Sfârșitul Haiducilor Muscelului. „Eu sunt metal rămas / Din lumi ce crima le-a făcut cenușă”

Jilava, noaptea de 18 spre 19 iulie 1959. Câteva rafale îl culcă la pământ pe Toma Arnăuțoiu, unul dintre haiducii Muscelului, chiar căpetenia. Ca niște spice de grâu cad apoi la interval de câteva minute și fratele lui, Petre și ceilalți membri ai grupului sau susținători ai acestora. 16 oameni sunt executați în noaptea aceea sinistră, printre ei trei preoți și patru învățători.

Arnăuțoii. Povestea ca o doină de jale

Povestea ce părea că își scrie finalul în noaptea aceea începuse cu nouă ani mai devreme. Grupul de rezistență de la Nucșoara, o pitorească așezare musceleană din zona Domneștiului, se născuse în zilele de primăvară ale anului 1949. Când iarna lui 1948 încă nu își ninsese ultima zăpadă locotenentul Toma Arnăuțoiu, nucșorean, a fost căutat de un colonel, Gheorghe Arsenescu, care luase drumul munților de câteva luni, crezând în visul românesc de alungare a comunismului prin acțiuni militare susținute de americani. Amândoi hotărăsc să se unească și să constituie un grup puternic care să poată neutraliza autoritățile locale comuniste în momentul în care mult așteptatul conflict dintre anglo-americani și Uniunea Sovietică ar fi început.

Așadar în luna februarie a anului 1949, îngrijorat de descoperirea și arestarea unor membri ai grupului de la Dragoslavele, Arsenescu se reunește, în casele Arnăuțoilor și a Elisabetei Rizea, cu Toma și fratele acestuia, Petre, cu tatăl lor, Iancu, cu învățătorul Alexandru Moldoveanu, preotul Ion Drăgoi și fiul acestuia, Cornel, un tânăr student. Se discută despre itinerarii de deplasare, locuri de cantonare, sprijin logistic: arme, haine pentru toate anotimpurile, muniție.

În mai puțin de o lună, 16 oameni coordonați de ofițerii Toma Arnăuțoiu și Gheorghe Arsenescu pleacă în munți. Printre ei se aflau și patru femei. Considerând că astfel organizați sunt o pradă prea ușoară pentru trupele de securitate care, alertate de informatorii infiltrați, începuseră deja acțiuni de căutare, acest aspect fiind dublat și de diferențele conceptuale ale celor doi ofițeri, grupul se scindează în luna iulie, o parte rămânând cu locotenentul, ceilalți urmându-l pe colonel. Arsenescu se desprinde și de oamenii ce aleg să îl urmeze, coboară în zona orașului Câmpulung Muscel, este filat, trădat și arestat la Bughea de Sus în 1960. Va fi condamnat la moarte.

Pentru haiducii Muscelului urmează nouă ani de hăituire permanentă, grupul este din ce în ce mai mic, are dese confruntări cu trupele de securitate, apar și victime, membri arestați sau uciși. La poalele muntelui, cei rămași în Nucșoara, grup clandestin de sprijin, sunt hărțuiți îngrozitor. Erau rudele și prietenii celor care luaseră cărările munților. Securitatea a dezvoltat o adevărată rețea de informatori, a interceptat mesaje și scrisori, într-un moment al căutărilor instalând chiar echipament de ascultare în casele lui Iancu Arnăuțoiu și ale altor membri ai grupului. Zeci de informatori au fost racolați, agenți au fost instruiți și infiltrați printre săteni pentru a folosi metode infame în scopul înșelării bunei credințe a oamenilor. Au fost speculate, exploatate vicii și slăbiciuni precum dependența de alcool a unor săteni doar pentru a obține informații pentru a putea fi capturați toți membrii grupului.

După câțiva ani înfiorători, din grup mai supraviețuiau, trăind ascunși într-o grotă din Râpele cu Brazi, zonă situată în proximitatea satului Poienărei: Toma Arnăuțoiu, fratele acestuia Petre, Maria Plop și Constantin Jubleanu. În grotă creștea în condiții ce pot părea oricărui ascultător neverosimile și fetița Mariei și a lui Toma, concepută și născută în munți. Astăzi, fetița este violonist și muzicolog de seamă și în anii 90, după revoluție, a stat zile întregi în arhivele fostei Securități pentru a șterge praful de pe povestea haiducească a părinților ei.

Securitatea născocește un plan diabolic. Îl șantajează pe Grigore Poinăreanu, racolându-l. Prieten din copilărie și coleg de școală cu Toma Arnăuțoiu, avea încrederea acestuia. Pleșiță Nicolae, la vremea aceea căpitan și locțiitor al șefului Direcției Securității Pitești, conduce întreaga operațiune, finalizată cu prinderea membrilor unuia dintre cele mai rezistente grupuri ale luptei anticomuniste.

20 mai 1948. Nu este prima dată când frații Arnăuțoiu coboară muntele în drumul lor spre casa lui Poinăreanu, de unde se aprovizionau periodic. În ziua aceasta însă securiștii împânzesc întreaga zonă. Poinăreanu le oferă, ca de fiecare dată, țuică celor doi frați cu care crescuse pe ulițele Nucșoarei. Numai că în ziua aceea țuica era dublată de un puternic tranchilizant. Toma și Petre aproape adorm, capturarea lor este o misiune ușoară, sunt apoi obligați, mânați din spate de securiști înarmați, să conducă trupele la grota de la Râpele cu Brazi.

În grotă frații erau așteptați de Constantin Jubleanu, Maria Plop și copila ei. Aceștia sunt somați să se predea, Maria își ia fiica în brațe și coboară pe scara improvizată, de frânghie. Peste ani, în arhiva prăfuită a teribilei instituții comuniste, Ioana Raluca Voicu-Arnăuțoiu, copila de atunci, va descoperi momentul imortalizat în poate cea mai tristă fotografie istorică din toate timpurile.

Alături de ea va găsi și o fotografie alături de mama ei, făcută în arestul de la Pitești. Jubleanu refuză să se predea, deschide focul asupra trupelor coordonate de Pleșiță, securiștii execută foc concentrat și reușesc să îl ucidă.

Arestații sunt duși la Pitești, la sediul Securității din oraș. Timp de un an trec prin calvarul unei anchete, dosarele lor sunt pur și simplu fabricate și Tribunalul Militar al Regiunii a II a îi condamnă la moarte pe frații Arnăuțoiu, alături de paisprezece oameni care în cei nouă ani de munte i-au ajutat. Se fac cereri de comutare a pedepsei însă, într-un simulacru de ședință, Marea Adunare Națională le respinge și cei șaisprezece sunt executați în noaptea de 18 spre 19 iulie 1959 la penitenciarul Jilava.

16 oameni executați, 81 de oameni condamnați la închisoare și confiscarea averilor

Copilul coborât din grota de la Râpele cu Brazi în brațele mamei ce avea să moară în închisoare de la Miercurea Ciuc citea peste ani în dosarele haiducilor Muscelului sentințele acestora.
Astfel, sentința numărul 107 din 19 mai 1959 era executată de Tribunalul Militar al Regiunii a II a Militare prin executarea lui Toma Arnăuțoiu, fost ofițer al Armatei Regale, 38 de ani, Petre Arnăuțoiu, 33 de ani, Titu Jubleanu, 57 de ani, Constantin Popescu, 43 de ani, Ioan Săndoiu, 49 de ani, Nicolae Andreescu, preot, 41 de ani, Ioan Constantinescu, preot, 53 de ani, Nicolae Ticu, 59 de ani, Nicolae Bășoiu, 59 de ani, Gheorghe Tomeci, 60 de ani, Alexandru Moldoveanu, 55 de ani, Ioan Drăgoi, preot, 59 de ani.

Prin sentința numărul 108 a fost condamnat la moarte și Benone Milea, 32 de ani, iar sentința 109 a ordonat executarea lui Ion Mica, învățător, 36 de ani, Gheorghe Popescu, învățător, 57 de ani, Nicolae Nițu, 59 de ani.
În afara acestor șaisprezece oameni executați au mai fost emise sentințe de condamnare la muncă silnică pe viață, respectiv muncă silnică pe viață de la 5 la 25 de ani, confiscare totală a averii și degradare civică pentru anumite perioade pentru încă 81 de oameni care au ajutat haicucii Muscelului, indiferent de consistența și regularitatea formei de ajutor.

Elena Ion Arnăuțoiu. Singurul supraviețuitor al unei familii de martiri

În sentința numărul 18 din 13 februarie 1960, sora fraților Arnăuțoiu, Elena era condamnată la cinci ani de închisoare corecţională, patru ani interdicție corecţională și confiscarea totală a averii. Motivul? ,,Delict de omisiune a denunțării”, după traducerea sufletească a acestui termen juridic comunist fiind arestată și condamnată pentru că nu și-a trădat fratele de sânge.

Calvarul ei va continua în toți anii ce au precedat căderea regimului comunist, în perioada arestării ei soțul, profesor la Liceul Dinicu Golescu din Câmpulung Muscel, fiind nevoit să lucreze ca muncitor necalificat.
După revoluție a publicat o carte-mărturie și a acordat deseori interviuri despre înfiorătorii ani 50 ai Grupului de la Nucșoara.

Într-unul dintre acestea, spunea, rememorând momentele odioasei execuții a fraților ei:
,,Primul pe care l-au executat a fost Toma. L-au dus în lanţuri la marginea gropii. A refuzat să fie legat la ochi şi a spus: „Vreau să văd cu ochii mei glonţul care mă va ucide“. Ultimele sale cuvinte au fost: „Trăiască Armata Română!“. Ceilalţi 15 au fost executaţi la intervale de câte un sfert de oră”.

Au trecut 63 de ani de la noaptea în care frații Arnăuțoiu și partizanii lor au trecut în nemurire. În anii comunismului, casa lui Ion și a Laurenției Arnăuțoiu, părinții lui Toma și Petre, a fost transformată în sediu al Miliției. Au trecut aproape 33 de ani de la Revoluție. Casa aceea este și astăzi sediu al Poliției din Nucșoara.

 

 

Notă: Fotografiile din interiorul articolului sunt preluate din cartea ,,Procesul și execuția membrilor grupului de rezistență condus de Toma Arnăuțoiu (Album de fotografii și documente din arhiva C.N.A.S.A.S.)”, o ediție îngrijită de fiica lui Toma Arnăuțoiu și a Mariei Plop, Ioana Raluca Voicu-Arnăuțoiu și Ioan Crăciun, publicată în anul 2010 de Editura Ars Docendi – Universitatea din București.

Citeste si

• 1. Banca Transilvania oferă clienților câștiguri uimitoare. Înscrierile sunt doar până pe 31 iulie! Iată ce trebuie să faci!
• 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r

Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate

Recomandări autor