Home > Cultură > Celebrități > Onisifor Ghibu, un om între oameni
Celebrități Cultură Premium

Onisifor Ghibu, un om între oameni

Onisifor Ghibu

În vara anului 1990, pe când românilor li se părea încă atât de firesc ca anul școlar să se termine pe 15 iunie și în ziua aceea premianții să primească diplome și coronițe de flori, la fel de firești erau și cărțile oferite copiilor, cu câteva cuvinte scrise de învățător sau diriginte.

În primul 15 iunie liber de comunism am primit și eu, la finalul clasei I, o carte: „Oameni între oameni”de Onisifor Ghibu, volum scos chiar în anul acela de Editura Eminescu. Am aflat astfel în cartea aceea povestea șuviței purtate de George Coșbuc înainte de a-i citi poeziile, am citit despre Racoviță sau Sextil Pușcariu înainte de a le cunoaște importanța activității științifice. Dar numele autorului, Onisifor Ghibu, mi-a rămas întipărit cu litere proaspete în minte, era autorul primei cărți primite la finalul primului meu an școlar. După ani mulți, am descoperit dimensiunea personalității sale, una imensă.

Alt mare român din Mărginimea Sibiului.

Onisifor Ghibu a venit pe lume într-o zi de 31 mai 1883, al optulea fiu al unei familii extrem de numeroase de țărani din Săliștea, un sat din Mărginimea Sibiului. Săliștea a dat de-a lungul vremurilor numeroase personalități, amintim doar numele a cinci academicieni: Dionisie Romano, episcop de Buzău, Axente Banciu, pedagog şi publicist, Ioan Lupaş, istoric, D.D. Roşca şi dr. Ioan Pavel. După absolvirea primelor clase în satul natal, Ghibu continuă studiile la liceul maghiar din Sibiu, după care trece la liceul românesc din Braşov. Revine în orașul de pe Cibin și urmează între 1902 și 1905 Seminarul Teologic-Pedagogic Ortodox. Debutează ca jurnalist, semnând articole în „Telegraful Român” iar în 1905 are loc debutul în volum cu „Limba nouălor cărţi bisericeşti”.

Onisifor Ghibu

Onisifor Ghibu

Născut într-un sat unde idealul de libertate şi de unitate a neamului românesc din Transilvania era atât de viu încât l-a marcat pentru întreaga viaţă, a fost mereu considerat, deși nu era jurist, unul din cei mai mari specialişti în problemele de drept, mai ales în domeniul politicii religioase. În anul 1905 se înscrie la  Universitatea din București pentru a-și completa studiile și interacționează aici cu mari personalităţi: Nicole Iorga, Ilarie Chendi, Ştefan Octavian Iosif, George Coşbuc, Emil Gârleanu, Mihail Sadoveanu. Este student al Facultății de Filosofie și Filologie Din Budapesta în perioada 1906-1907, apoi, cu ajutorul istoricului Nicoale Iorga obține de la „Liga Culturală” o bursă pentru Germania la Strasburg, unde urmează cursuri de istorie universală, filosofie, pedagogie şi filologie romanică. Continuă studiile europene anul următor la Universitatea din Jena, unde obține titlul de doctor în pedagogie, filosofie şi istoria universală.

Revine în România și declară

Voi lupta pentru adevăr şi unitatea neamului românesc cu cartea într-o mână şi spada de luptă în alta, împotriva tuturor celor ce vor voi să-l oprească din drumul său.

În anii cei mai tulburi ai existenței învăţământului românesc din Transilvania, ani în care legile urmăreau desnaţionalizarea românilor prin şcoală, Onisifor Ghibu este numit inspector al şcolilor subordonate arhiepiscopiei ortodoxe a Transilvaniei cu sediul în Sibiu. Este trimis în secret la București în decembrie 1910 de către mitropolitul ortodox I. Metianu, cu misiunea de trage un amplu semnal de alarmă, argumentat prin documente, asupra pericolului deznaţionalizării românilor din Transilvania, prin școală şi biserică, în mod paradoxal. Marele istoric Nicolae Iorga este impresionat de memoriul formulat de Onisifor Ghibu, îl tipărește și îl diseminează în cercurile cultural-istorice. În anul 1912 este numit secretar al secţiei şcolare a „Astrei” şi în același timp membru în comitetele de redacţie ale revistelor: „Românul”, „Luceafărul” şi „Transilvania”. Participă la şedinţa Comitetului Naţional Român de la Budapesta în calitate de reprezentant al Partidului Naţional Român, membru al „Tinerilor oţeliţi”, un grup care milita pentru lupta pentru drepturile românilor din Transilvania. Scrie între 1910 și 1914 peste două sute de articole, broșuri și studii.

Onisifor Ghibu

Ghibu în perioada Marii Uniri

Primul război mondial îl găsește la București unde fondează revista „Tribuna”, ajutat de C. Bucşan şi Ghe. Popp. În coloanele ziarului se militează hotărât pentru intrarea României în război alături de Antanta, cu țelul fățiș al eliberării Transilvaniei şi al realizării României Mari. Scrie în același timp pentru „Revista generală a învăţământului”, „Buletinul Casei Şcoalelor”, constituind apoi, alături de Iorga, Goga și Sadoveanu redacţia „Gazetei Ostaşilor”.

Refuză să se prezinte la ordinul de încorporare al armatei austro-ungare și este astfel condamnat la moarte pentru „înaltă trădare” de Tribunalul din Cluj în anul 1916, într-un proces în care au mai fost implicați în diferite ipostaze și O. Goga, Octavian Tăslăuanu, A. Imbroane. Odată cu succesul Puterilor Centrale este obligat să se refugieze din Bucureşti, urmând calea oficialităţilor româneşti, exilul în Moldova. Trece la 12 martie 1917 în Basarabia și dezvoltă o susținută activitate în ideea redeşteptării conştiinţei naţionale a românilor basarabeni.

Pune bazele Partidului Național Moldovenesc, alături de Pantelimon Halippa și fondează publicația „Cuvânt Moldovenesc”. Ajutat de Constantin Petrescu, fost aghiotant şef al marelui Cartier General din primul război mondial, duce la Chișinău și instalează prima tipografie cu litere ale alfabetului latin. Este firească apoi apariția unor publicaţii româneşti care au contribuit decisiv la unirea Basarabiei cu România la data de 27 Martie 1918. Grație acestei tipografii au putut să apară și prima revistă pedagogică „Şcoala moldovenească”, „Abecedarul moldovenesc”, ,„Ardealul”, prima revistă românească cu litere latine, care apoi va deveni publicația de luptă pentru unirea tuturor românilor din Basarabia, Bucovina, Transilvania şi Valea Timocului Sârbesc.

Activitatea îi este apreciată și este ales și numit secretar general al Resortului Instrucţiei Publice din cadrul Consiliului Dirigent al Transilvaniei. Timp de doi are are responsabilitatea organizării și îndrumării învăţământului românesc din Transilvania, sarcină de care se achită în mod extraordinar, fiind considerat azi principalul artizan al înfiinţării şi organizării Universităţii româneşti de la Cluj, instituție în care a predat pedagodia.

Deosebit de importantă i s-a părut lui Onisifor Ghibu unitatea românilor şi din punct de vedere religios:

„Unitatea românilor nu este deplină atâta timp cât nu se realizează şi din punct de vedere religios.”

La festivitățile organizate la Alba Iulia la 1 decembrie 1918  slujbele religioase nu s-au desfăşurat în comun, cu preoții greco-catolici alături de cei ortodocşi. În ziua aceea protopopul Vasile Urzică și grupul de români greco-catolici condus de Iuliu Maniu au participat la slujba religioasă de la biserica greco-catolică din Lipovenii Bălgradului, în timp ce la biserica ortodoxă din oraş se oficia o slujbă pentru românii ortodocși, motiv de mare tristețe pentru Ghibu. Continuă lupta în Basarabia și, în calitate de „comisar general al Astrei în Basarabia”, are un rol deosebit la înfiinţarea în anul 1926 la Chişinău a Universităţii Populare. Prietenul său, luptătorul basarabean pentru unitatea naţională, I. Pan Halippa, este numit rector al acestei universități.

Anii comunismului. Cenzura

Până în anul 1945 Onisifor Ghibu publică aproximativ o sută de lucrări în volum şi peste o mie trei sute de studii, sinteze și articole. Viața sa devine un coșmar odată cu anul 1945, care a adus otrava bolșevismului în România. Este dat afară de la Universitatea clujeană, este arestat apoi la Sibiu în martie 1945, de unde este trimis o lună mai târziu în lagărul de la Caracal. În perioada 1945-1972 Onisifor Ghibu a fost interzis total, el și toate lucrările şi operele sale de o viaţă. Cu toate acestea, nu a tăcut, a continuat să lupte, iar volumele sale de memorii și mai ales corespondența sa fiind edificatoare în acest sens.

Unul dintre fiii săi, Mihai Ghibu, a făcut eforturi pentru publicarea a două volume intitulate „Onisifor Ghibu în corespondenţă”, apărute la Editura Semne în anul 1998. În aceste volume este cuprinsă și impresionata scrisoare redactată la 31 octombrie 1956 și adresată lui Hrușciov și Bulganin, liderii sovietici ai vremurilor, prin care le solicita reparaeea crimei politice săvârșite de Stalin, revizuirea situaţiei Basarabiei şi retragerea trupelor sovietice din România.

Scrisoarea respectivă i-a adus o condamnare de cinci ani, pronunţată de către tribunalul Militar din Sibiu, sentință din care a executat un an și două luni, fiind eliberat mai devreme datorită intervenţiei prim-ministrului dr. Petru Groza, care îi fusese apropiat.

Onisifor Ghibu s-a stins la 31 octombrie 1972. Se afla la Sibiu, orașul pe care l-a iubit atât de mult și unde a și fost înmormântat. Anual, în ultima zi de octombrie, elevi și profesori ai liceului teoretic din oraș ce îi poartă numele omagiază imensa personalitate a patronului spiritual al acestei instituții de învățământ.

Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate

Recomandări autor