Iuliu Hossu. Marea Unire și viitorul martir

Biserica Română Unită a fost scoasă în afara legii în timpul regimului comunist, România aliniindu-se astfel celorlalte biserici greco-catolice din zona aflată sub influență sovietică. Decretul 358 din 1 decembrie 1948 a avut ca efect interzicerea acestei biserici și confiscarea patrimoniului ei, parte din el trecând în proprietatea statului comunist iar restul fiind dat în folosința Bisericii Ortodoxe Române.

De la citirea proclamației unirii la interzicerea bisericii

Au urmat ani grei, mai ales în perioada stalinistă, pentru ierarhii Bisericii Greco-Catolice, un cardinal, doisprezece episcopi, călugării, preoții și enoriașii lor fiind permanent persecutați. Mulți astfel de oameni și-au pierdut viața în temnițele comuniste sau în coloniile de muncă forțată din gulagul comunist. Cei mai norocoși dintre ei au avut domiciliu forțat. Comuniștii urmăreau prin această prigoană diminuarea până la eliminare a influenței Bisericii Catolice, văzută ca o piedică supremă în sovietizarea României.

Printre marii martiri ai acestei biserici a fost și Iuliu Hossu. Născut la 30 ianuarie 1885 în comuna Milașul Mare din plasa Teaca, aflată în acea orânduire administrativă în comitatul Cluj, în familia preotului paroh greco-catolic Ioan și a Victoriei, născută Măriuțiu, a început școala în satul natal, urmând apoi gimnaziul luteran din Reghin, Liceul Romano-Catolic din Târgu Mureș și Gimnaziul Superior Greco-Catolic din Blaj.

Începe studiile teologice la Roma, unde este trimis de părintele său la Colegiul Fide. Obține în 1906 titlul de doctor în filosofie, în 1910 pe cel de doctor în Teologie și în 27 martie 1910 este hirotonit preot de episcopul Vasile Hossu al Gherlei. Activează începând cu 1910 ca protocolist, arhivar, bibliotecar, vicar și secretar la Episcopia greco-catolică de Lugoj, participă în august 1914 la o colectă inițiată de Primăria Lugoj în scopul ajutorării familiilor soldaților mobilizați în Corpul VII-Timișoara al Armatei Austro-Ungare. Avea doi frați, avocatul Vasile Hossu și medicul Traian Hossu, amândoi mobilizați în armata austro-ungară ca ofițeri și încă unul, inginerul Ioan Hossu, mobilizat ca ofițer de căi ferate în Oradea. Ioan Hossu a fost cel care a facilitat deplasarea delegației Unirii de la Alba Iulia la București pe calea ferată.

Marcat profund de uciderea vărului său, căpitanul austro-ungar Iustin Hossu,  pe frontul rusesc, Iuliu Hossu s-a înrolat voluntar, ca preot militar cu gradul de sublocotenent, la Serviciul Spiritual al Corpului VII de Armată Timișoara. Pleacă în decembrie 1914 la Viena cu Regimentul de infanterie 64, regiment ce avea ca misiune paza capitalei imperiale. Acest regiment avea încadrați patru preoți militari ortodocși și patru greco-catolici. La Viena preoții slujesc atât militarii care asigură paza Palatului Schönbrunn, cât și soldații răniți pe front. Este numit la 3 martie 1917 episcop de Gherla de către împăratul Carol I al Austriei, iar papa Benedict al XV-lea ratifică numirea în luna aprilie a anului 1917.

Intră definitiv în istoria țării noastre la 1 decembrie 1918,  când citește Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia proclamația de unire a Transilvaniei cu Regatul României. Duce apoi la București Declarația de Unire de la Alba Iulia, alături de Miron Cristea, Alexandru Vaida-Voievod și Vasile Goldiș și o înmânează Regelui Ferdinand. În anul 1935 primește cu titlu de donație a Sfântului Scaun Biserica Minoriților din Cluj, mutând vechiul centru episcopal de la Gherla la Cluj, schimbând numele instituției în Episcopia de Cluj-Gherla. Vechea catedrală din Gherla a primit statutul de concatedrală, iar vechiul sediu episcopal, Casa Karácsonyi din Gherla, a găzduit la cererea episcopului Iuliu Hossu școala greco-catolică de învățători. Între 1940 și 1944 locuiește la Cluj, în perioada administrației maghiare. Tot la Cluj va trăi și primii ani ai comunismului.

Cardinalul Hossu, martirul

Petru Groza îl primește în audiență la 21 septembrie 1948, îi propune scaunul de mitropolit ortodox al Moldovei. Hossu este îngrozit, refuză și îi cere lui Groza, pe care îl cunoștea din perioada în care Groza era avocat stagiar la Lugoj, iar Hossu era secretar episcopal în același oraș, repunerea în posesie asupra Academiei Teologice din Cluj ce fusese între timp evacuată. Este arestat în  noaptea de 29 octombrie 1948 pe timpul unei vizite la București și reținut la sediul Ministerului de Interne, apoi, după trei zile este mutat la vila patriarhală de la Dragoslavele,  împreună cu alți episcopi greco-catolici. Sunt ținuți captivi aici câteva săptămâni, păziți strașnic, primesc vizita patriarhului Iustinian Marina, care le propune lepădarea de biserica catolică. La 2 decembrie 1948 citesc toți un exemplar din Monitorul oficial. Fusese publicat decretul de desființare a Bisericii Române Unite.

Refuzând în mod repetat, ferm, să renunțe la catolicism, episcopul Iuliu Hossu este transferat la Mănăstirea Căldărușani, apoi, începând cu anul 1950 la penitenciarul de la Sighet. Petrece cinci ani în acest înspăimântător malaxor de personalități, după care este dus la Curtea de Argeș, apoi la Mănăstirea Ciorogârla. Va reveni la Căldărușani, unde va trăi cu domiciliu obligatoriu până la sfârșitul zilelor sale.

Papa Paul al VI lea l-a numit la  28 aprilie 1969 cardinal in pectore (o procedură prin care papa putea alege cardinali secreți, al căror nume nu era făcut cunoscut publicului). La 5 martie 1973, după decesul episcopului, oamenii au aflat că de fapt se stinsese un cardinal. Preotul Emil Riti a reușit în luna septembrie a anului  1969 să intre în cămăruța de la Mănăstirea Căldărușani și să îl înregistreze pe Hossu citind rezoluția de la Alba Iulia. Înregistrarea a fost redată în 1976, la München, la postul de radio Europa Liberă.

Cardinalul Iuliu Hossu a murit în 28 mai 1970, la Spitalul Colentina din București. Lângă el se afla episcopul Alexandru Todea. În anul 2019, Papa Francisc l-a beatificat împreună cu alți martiri preoți greco-catolici, victime ale odiosului regim comunist.

De neuitat trebuie sunt cuvintele rostite de Iuliu Hossu pe Câmpul lui Horea din Alba-Iulia, în 1 decembrie 1918, cuvinte rostite înainte de a da citire actului Marii Uniri:

„Fraților, ceasul plinirii vremii este acesta, când Dumnezeu Atotputernic rostește, prin poporul Său credincios, dreptatea Sa, însetată de veacuri. Ne unim pe veci cu Țara mamă, România. Vă reamintiți când prin sutele de spitale, în zilele de întunerec, povesteam: “Va învinge dreptatea”. Vă arătăm că vine ceasul când toți făcătorii nedreptății vor plânge, lacrimi de sânge, în ziua bucuriei noastre. A biruit dreptatea! Suferințele veacurilor se îmbracă în lumină, cum revarsă în clipa aceasta soarele asupra noastră lumina sa, cu binecuvântare. Văd ziua întregirii neamului și aud bunăvestirea unirii noastre pe veci cu Țara-mamă: România.”

Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate

Recomandări autor