Rasputin. „Stareț” sau impostor?

Învăluit în mister, erou pe cât de legendar pe atât de controversat, Grigori Rasputin este unul dintre personajele istorice care au ecouri și în zilele noastre. Este de ajuns să ne gândim la băutura alcoolică sau la hitul Boney M. ce îi poartă numele. De la Rasputin până la Covid 19 nimeni și nimic nu a reușit să împartă oamenii atât de ușor. Au fost și încă sunt oameni care îl considerau sfânt, au fost și sunt încă oameni pentru care a fost doar un țăran siberian, un șarlatan care prin diverse mijloace a ajuns să cucerească familia imperială a Rusiei.

Povestea lui Grigori din Pokrovskoe

În jurul anului 1860 s-a născut în satul Pokrovskoe din Siberia Occidentală. A fost un copil nefericit, mama i-a murit foarte repede, apoi a pierdut și un frate și o soră. Sufletul i-a devenit amar, s-a închis în el până la nouăsprezece ani când se căsătorea cu Praskovia Teodorovna Dubrovina,  o femeie cu patru ani mai mare, nimeni nu a putut să se apropie sufletește de el. Locuitorii satului natal spuneau că era leneș, bețiv și agresiv. La vârsta de 28 de ani pleacă într-un pelerinaj. După ce se întoarce de la Mânăstirea Verhoturie de lângă Ekaterinburg, este de nerecunoscut. Din acel moment va deveni, pentru zece ani, un veritabil pelerin, văzând cu ochii lui și rugându-se la Ierusalim și la Muntele Athos.

Anul 1903 este anul care îi aduce celebritatea. O negustoreasă din Tobluk, Basmakova, trece prin diferite necazuri iar Rasputin o ajută, miraculos, după spusele unora. Curiozitatea preoților, care auziseră de el și de puterea lui de a aduna adepți, face să fie invitat la Petersburg de Părintele Teofan, rectorul Academiei Teologice. În scurt timp se lipește de familia imperială, care trecea prin momente grele: tânărul Alexei suferea de o boală ce părea că îi va aduce sfârșitul. Himerele trecutului său de la Pokrovskoe au dus la acuzația de impostură și de influență negativă la curte, în contextul primului război mondial. Finalul lui Rasputin dar nu și al legendei lui a venit odată cu crima prințului Felix Yusupov, care îl împușcă în noaptea de 29 spre 30 decembrie 1916.

Un Petrache Lupu rusesc. Povestea „starețului” Rasputin

În zilele noastre povestea lui pare fascinantă. Este însă doar una dintre legendele care au rezistat uitării. În anii aceia erau foarte mulți „sfinți” și „tămăduitori”, mii de pelerini care luau Rusia la pas, în căutarea lui Dumnezeu. Istoricul francez cu origini ruse Henri Troyat scria despre acești oameni:

„Plecați din îndepărtatele lor sate cu câteva copeici în buzunar, mergeau pe jos săptămâni întregi, luni întregi, cerșind, culcându-se sub cerul liber sau într-o șură aflată la poarta vreunei mănăstiri. Nicio distanță nu-i înfricoșa. Unii din ei traversau tot imperiul. Cei mai curajoși coborau spre Odessa și se îmbarcau în cala vreunui vaporaș cu destinația Pământul Sfânt.”

Primul său pelerinaj, cel care l-a schimbat total, a fost făcut pentru a scăpa de muncile câmpului. Peste câțiva ani, când armele marelui război tăcuseră demult și cel de-al doilea război mondial încă nu începuse, la Maglavit, în județul Dolj din țara noastră apăruse un asemenea caz de sfânt ridicat dintre țărani, Petrache Lupu. La fel ca Ioana d’Arc, fecioara care vorbea cu sfinții și care salvase Franța, și Lupu și Rasputin au apărut în momente istorice prielnice, în zile în care oamenii simțeau că nu mai cred în nimic. În Rusia nobilii începeau să conștientizeze că lumea lor era pe cale de dispariție, atentatele cu bombe organizate de anarhiști, apoi revoluția din 1905 erau greu de înțeles și oamenii se refugiau atunci în religie. Rusia era astfel împânzită de profeți de ocazie, de impostori care se ridicau chiar deasupra Bisericii.

Boala tânărului Alexei făcuseră familia imperială extrem de vulnerabilă. Suferea de hemofilie, medicii, toți, se declaraseră neputincioși, orice sângerare a copilului fiind similară cu moartea. Împărăteasa apelase deja la falși profeți, la vraci impostori precum Mitka Iurodiv sau vrăjitoarea Daria Osipova. Rasputin era deja în anturajul casei imperiale. Se autointitula „Starețul” și a devenit intim al împărătesei, fiind alături de Romanovi până la asasinarea lor din decembrie 1916. Se spune (și sunt destule dovezi istorice care susțin această teorie) că Nicolae al II lea își numea demnitarii numai după ce „Starețul” îi verifica privindu-i în ochi.

Este greu de spus azi dacă toate minunile recunoscute în acele vremuri au fost sau nu adevărate. Cei care au trăit lângă el vorbeau despre o putere ciudată de dominație asupra oamenilor, mai ales asupra femeilor. Azi specialiștii cred că majoritatea spețelor pe care le „rezolva” erau de natură psihologică.

Probabil credința (ortodoxă) a celor care apelau la Rasputin avea rolul ei major în autosugestie. Există însă și surse istorice care vorbesc despre vindecări miraculoase. În anul 1915 Ana Virubova, o bună prietenă a țarinei, a fost victimă a unui accident feroviar. Medicii au spus că va muri, Ana era deja în comă. Au existat martori oculari care au spus că Rasputin s-a aplecat deasupra patului muribundei și i-a șoptit: „Anușka, trezește-te și uită-te la mine!”. În momentul imediat următor, Virubova a făcut întocmai.

În timpul primului război mondial, țarul Nicolae si-a luat copilul bolnav pe front. Alexei a răcit, si-a suflat nasul, provocând o ruptură a vaselor de sânge. În trenul ce ducea copilul spre Petrograd, sângele s-a oprit ca prin minune. Ajunși la destinatie, țarul și alaiul său au aflat un amănunt tulburător: sângerarea încetase chiar în momentul în care Rasputin trimisese o telegramă: „Dumnezeu te va ajuta, fii sănătos!”

Bineînțeles că trebuie să fim realiști și să realizăm că medicina vremurilor de început de secol XX nu era încă foarte avansată. Punând în balanță faptul că rapoartele medicilor de atunci pot fi puse azi sub semnul întrebării și faptul că și atunci ca și acum oamenii, martorii, aveau tendința de a amplifica legenda, ajungem la o concluzie rezonabilă.

Chiar și sfârșitul lui Rasputin a fost considerat o dovadă a faptului că avea puteri miraculoase. Uciderea lui a fost un plan bine pus la punct, generat de faptul că Rasputin devenise și element al jocurilor politice, numeroase afișe și caricaturi defăimătoare la adresa țarinei circulând prin imperiu. Inițial a fost invitat în casa unui nobil, prințul Felix Yusupov, unde a primit vin otrăvit. Miracolul ar fi că otrava nu și-a făcut efectul absolut deloc.

Pentru a fi asasinat, a fost nevoie de împușcare și nici după ce trei gloanțe au mușcat din trupul lui nu a murit. A fost sugrumat, împachetat bine într-un cearceaf și aruncat în apele râului Neva. Când a ajuns în apă, încă trăia. S-a înecat și, mult mai târziu, mitul otravei fără efect din vin a căzut. În timpul anchetei cel care trebuia să furnizeze otrava ucigașă a mărturisit că s-a speriat și a înlocuit-o cu un praf inofensiv. Bineînțeles adepții lui au crezut că este doar o încercare de a le zdruncina credința în cel care fusese „Starețul” lor.

Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate

Recomandări autor