Home > Cultură > Celebrități > Strania dispariție a poetului Petőfi Sándor
Celebrități Cultură Premium

Strania dispariție a poetului Petőfi Sándor

Strania dispariție a poetului Petőfi Sándor

Petőfi Sándor este considerat cel mai mare poet al Ungariei, un Eminescu al limbii maghiare, dar dincolo de creația sa literară s-a remarcat și prin rolul important pe care l-a avut în desfășurarea Revoluției Maghiare din 1848, revoluție a cărei scânteie se poate spune că el a aprins-o, o încercare fără succes de a scoate Ungaria de sub tutela Austriei.

O viață scurtă, ecouri atemporale

Petőfi Sándor

Poetul s-a născut în prima zi a anului 1823 la Kiskőrös, localitate din comitatul Pest-Pilis-Solt-Kiskun și se crede că ar fi fost ucis la 31 iulie 1849 în proximitatea actualei comune Albești, pe atunci în comitatul Târnava Mare. Fiu al lui Stevan Petrović, un măcelar evanghelist de origine slovacă și al din Mariei  Hrúz, femeie de origine burgheză slovacă din Kecskemét, copilul s-a mutat în anul 1830 cu familia la Kiskunfélegyháza, oraș ce îi va rămâne în inimă și căruia îi va spune mereu „orașul meu natal”. Tatăl face eforturi pentru a-i asigura toate condițiile pentru o educație aleasă, în ciuda posibilităților materiale reduse, Petőfi învață la nouă școli, la prima fiind înscris când abia împlinise cinci ani.

În anul 1838 Ungaria este lovită de groaznice inundații, familia își pierde toată averea, iar Petőfi părăsește școala și se angajează ca actor la Pesta, învățător la Ostffyasszonyfa, apoi soldat în Sopron. După câțiva ani boemi, îl regăsim în 1841 ca student al colegiului din orașul transdanubian Pápa. Aici se întâlnește cu marele scriitor Mór Jókai, se apropie sufletește de el și după un an debutează cu pseudonimul Petrovics Sándor în ziarul „Athenaeum”. Cu toate acestea se preocupă în continuare mai mult de actorie și se lansează în această aventură în vara anului 1841, când intră în grupul lui Károly Sepsy, grup foarte select din care mai făceau parte doar încă cinci actori. Arta teatrală mergea însă mână în mână cu sărăcia cruntă și poetul hotărăște să renunțe pentru totdeauna la scenă și să își continue studiile la colegiul din Pápa. În 1844 parcurge pe jos distanța de la Debrețin până la Pesta, în căutarea unui editor pentru poeziile sale, în care contopise magistral elemente populare și tradiționale, rime șlefuite din versurile cântecelor populare. În 1845 scrie cea mai elaborată lucrare a sa, „János vitéz”, un impresionant poem narativ.

Petőfi Sándor

Merge în Ardeal, la Carei, în 1846 și îl întâlnește aici pe contele opoziționist Sándor Teleki. Tot aici face cunoștință cu viitoarea sa soție, Júlia Szendrey. Un an mai târziu se alătură unor mineri la Baia Mare, coboară într-o mină alături de ei și le închină apoi poezia „În mină”. După căsătoria cu Júlia Szendrey se stabilește  în Colțău, unde locuiesc între 8 septembrie 1847 și 20 octombrie 1847. Este luna celor mai frumoase poezii de dragoste scrise de poetul maghiar.

Tot în 1847 Petőfi își destănuie crezul politic,  unul strâns legat de arta sa poetică:

Dacă poporul va fi stăpân în poezie, nu va fi departe să stăpânească și în politică, iată ce ne învață acest secol, iată țelul pe care trebuie să-l urmărim. Sus poporul, în iad aristocrația!”

Începe să servească activ cauza Revoluției și la 16 septembrie scrie el însuși proclamația de egalitate, apoi se înrolează în armată. În haina militară este recalcitrant și critică dur incompetența, fapt ce face ca superiorii lui să nu fie mulțumiți de el. Júlia îl aduce pe lume pe fiul lor, Zoltán, la 15 decembrie, motiv pentru care Petőfi solicită o permisie, iar adversarii săi din armată cataloghează plecarea în permisie drept lașitate. Supus unei astfel de presiuni psihice, scrie o epistolă prin care cere să fie primit în armata lui Bem, dislocată în Ardeal. La 19 ianuarie 1849 pleacă la Slimnic, trecând prin Mediaș, odată ajuns la destinație este primit cu brațele deschise de generalul Bem. Luptă alături de Bem și este decorat cu „Medalia pentru merite în război”. La 30 iulie 1849, trupele țariste reușesc o încercuire în bătălia de la Albești. Poetul Sándor Petőfi este dat dispărut și nimeni, niciodată nu a știut ce s-a întâmplat cu el.

Petőfi Sándor

Au fost oameni care su susținut că și-a aflat moartea în timpul manevrelor de  retragere, alții care au declarat că ar fi fost luat prizonier de război. Cert este că dispariţia lui  Petőfi Sándor în timpul bătăliei de la Sighişoara dintre armata ţaristă şi cea a revoluţionarilor maghiari conduşi de general polonez Bem Jozsef este și azi învăluită în umbrele misterului. Legendele apărute firesc pe parcursul anilor nu au făcut altceva decât să adâncească această veche enigmă. Ceea ce istoria ne spune este că bătălia s-a purtat în zona Sighişoarei, în comuna Albeşti, până la intrarea în Vânători. Generalul Bem a încercat să îl protejeze pe poet, îndemnându-l să rămână la Târgu Mureş, dar poetul a intrat în focurile luptei în haine civile și fără a fi înarmat. Petőfi Sándor avea doar 26 de ani și lăsa moștenire o remarcabilă operă poetică, salbe de poezii de dragoste şi revoluţionare.

Muzeul  şi Parcul Petőfi din Albeşti

În zilele noastre este vizitabil la Albești Muzeul Petőfi, clădire construită în locul în care au fost îngropaţi 400 de revoluţionari maghiari. Muzeul expune și o machetă care replică fidel tot câmpul de luptă, începând de la Sighişoara până după Albeşti, dispunerea trupelor şi, distinct, traseul urmat de poet până în momentul dispariţiei sale. Pe locul actualului muzeu au fost îngropați, spune custodele Muzeului şi Parcului Petőfi din Albeşti, Szabo Iosif, între 300 și 400 de revoluționari maghiari căzuţi în bătălia din 31 iulie 1849. Un obelisc de nouă metri înălţime a fost ridicat aici în memoria lor, regăsim și o statuie în mărime naturală a poetului, adusă în anul 1999 din oraşul Kiskunfélegyháza, când s-a comemorat un veac și jumătate de la ziua luptei. Obeliscul este vechi, a fost înălțat la 31 iulie 1897, în ziua în care se împlineau 48 de ani de la bătălie, iar muzeul a fost inaugurat un an mai târziu, în 1898, după eforturile ultimei nobile de la Albești, contesa Luise Haller de la Castelul Haller. Un singur nume este trecut pe frontispiciul obeliscului, numele poetului maghiar.

Tot custodele muzeului precizează vizitatorilor că Petőfi Sándor a fost văzut în viaţă pentru ultima dată la jumătatea drumului dintre Albeşti şi Vânători. La Vânători este de asemenea un monument ridicat exact în locul în care se crede că a murit poetul.

Un ofiţer din partea austriecilor care a scris că a văzut un trup care nu era în haine militare, cu o rană mare în jurul inimii şi nişte hârtii îmbibate în sânge în jurul lui”.

A circulat și teoria care susținea că a fost capturat de ruși și că ar mai fi trăit câțiva ani în prizonierat, precum și o altă legendă, una romantică, în care Petőfi Sándor s-a îndrăgostit și a fugit cu o rusoaică. Istoriii contrazic cu tărie această variantă, susținând argumentat că armata ţaristă nu a venit la Sighişoara cu familiile. La Cristu Secuiesc, loc în care au fost cantonați o perioadă soldații maghiari, exista până la un moment dat o măsuţă de piatră pe care Petőfi și-ar fi scris ultima poezie, sub un păr. Copacul există şi astăzi. Un lucru ce nu poate fi contestat sunt poeziile de dragoste scrise la Colțău în zilele lunii de miere petrecute alături de soția sa.

Muzeul dedicat poetului Petőfi Sándor şi bătăliei de la Albeşti din 31 iulie 1849 este vizitat de aproximativ cinci mii de turişti anual, un aspect interesant fiind faptul că Guvernul Ungariei asigură elevilor maghiari o excursie de documentare la locul în care se crede că poetul lor naţional şi-a pierdut viaţa.

Mai multe orașe din Ungaria susțin că sunt localitatea natală a lui Petőfi, poetul a pierit cu siguranță pe teritoriul României, lăsând în urma lui pe fiul Zoltán. Acesta va muri la fel de tânăr, la 22 de ani. Tot în muzeul de la Albești pot fi admirate fotocopii după creațiile lui Jókai Mór şi Petőfi Sándor, piesa de rezistență fiind fără îndoială copia după „Nemzeti Dal”.

Recomandări autor