ca faima numelui lor să rămână ecou prin legenda veacurilor”.

Iată că încă de atunci se știa cât de important este să duci mai departe istoria neamului tău, căci alături de natura înconjurătoare, sunt cea mai de preț comoară pe care o va avea țara, indiferent de ani, de conducere și de nivelul la care va ajunge omul.

Când spui Primul sau al doilea Război Mondial, te gândești direct la Bătăliile de la Mărăști, Mărășești, Oituz, Văile Oltului, Jiului, Prahovei, precum și luptele de la Brașov, Bran –Câmpulung, Sibiu sau Turtucaia, Termopile, Balcani, Creta, Debrecen, Stalingrad și multe altele. La conferința română de la Paris, din anul 1946, s-a anunțat oficial că Armata Română a pierdut în cea de-a doua Conflagrație Mondială nu mai puțin de 794 562 militari, iar în prima conflagrație sunt aproape 900.000 de români care au căzut eroic la datorie. Alături de cei din alte țări, sunt astfel milioane de oameni care au murit pe câmpurile de luptă. Dar câți mai știm de ei? Câți mai înțelegem semnificația unui 1 Decembrie? Am uitat…În lupta noastră către definirea proprie, am uitat de comoara de istorie pe care o deținem. Am uitat cât de important este să știm trecutul, pentru a putea defini prezentul și viitorul.

Ca un sfat, al unui om care… poate nu a înțeles de la început cât de importantă este istoria, mesajul meu de astăzi se încheie cu ultimele cuvinte transmise de eroul locotenent Colonelul Corneliu Calotescu în jurnalul său „În luptă cu Regimentul 30 Muscel”, jurnal editat în 1929, de altfel, cartea și pasajul meu preferat:

Prin munca şi sacrificiul ei această generaţie trebuie încă să se afirme, iar cei ce vor urma să sprijine faptele ei cele bune, după cum ea s-a sprijinit şi s-a inspirat din faptele bune ale înaintaşilor ei. Sufletul ei purificat în purgatoriul războiului trebuie să se stăruiască pentru un rol şi mai greu şi mai frumos, căci în nemărginirea necunoscutului, cine ştie când va fi chemată să îl susţie. Aceste virtuţi strămoşeşti sunt izvorul divin şi nesecat la care se vor adăpa urmaşii pentru a păstra Patria neatinsă, dând ce au ei mai scump şi mai sfânt pentru ţară şi tron. ACESTA ESTE ADEVĂRATUL SCOP AL VIEŢII!

Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate