
Cum a ajuns Catrinel Sandu după ce s-a mutat din România?
Cine își mai amintește pe Catrinel Sandu, fosta soție a lui Gabriel Triuf? Femei este plecată din România de câțiva ani buni și duce o viață…

Cine își mai amintește pe Catrinel Sandu, fosta soție a lui Gabriel Triuf? Femei este plecată din România de câțiva ani buni și duce o viață…

Gică Hagi este unul dintre cei mai celebri fotbaliști români, fiind un adevărat star al anilor 80-90, atunci când s-a făcut remarcat în Europa…

În 1961, arheologul Nicolae Vlassa a descoperit ceea ce poate fi o dovadă directă a primelor forme de scriere din lume. În timp ce efectua o…

Anul acesta a fost un an greu pentru toată lumea, iar aceste încercări peste care am fost nevoiți să trecem pe unii i-au schimbat în bine. Acesta…

Primele referințe legate de cifra zero sau despre existența „nimicului” în cadrul matematicii apar în cadrul civilizației sumeriene. Practic în…

Nea Mărin nu mai are nevoie de prezentare. Toți îl cunoaștem pe carismaticul dansator, care are celebra emisiune unde vedetele sunt puse la treabă…

John D. Rockefeller (1839-1937), fondatorul Standard Oil Company, a devenit unul dintre cei mai bogați oameni din lume și un mare filantrop. Născut…
FotoRomânia are multe priveliști frumoase și locuri enigmatice de explorat. Unele dintre opțiunile disponibile includ locuri care îți pot da fiori…

Asia Express 3 a fost un show televizat urmărit de o mulțime de oameni. Concurenții au fost nevoiți să trăiască timp de două luni în condiții destul…

Toată lumea îl cunoaște în prezent pe Augustin Viziru, câștigătorul de anul acesta al emisiunii Ferma, dar nimeni nu mai știe nimic de fratele său…

A fost odată ca niciodată, că de nu ar fi, nu s-ar povesti. Era un Moș foarte bătrân, pe nume Nicolae, care an de an colinda în seara de 5 spre 6…
FotoContele Ferdinand von Zeppelin este inventatorul dirijabilului. Acesta s-a născut la data de 8 iulie 1838 în Konstanz, Prussia și apoi a urmat o…
FotoSecolele XIX și XX sunt recunoscute pentru marile schimbări care s-au petrecut sub cupola lor. Despre secolul al XIX-lea știm mai mult că a pornit…

Familia de Medici a ajuns să fie foarte ușor un fel de centru al Florenței. Este recunoscută chiar și în zilele noastre pentru influența remarcabilă…
FotoToată lumea minte la un moment dat. De mici suntem învățați să ascundem adevărul despre anumite lucruri, fie din teama de a nu ne supăra părinții…

Preț de 1000 de ani încă din anul 776 a. Chr. undeva la o perioadă de patru ani oamenii din întreaga lume vorbitoare de limbă greacă mergeau spre…

Cine consideră că această băutură magică nu poate aduce un strop de imaginație în viața oamenilor se înșeală amarnic. Aristocrații au crezut că…

Pentru că vine perioada sărbătorilor și implicit veți fi nevoiți să faceți cadouri și să primiți altele în schimb, am pregătit un top cu lucrurile…

Uleiurile esențiale au stârnit de-a lungul timplui numeroase conflicle legate de proprietățile lor miraculoare. Extrase din plante prin diferite…

Dieta Paleo este un regim alimentar bazat pe alimente similare cu cele pe care strămoșii nostri din era Paleolitică le-ar fi consumat în urmă cu…
VideoPentru că în această perioadă vremea s-a răcit considerabil și nimeni nu mai are nimic de făcut pe afară, ne-am gândit să vă pregătim o listă cu…

Problemele de tiroidă pot fi o afecțiune care dă multe bătăi de cap, mai ales atunci când alimentația îți poate afecta tratamentul. Mulți dintre…

Bea un pahar de apă în fiecare dimineața Cu toții am auzit deja recomandările medicilor în ceea ce privește consumul de apă. Specialiștii ne…

Prințul Charles și Camilla sunt căsătoriți de mai bine de 15 ani și par că se înțeleg destul de bine, mai ales în ultima perioadă de când petrec…