Marin Preda. Două iubiri

Marin Preda este un nume cu o rezonanță puternică în literatura română, autor al unor capodopere precum „Moromeții”, „Cel mai iubit dintre pământeni”, „Viața ca o pradă” sau „Delirul”. A avut un stil propriu, inconfundabil de a scrie, fiind considerat de criticii literari ai vremurilor sale un veritabil fenomen. Trăind în ani în care cenzura avea efecte devastatoare asupra cărților, a reușit să învingă ochii vigilenți dar spiritul sărac al acesteia.

Viața lui Marin Preda ar putea fi, în mod firesc aș spune, un subiect de carte. Născut pe 5 august 1922 în Teleorman la Siliștea Gumești, comună al cărei nume va fi cunoscut în toată țara după publicarea ,,Moromeților”, nuvelistul, romanicerul și scriitorul Marin Preda a fost fiul lui Tudor Călărașu, plugar și al Joiței Preda.

Drumul de la Siliștea Gumești la școlile de învățători

Micul Marin este înscris la școală în anul1929 de învățătorul Ionel Teodorescu, însă tatăl lui nu îl lasă la școală. Un an mai târziu, este din nou înscris la școala primară din sat, iar primii ani de școală ai elevului Marin Preda sunt grei, fiind în permanență luat la munca pe câmpul și având responsabilități clare, repartizate de părinți, în gospodărie. Marin ajunge rar și greu la școală, catalogul este plin de absențe, cu toate acestea are o dorință fantastică de a învăța carte și, în ciuda absențelor și a greutăților, ajunge încet încet cel mai bun din clasa lui.

Clasa a patra începe trist. Marin se îmbolnăvește de malarie, părinții nu mai pot susține financiar cursurile însă, cu ajutorul învățătorului care îi împrumută în permanență cărți, elevul Preda reușește să termine anul școlar, să continue școala și să încheie clasa a șaptea peste trei ani cu media generală 9,15. Copilul vrea sau i se sugerează să urmeze o ,,școală de învățători” și se prezintă pentru admitere la Școala Normală din Câmpulung-Muscel. Miopia sa însă este motivul pentru care este  respins la vizita medicală.

Tatăl său, spirit practic, se gândește să urmeze o școală de meserii și probabil așa ar fi decurs viața lui Marin Preda dacă destinul nu l-ar fi adus în viața lui pe Constantin Păun, un librar din Miroși care îi face rost de cărți și îl duce apoi tocmai la Abrud, la Școala Normală din localitate. Obține chiar și o bursă și astfel reușește să-și continue studiile. În anul 1939 se transferă la Școala Normală din Cristur-Odorhei și învață aici până în 1940, când elevul primește o repartiție pentru o școală din București. Examenul de capacitate are loc la sfârșitul anului școlar 1940-1941.

Marin Preda renunță la școală din cauza greutăților materiale pe care nu le mai putea depăși, nu se întoarce totuși la Siliștea Gumești și rămâne în București. Urmează ani infernali, pe care scriitorul îi va rememora mai târziu, întrebându-se des cum a reușit să supraviețuiască și din ce a mers mai departe, fără bani, fără resurse, fără sprijin.

„Mi-e imposibil să-mi amintesc și să înțeleg cum am putut trăi, din ce surse, toată toamna și toată iarna lui ’41-’42. Doar lucruri fără legătură, nefirești… N-aveam unde dormi, era lapoviță prin tot Bucureștiul, și umblam fără oprire cu tramvaiul de la Gara de Nord la Gara de Est. Toată ziua și toată noaptea”.

Primul loc de muncă al viitorului scriitor este unul de corector la ziarul ,,Timpul”. Era anul 1941. Debutul literar venea un an mai târziu, în 1942. Are 20 de ani când schița ,,Pârlitu” apare în pagina literară ,,Popasuri”. În anul debutului demisionează de la ,,Timpul” și se angajează funcționar la Institutul de statistică, următoarea funcție fiind aceea secretar de redacție la ,,Evenimentul zilei”. Între 1943 și 1945 este încorporat  în armată, iar în 1945 îl regăsim corector la ,,România liberă”.

Marea iubire a lui Preda, Aurora Cornu.

A trăit un roman adevărat de iubire, povestea de dragoste cu Aurora Cornu. Aurora este femeia căreia Marin Preda i-a scris prima scrisoare de dragoste, femeia pe care a cunoscut-o într-o zi, iar în următoarea a cerut-o de soție.

Aurora a descoperit manuscrisul romanului ,,Moromeții” într-un sertar și l-a presat pe Marin Preda să-și publice capodopera. S-au cunoscut în 1952, la cantina Uniunii Scriitorilor, dar prima întâlnire nu preconiza marea pasiune de mai târziu, cei doi ignorându-se la primul lor contact. Se reîntâlnesc doi ani mai târziu, destinul aranjându-le o întâlnire banală. Preda era la mare, în aceeași stațiune și în camera ce îi fusese lui repartizată se cazase Aurora. S-au certat deci pe o cameră de hotel. În vara aceea, Marin Preda avea 32 de ani, iar Aurora Cornu era o tânără poetă frumoasă de 20 de ani ce abia bătea la porțile consacrării.

Un răsărit a trecut numai de la cearta lor când Marin Preda i-a scris prima scrisoare de dragoste:

„Dar iată că o adiere de durere, de părere de rău, de mâhnire izvorăște din inima mea. Te-am făcut să suferi (nu știu unde, când și de ce), dar simt că acest lucru s-a întâmplat și mi-e greu să îndur asta acum, singur, cu gândul la tine, scriindu-ți întâia mea scrisoare de dragoste. (…) Te iubesc de tot, cu părul tău, cu hainele tale verzi, cu salopeta și sandalele tale ciudate. Iubesc cingătoarea ta ascunsă, copcile, oasele trupului tău… Totul, aspirațiile tale, somnul tău… Vanitatea și cochetăria ta distilată, neliniștile tale profunde, gândul tău puțin înghețat, categoric și fără ascunzișuri, atât de temut de către amatorii de compromisuri”.

Cum timpul lui nu a avut niciodată răbdare, Marin Preda a făcut imediat și cererea în căsătorie. Aurora Cornu l-a lăsat pe Preda la malul mării, îndrăgostit, scriindu-i mereu scrisori ce dovedeau focul ce începuse să ardă între ei:

„Dragă Aurora, după ce ai plecat în seara aceea…am venit acasă ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic și eram foarte mirat de această senzație. Știam că te-am cunoscut, știam că ne-am plimbat împreună, că ceasuri întregi am stat fascinat de prezența ta, că sufletul meu a tremurat de nenumărate ori la auzul glasului tău și că în ultima vreme tot ce era aici, marea, vaurile și răsăritul de soare, și apusul, și portița vilei, și apele minerale, și nopție cu stele erai tu și aceasta din prima zi și atât de mult, încât tot ce știam, că te-am cunoscut și m-am bucurat, toate acestea mi se păreau atât de firești, încât plecarea ta nu înseamna aproape nimic, plecarea ta nu putea să ia după tine, toate acestea.„

Se căsătoresc în anul 1955, într-o zi splendidă de primăvară, doar ei și câțiva cunoscuți la Sfatul Popular, fără fast și fără petrecere de nuntă. Căsnicia lor a ars repede și despre anii aceia Aurora spunea în interviurile acordate după moartea artistului că au fost atât de intenși și frumoși de parcă relația lor s-ar fi întins pe parcursul a zeci de ani. Aurora a fost alături de Marin Preda în momentele lui de creație și povestea cum era trezită în miez de noapte pentru a asculta ce mai scrisese Marin.

Aurora Cornu își amintea și de noaptea în care a descoperit, din întâmplare, într-un sertar, manuscrisul „Moromeților”:

„La început erau niște amintiri din copilărie pe care le răspîndise în alte romane, în perioada în care am fost căsătoriți a scris romanul, a creat personajele, a descris satul, istoria… Sunt foarte mândră că ,,Moromeții” există grație mie, eu am făcut un cadou românilor „Moromeții”. Despre romanul ”Moromeții” s-a spus că a fost singurul ,,copil” al celor doi.

În 1958, Aurora îl părăsește pe Marin Preda, după câteva săptămâni petrecute la Sinaia. Când a plecat, Aurora i-a lăsat un bilet. Depărtarea nu a rupt însă legătura dintre ei doi, poate nici iubirea. S-au mai întâlnit chiar și după ce își construiseră familii și întâlniseră alte iubiri, devenind amanți. Când Aurora a plecat la Paris, în 1965, Marin a rămas în țară, știind că prima lui mare iubire merge în orașul luminilor pentru o carieră universitară. S-au mai văzut, ultima data chiar înainte de moartea neașteptată a scriitorului. Toate scrisorile trimise de Preda Aurorei au fost publicate în anul 2001 în volumul intitulat ,,Convorbirile dintre Aurora Cornu și Eugen Simion despre Marin Preda”. În ultima scrisoare trimisă Aurorei, Preda scria:

„Acestea sunt rănile mele în viața cu tine și dacă ai muri sau dacă m-ai părăsi (ceea ce ar fi totuna) ele, așadar, nu s-ar mai vindeca și aș fi un infirm…”

Eta Vexler a fost a doua soție a scriitorului, femeia ce i-a dăruit doi fii: Nicolae și Alexandru.

Nina Cassian și Marin Preda

Povestea de dragoste dintre Nina Cassian și Marin Preda are valențe misterioase. Date nu există decât de la poetă, care spunea că toată aventura lor s-a consumat foarte rapid. Tot Nina Cassian specifica și faptul că intensitatea sentimentelor pe care și le-au purtat nu poate fi contestată.

Când Nina Cassian a renunțat la România, s-a mutat în Statele Unite ale Americii, stabilindu-se la New York. Și-a refăcut viața din toate punctele de vedere, a scris, a fost căsătorită, însă a vorbit întotdeauna cu mult patos și cu multă sinceritate, uneori dezarmantă, despre iubirile din viața sa.

După cum spunea chiar ea, a fost ,,o femeie căreia i-a fost dat să trăiască suficiente iubiri în viață”. A iubit intens, până în ultimii ani ai vieții, iar printre bărbații iubiți se numără și scriitorul Marin Preda, pe care poeta l-a cunoscut când era o tânără poetă de numai  24 de ani, în anul 1948. Relația lor a devenit una romantică mult timp mai târziu, în 1953.

Pasiunea pentru literatură a fost cea care i-a unit la început. Nina Cassian era căsătorită cu Al. I. Ștefănescu, bărbat căruia nu putea să-i fie infidelă, deoarece îl iubea sincer. A rămas alături de acesta până în ultimele sale momente, apoi i s-a dăruit lui Marin Preda. Se pare că și sentimentele scriitorului erau unele foarte puternice, mărturisindu-și dragostea încă de la debutul relației, iubind-o apoi pe Nina în tăcere.

,,Eu te pot iubi la nebunie, dar și urî! Tu trebuie să fii a mea. De tot. Ah, dar tu ești iremediabil pierdută, îl iubești pe Ali. Știu că nu sunt de nasul tău, dar dacă nu mă iubești, te ucid!”

Castelul Foișor din Sinaia a fost locul în care s-a consumat iubirea celor doi scriitori, iar Nina Cassian nu s-a sfiit să le împărtășească cu întreaga lume peste ani.

O moarte, mai multe întrebări

Marin Preda moare pe 16 mai 1980. Bunul său prieten, dramaturgul Radu Alexandru, își amintea că era o zi ,,nenorocită și ploioasă”. Îi fusese alături scriitorului până în ultima lui clipă. Avea doar 57 de ani si nouă luni și nimeni nu anticipa dispariția fulgerătoare a scriitorului. În ziua morții, Preda se afla în camera 6 de la Palatul Mogoșoaia. Gustase din nectarul succesului, romanul ”Moromeții” era deja inclus în programele școlare, cărțile sale se bucurau de critici pozitive, era în vârf de formă scriitoricească și promitea să mai publice ani mulți înainte.

A fost găsit mort la Palatul Mogoșoaia, în camera sa ,,de creație”, iar cauza oficială a morții a fost consemnată ca fiind „asfixierea  mecanică”. S-a scris enorm despre moartea suspectă a scriitorului, s-a vorbit în șoaptă și despre varianta asasinării, justificată prin ,,dușmănia” regimului și a Securității.

Zvonurile care circulau spuneau că a ajuns în atenția Securității chiar după apariția romanului ,,Delirul” prin care adusese în fața opiniei publice, în plin regim comunist, profilul generalului Ion Antonescu, pe care îl prezenta într-o lumină pozitivă.

Altă variantă era ca atrăsese ura Securității prin romanul ,,Cel mai iubit dintre pământeni”, trecut de cenzură, dar în  care amintea de ,,era ticăloșilor”. După decesul lui, numeroase voci au spus răspicat că Marin Preda avea în lucru și un alt roman în care voia să arate modul în care au fost eliminate valorile neamului românesc, intelectualitatea, în „obsedantul deceniu”.

Adevărul despre moartea lui Marin Preda, survenită fulgerător în ziua de 16 mai 1980, probabil nu va fi aflat niciodată. Un mister este și problema manuscriselor lui Preda, dispărute după ce au fost ridicate de Procuratură și Securitate.

Poate că timpul nu a avut răbdare cu copilul plecat din Siliștea Gumești pentru a-și scrie numele în istoria literaturii române, dar puținii ani de creație ce i s-au dat ne-a lăsat moștenire „Moromeții“, „Delirul“ „Întâlnirea din pământuri“, „Cel mai iubit dintre pământeni“, „Marele singuratic“ și multe alte comori literare.

Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate

Recomandări autor