Marlon Brando. Sălbaticul naș

Marlon Brando a rămas în memoria colectivă drept inegalabilul „Godfather”, un actor dublu laureat al academiei americane de film, un regizor apreciat, recunoscut ca fiind unul dintre cei mai mari actori ai secolului trecut. Viața lui este o poveste fascinantă, fiind unul dintre actorii rebeli ai cinematografiei mondiale, un artist care nu a pus preț pe distincții și premii, un actor care s-a reinventat permanent de la debut până la sfârșitul carierei.

Născut la 3 aprilie 1924 în Omaha, statul Nebraska, Statele Unite ale Americii și decedat la 1 iulie 2004 la Los Angeles, Brando a fost și un mare activist, luptând pentru drepturile civile ale afro-americanilor și ale amerindienilor. În tinerețea artistica s-a remarcat prin rolurile din ,,Un tramvai numit dorință” și „Pe chei”, ambele pelicule realizate în regia celebrului Elia Kazan la începutul anilor 1950. Stilul său artistic și neconformistele apariții ca rebel al Hollywood-ului anilor ’50 și ’60 au influențat magistral toate generațiile viitoare de actori.

În 1951 a venit adevărata consacrare, odată cu nominalizarea la Oscar pentru rolul lui Stanley Kowalski în ecranizarea piesei lui Tennessee Williams, ,,Un tramvai numit dorință”. A interpretat cu imens succes de casă acest rol pe Broadway. Trei ani mai târziu primește primul premiu Oscar pentru rolul Terry Malloy în ,,Pe chei”, rolul rebelului motociclist, lider de gang Johnny Strabler din ,,The Wild One” aducându-i o aură iconică. Brando a fost permanent în anticamera Oscarului, primind nominalizări și pentru rolurile Emiliano Zapata în „Viva Zapata!” (1952) și Marc Antoniu în „Julius Caesar” (1953).

Anii ’60 vin cu o umbre, nu cunoaște același succes comercial, dar debutează ca regizor cu filmul western „One-Eyes Jacks”, un eșec urmat de rolul din „Revolta de pe Bounty” (1962). Actorului i se pune o etichetă negativă, pe care reușește să o înlăture pentru totdeauna prin istorica interpretare a lui Don Vito Corleone în primul film din seria lui Francis Ford Coppola, „Nașul”. Marlon Brando câștigă astfel al doilea premiul Oscar pentru cel mai bun actor. Partea a doua filmului va reuși performanța unică la momentul respectiv de a mai primi încă un premiu al Academiei. Într-un clasament al actorilor americani de film din toate timpurile clasice, clasament realizat de Institutul American de Film, actorul a fost poziționat pe a patra poziție.

Viața

Marlon Brando Jr. s-a născut pe 3 aprilie 1924 în Omaha, Nebraska, Statele Unite ale Americii, fiu al lui Marlon Brando și al Dorothy Julia Pennebaker. Studiind genealogia familiei, constatăm că avea sânge germanic, olandez, britanic și irlandez. Firea rebelă probabil a moștenit-o de la mamă, care fuma, purta pantaloni și conducea, o adevărată neconformistă a vremurilor. Mama lui îl ajutase pe Henry Fonda să își înceapă cariera în actorie. Dependentă de alcool, nu a reușit să ofere o educație corespunzătoare, iar cu tatăl Brando nu a avut niciodată o relație apropiată.

În 1930 familia se mută în Illinois, unde tatăl găsise un nou loc de muncă. Părinții divorțează în 1935, mama pleacă împreună cu cei trei copii în Santa Ana, în California, unde trăiesc împreună cu bunica maternă a viitorului actor. Urmează o împăcare în 1937 și o nouă mutare, în Libertyville, Illinois.

Jocelyn, sora lui Marlon, studiază la American Academy of Dramatic Arts din New York City, joacă apoi pe Broadway, chiar și în filme și televiziune. Cealaltă soră, Frances, pleacă pentru a studia artele la New York. Brando nu se preocupă de școală, rămâne repetent un an, apoi este exmatriculat din Liberty High School, motivul fiind conducerea unei motociclete pe holul școlii. Tatăl ia decizia să-l trimită la școala unde el însuși studiase, Academia Militară Shattuck din Minnesota, instituție unde Brando excelează în teatru.

Teatrul. Filmul

Brando pleacă la New York, unde locuiau deja surorile lui, se înscrie la American Theatre Wing Professional School. Lipsa posibilităților financiare îl determină să doarmă câteva luni pe canapelele prietenilor. Stella Adler, profesoara sa, îl capacitează și învață de la ea tehnicile sistemului de actorie Stanivlaski, care erau speciale prin explorarea interioară și exterioară a realității pentru portretizarea totală a unui personaj.

Debutează în 1944 pe Broadway în piesa ,,I Remember Mama”, fiind apoi distribuit în piese ca „Truckline Café” și „A Flag is Born”. Lăudat de critici, Brando este distribuit în rolul lui Stanley Kowalski din piesa de teatru „Un tramvai numit Dorință”, scrisă în 1947 de Tennessee Williams. În 1950 are premiera filmul său de debut, „The Men” în care joacă un veteran de război în scaun cu rotile. Un mai târziu este ecranizat „Un tramvai numit dorință”, performând alături de Vivien Leigh. Prestația lui Brando în film considerată până în zilele noastre una dintre cele mai bune interpretări ale actorului. Devine sex simbol al Hollywoodului, pierzând Oscarul pentru acest rol în fața deja celebrului Humphrey Bogart.

Primește o nominalizare și pentru Emiliano Zapata din „Viva Zapata!” (1952), film regizat de Elia Kazan în care joacă alături de Anthony Quinn. Următoarele filme sunt ,,Iulius Cezar” (1953) și „The Wild One”, filme cu care câștigă aprecierea criticii. După „The Wild One” devine, alături de James Dean și Elvis Presley, idol al adolescenților.

În „Pe chei”, regizat de același Kazan, joacă alături de Karl Malden, Lee J. Cobb, Rod Steiger și debutanta Eva Marie Saint. Rolul docherului irlandez american Terry Mallo îi fusese oferit inițial lui Frank Sinatra. Sosise vremea primului Oscar pentru Brando, statueta îi va fi furată și va fi regăsită peste ani la o casă de licitații din Londra.

Anii ’70 păreau că sunt anii stingerii artistice, primește însă rolul lui don Vito Corleone în „Nașul” în 1972 și se reinventează pe el și, spun unii oameni de film, cinematografia însăși. Este din nou în luminile reflectoarelor și câștigă al doilea Oscar. Inițial, proiectul a fost gândit ca un film cu buget redus, cu actori necunoscuți, dar după ce romanul lui Puzzo devine un veritabil best seller, Paramount decide să investească. Coppola declară că trebuie să-l aducă în rolul donului pe cel mai bun actor din lume, se gândește la Laurence Olivier și Marlon Brando, Puzzo spune însă că a scris personajul lui Vito Corleone cu Brando în minte, așa că Brando este alesul, deși șefii Paramount se opun inițial, crezând că reputația actorului ar îngreuna producerea filmului.

Marlon câștigă râvnita statuetă, refuză premiul, devenind, după George Scott, al doilea actor care face acest lucru. La ceremonie trimite pe activista amerindiană Sacheen Littlefeather, îmbrăcată în costum tradițional, care expune motivele pentru refuzul său: ura cu care sunt tratați amerindienii în industria filmului și televiziunii de către albii de la Hollywood.

În 1979 joacă rolul colonelului Walter Kurtz din „Apocalipsul acum” regizat de același Francis Ford Copolla, cu care era la a doua colaborare. Pentru film, Brando primește un milion de dolari pe săptămână. Filmările merg greu, o serie de furtuni distrugând platourile de filmare, iar Martin Sheen suferind un atac de cord. Pelicula are un mare succes, iar vorbele personajului său, „The horror! The horror!” devin memorabile.

Viața lui Brando chiar a bătut filmul

A trăit cu zâmbetul pe buze, nu s-a supus niciodată regulilor, a avut unsprezece copii, trei dintre ei fiind adoptați. În cartea de memorii „Songs My Mother Taught Me”, Brando confirmă relația cu Marilyn Monroe, o aventură amoroasă întinsă pe mai mulți ani. Brando povestea că a primit un telefon de la Marilyn chiar cu câteva zile înainte de moartea actriței.

În 1954, Brando o iubește pe actrița puertoricană Rita Moreno, pe care o forțează să avorteze când află că îi poartă copilul. După întreruperea de sarcină, femeia are o tentativă de suicid, luând o supradoză din somniferele lui Brando. În 1969, la mulți ani de la despărțire, cei doi împart platoul pentru filmarea „The Night of the Following Day”.

Se căsătorește în 1957 cu Anna Kashfi, actriță născută la Calcutta și mutată în Wales în 1947. Au un fiu, Christian Brando, divorțează repede, în 1959. În 1960 îi devine soție actrița mexicano-americană Movita Castaneda, care jucase în primul film ,,Revolta de pe Bounty”, turnat cu 27 de ani înainte ca Brando să joace în remake-ul filmului din 1962. Cei doi au doi copii, Miko și Rebecca Brando. Divorțează în 1968. Cea de-a treia soție este Tarita Teriipaia, o actriță franțuzoiacă ce jucase în același „Revolta de pe Bounty”. Femeia vorbea nativ franceza, motiv pentru care Marlon învață limba fluent, dând apoi chiar interviuri în franceză. Au împreună doi copii: Simon Teihotu Brando și Tarita Cheyenne Brando. Brando o adoptă pe fiica lui Terripaia, Maimiti Brando și pe nepoata lui Teriipaia, Raiatua Brando. Urmează, firesc pentru Marlon Brando, un divorț și acesta survine în 1972.

O aventură inedită este cea cu menajera sa, Maria Cristina Ruiz, cu care concepe trei copii, Ninna Priscilla Brando, Myles Jonathan Brando și Timothy Gahan Brando. Continuă să adopte și o face cu Petra Brando-Corval, fiul asistentei sale Caroline Barrett și al scriitorului James Clavell.

Moare la 1 iulie 2004. Avea 80 de ani, era răpus de diabet și de cancer. Actorul a fost incinerat, iar cenuşa lui s-a împrăștiat peste Tahiti și peste Valea Morții. Pentru a realiza azi notorietatea lui din timpul vieții, trebuie doar să știm că în 1978, în „Superman”, Brando a trecut doar de câteva ori prin cadru pentru a primi 14 milioane de dolari.

Recomandări autor