Ultimul cântec. Testamentul Mariei Tănase

Pe 3 iunie 1963, Maria Tănase scria pe patul spitalului „Vasile Roaită” cel mai frumos testament care s-a scris vreodată. Cititorul ar putea zâmbi malițios, gândindu-se că oricum poate fi un testament, numai frumos nu. În ziua aceea, Maria era internată deja de ceva vreme și va mai sta în spital după ce va semna documentul care cuprindea ultimele dorințe.

Pe 22 iunie ochii de foc ai Păsării Măiestre se închideau pentru totdeauna. Rămânea legenda, rămâneau cântecele și testamentul, aflat azi în patrimoniul Muzeului Olteniei din Craiova.

Cântec și flori în mahalaua Cărămidarilor

Maria s-a născut în București, în mahalaua Cărămidarilor, pe 25 septembrie 1913. Mahalaua pornea de la Dealul Mărțișorului și se întindea până în câmpia Abatorului, cartierul Tineretului de azi. Tatăl ei, Ion Coandă Tănase, oltean cu rădăcinile în Mierea Gorjului, era florar și fata crește în grădina tatălui, printre cântecele muncitorilor și ale tatălui, olteanul ce luase cu el în capitală și repertoriul oltenesc de pe valea Amaradiei. Bunicii materni erau în Țara Făgărașului, din Cârța și acolo ascultă Maria, la o înmormântare, bocetele unor bătrâne.

Copilei i se cuibăresc doinele în suflet .Primul cântec pe care i-l cântă tatălui este bocetul unui unchi ce își pierduse soția. Peste mulți ani, Florin Piersic va povesti cum, atunci când juca rolul lui Tănase din ,,Ciulinii Bărăganului” a avut nevoie de multe duble pentru a-și putea interpreta personajul mort. Maria Tănase îl jelea atât de autentic încât nu putea Piersic să își stăpânească lacrimile. Fata venise pe lume când sărăcia mușca din familia ei, iar tatăl a cerut Anei, mama Mariei, să lepede copilul. Dar credința în Dumnezeu a fetei din satul făgărășean a dus sarcina până la capăt.

Maria crește cântând și floare și cântec îi sunt zilele copilăriei, deși primii ani viața ei înseamnă Livada cu Duzi, o uliță fără electricitate, nepavată. Grădina tatălui este precum un diamant într-un ocean de mizerie.

La 8 ani, în 1921, urcă pe scena Căminului Cultural din Calea Piscului. Era serbarea de sfârșit de an școlar a fetei cu bucle și cu ochi verzi. Coandă Tănase este fericit, el însuși fiind un iubitor al cântecului. Nu rata niciun spectacol de muzică populară, de revistă, mergea chiar și la spectacolele de operetă, unde mulțumea artistelor cu buchete de flori culese din propria grădina. Serile, cu Maria pe genunchi, Tănase cânta la caval, amintindu-și de tinerețea oltenească.

Maria urmează cursurile Școlii de fete „Ion Heliade Rădulescu”, dar doar pentru trei ani. Sărăcia cruntă o determină să renunțe și să muncească alături de familie în grădina tatălui. Cântec și flori, zorii vieții marii artiste.

Consacrarea. Eliad și Brauner, promotorii

Maria este frumoasă și se înscrie la 15 ani la concursul Miss România, unde cunoaște pentru prima dată dezamăgirea, nereușind să treacă mai departe de proba costumelor de baie. Nu are nici 17 ani când cunoaște dragostea, se îndrăgostește teribil de un medic, rămâne însărcinată. Doctorul o ajută să întrerupă sarcina, însă intervenția i-a adus unul dintre marile regrete ale vieții: nu va mai putea avea niciodată copii. Tot atunci, depresivă, Maria se apucă de fumat, un viciu ce o va însoți până la ultimul cântec, va apărea și în testamentul ei și îi va ruina viața.

Maria renunță la aspirațiile artistice, își găsește o slujbă la un birt, casieriță, dar nu poate sta departe de cântec și când nu ține socoteala banilor doinește cu zâmbetul pe buze. Acolo este descoperită de Sandu Eliad, poate primul ei protector, regizor de teatru și publicist cunoscut, cel care o va introduce în lumea artistică a capitalei.

Constantin Tănase, conducătorul Teatrului „Cărăbuș”, unde Maria are începând cu luna mai a anului 1934 un angajament, o distribuie într-un grup vocal într-un spectacol de revistă condus de N. Kirițescu. Pe afișele spectacolelor Maria este trecută cu numele de scenă Mary Atanasiu sau Elyse Lamé.

Harry Brauner, folcloristul căruia, alături de Constantin Brăiloiu, trebuie să îi mulțumim pentru nemurirea cântecului de la sate, o remarcă în cadrul unui astfel de spectacol, o ascultă apoi la Sandu Eliad acasă, este cucerit de simplitatea cântecului ei, de puritatea notelor, de autenticitatea trăirii artistei în timp ce doinește. În toamna anului 1934 o prezintă mentorului său, Brăiloiu, care îi sugerează să studieze și repertoriul Arhivei de Folclor, recent înființată.

Sunt anii în care dramaturgul Tudor Mușatescu, vrăjit de vocea de excepție a tinerei, o propune falimentarului său prieten ce deținea ,,Lifa Record”, ceva ce azi am numi o casă de discuri. Prietenul imprimă ,,Romanța Mansardei”, un cântec foarte la modă, Maria Tănase este interpreta, iar discul are un atât de mare succes încât amicul lui Mușatescu evită falimentul. Vin apoi, firesc, înregistrări în mai cunoscutele studiouri „Tomis” şi „Columbia”.

Maria ascultă sfaturile mentorilor artistici și urmează Conservatorul Regal de Muzică și Artă Dramatică. Profesor îi este Ion Manolescu, colegul de pe scena Teatrului Municipal. 1936 este anul în care imprimă, la casa Columbia, nemuritoarele cântece „Cine iubește și lasă” și „M-am jurat de mii de ori”. Cântă dumnezeiește, iar acompaniamentul tarafului „Costică Vraciu” din Gorj întregește absolutul interpretării. În studio, pe timpul înregistrărilor, Harry Brauner și Constantin Brăiloiu își zâmbesc. În sfârșit ceea ce au cules atâția ani de prin satele României suna autentic și în București.

Debutul la radio. Faima.

În perioada interbelică, un moment emoționant și deosebit de important în carieră era debutul radiofonic. Maria Tănase cântă pentru prima dată duminică, 20 februarie, alături de taraful condus de violonistul Ion Matache din Argeș, alcătuit din doi violoniști, un basist, un țambalist, un contrabas și un cobzar, la emisiunea „Ora satului”. Era ora 15:00 când crainicul, neștiind că momentul va deveni istorie, anunța: „În continuarea programului nostru de la ora satului, vă rugăm să ascultați patru cântece populare interpretate de tânăra cântăreață Maria Tănase acompaniată de taraful Ion Matache”. Maria își învinge teribilele emoții și cântă minunat „M-am jurat de mii de ori”, „Șapte săptămâni din post”, „Ce-i mai dulce ca alvița”, „Cine iubește și lasă”, „Geaba mă mai duc acasă”, „Mărie și Mărioară”, „Țigăneasca”, „Când o fi la moartea mea”, completând planul inițial cu mai multe cântece.

În casa sa din capitală, celebrul compozitor Theodor Rogalski, mare iubitor de folclor, ascultă emisiunea și comentează astfel revelația:

„Ne aflăm în faţa unui fenomen! N-am auzit până azi niciun cântăreț izbutind să interpreteze cu asemenea talent şi originalitate cântecul nostru popular, păstrând nealterată autenticitatea versului şi melodiei. Trebuie să vă mărturisesc că eu am auzit câteva imprimări pe disc ale acestei cântăreţe şi le-am apreciat în mod deosebit; dar expresia pe viu a cântecelor, interpretate acum la microfon, produc o emoţie artistică de-a dreptul uluitoare”.

Și celelalte cronici sunt senzaționale, iar ascultătorii emisiunii se declară în unanimitate impresionați de vocea Mariei Tănase, fiind invitată apoi săptămânal la postul public de radio. Tarafurile sunt avide în a o acompania și sunt ocazii în care la radio așteaptă două sau trei tarafuri din zone diferite ale țării, pentru a valorifica acompaniamentul cu vocea unică a tinerei interprete.

La împlinirea a 30 de ani a Universității Populare de la Vălenii de Munte, Maria cântă la încheierea cursurilor de vară. Nicolae Iorga, prezent, o numește ,,Pasărea măiastră”. Sunt zilele în care începe colaborarea cu restaurantele, iar primul dintre ele este celebrul ,,Luxandra”. Seri minunate  la rând cântă alături de ansamblul condus de Petrică Moțoi, aducând muzica populară mai aproape de sufletul bucureștenilor. Este doar primul restaurant, au urmat „Café  Wilson”, „Capşa”, „Luther”, „Parcul ARO”, „Continental”, „Hanul lui Manuc”, „Neptun”. Cântă pe sume colosale, cunoaște personalități literare, politice, la Neptun veneau des Rebreanu, Pillat, Minulescu sau Camil Petrescu. Maria Tănase devenise un fenomen. Iubește „Capşa”, unde mergea cu prietenii apropiați și nu să cânte, ci să  guste din preparatele restaurantului, să servească din vinul casei.

În 1938, celebrul Teatru „Alhambra” al lui  Nicolae Vlădoianu îi oferă un angajament și, începând cu luna septembrie, cântecele de mare succes „Mi-am pus busuioc în păr” şi „Habar n-ai tu”  scrise de Ion Vasilescu vor fi nelipsite din spectacolul „Constelația Alhambrei”. Nu va trece multă vreme și cele două șlagăre vor fi imprimate la „Columbia”. Maria interpretează pe scena teatrului și cântece din repertoriul francez sau spaniol.

Steve Bernard îi propune să cânte alături de el și formația sa, la radio, în cadrul emisiunii „Cântece populare în ritm de jazz”, Maria acceptă provocarea și colaborarea este un succes.

Paris, New York. Brâncuși

În același ani Maria merge la Paris, cu prilejul unei expoziții de artă populară organizată de Dimitrie Gusti. Îl cunoaște pe Constantin Brâncuși, îi cântă bătrânului artist oltean (avea 62 de ani) în atelierul acestuia, atelier unde veneau zilnic vârfurile vieții artistice și literare a Parisului acelor vremuri. Dimitrie Gusti se supără pe Maria, care, fascinată de marele Brâncuși, refuză să respecte programul expoziției, preferând să stea mai mult în atelierul sculptorului. Maria avea 26 de ani și atelierul maestrului îi amintea atât de mult de Amaradia copilăriei tatălui ei, dar și ea a stârnit dorul de Gorj al bătrânului:

,,Când te ascult cum le zici, Mărie, aș fi în stare să dăltuiesc pentru fiecare cântec de-al nostru o Pasăre Măiastră ! Am colindat toată lumea, mă cunoaște tot pământul prin ce m-am priceput să fac, dar când aud cântecele noastre, mă apucă un dor de țară, de oltenii tăi și-ai mei, de apa tânguitoare a Jiului, de satul meu…”

Pe 16 aprilie 1939 Mihail Jora și Constantin Brăiloiu aleg reprezentanții României la Expoziția Universală de la New York: Maria Tănase, naistul Fănică Luca și orchestra lui Grigoraș Dinicu. Fără a fi aleși, recomandați de valoarea incontestabilă și de notorietatea mondială, la New York aveau să meargă și George Enescu, profesorul Dimitrie Gusti și Constantin Brâncuși.

Maria cântă la Casa Românească, pavilionul României construit special pentru expoziție dar și în cadru privat pentru fostul preşedinte american Herbert Hoover și pentru cel în exerciţiu, Franklin Delano Roosevelt. O ascultă în Statele Unite și Yehudi Menuhin dar și viitorul câștigător al Nobelului pentru Literatură, André Gide.

Legionarii o disprețuiesc, iar între octombrie 1940 și ianuarie 1941 toate înregistrările existente cu ea în arhiva radioului sunt distruse, pe motivul că „distorsionau folclorul românesc autentic”. Adevărul este că era doar un atac adresat celui care a descoperit-o, evreul Harry Brauner. Cu toporul au distrus legionarii plăci de gramofon, matrițe unice.

Cântând prin lume

Istoria a mers mai departe, legionarii au devenit trecut și Maria a plecat în Turcia, un turneu de propagandă în Ankara și Istanbul. La Teatrul Taxim are un succes de necrezut și, pentru a cuceri și ultima redută turcească, cântă și melodii turcești tradiționale. Sulfikidar, guvernatorul capitalei, o vrea angajată permanent la Radio Ankara și îi oferă artistei o vilă pe o insulă și un post permanent de cercetător la Institutul Etnografic Turcesc. Maria cântă, zâmbește și refuzul ei este primit ușor.

În perioada în care Maria Tănase cânta la Casa Capşa, îl cunoaşte pe jurnalistul francez Maurice Negre, încep o idilă frumoasă, devenind repede un cunoscut cuplu al Bucureștiului. Maurice va fi arestat însă, acuzat fiind de spionaj și primește o grea condamnare: 10 ani de închisoare. Maria vinde tot ce are dar nu reușește să îl scoată de la Aiud, din temniță. Au fost voci care au spus că, în schimbul eliberării iubitului, a colaborat, jucând rolul de spion, dar nu există dovezi certe în acest sens. După eliberare Maurice se întoarce în Franța, relaţia lor se încheie. După terminarea războiului, în anii în care artista a fost persecutată, scrisorile ei trimise în Franța nu au primit niciodată răspuns.

În anii celui de-al doilea mare război al omenirii, Maria Tănase a cântat  pentru militari, pentru răniți, alături de marele George Enescu, de Constantin Tănase sau George Vraca și este ascultată chiar și de Regele Mihai, Regina Mamă Elena şi Mareşalul Ion Antonescu. Maria este și o actriță impresionantă, cu roluri magnifice în piese cum sunt „Cadavrul viu” de Lev Tolstoi, „Nana” de Émile Zola sau „Opera de trei parale” a lui Bertolt Brecht. Apare şi la Ateneu în  „Axel la porţile raiului” de Paul Morgan şi Adolf Schültze pe muzica lui Ralph Benatzky.

În luna decembrie a anului 1950, Maria Tănase se căsătorește cu Clearch Raul Victor Pappodopulo-Sachelarie (cunoscut drept Clery Sachelarie), vechiul ei prieten și confident. Unii oameni din anturajul lor spuneau că i-ar fi tocat artistei averea, având în vedere o presupusă pasiune a sa pentru jocurile de noroc. Biografii Mariei și oamenii apropiați artistei susțin însă că a fost o iubire sinceră.

Din anul 1952 elevele Școlii medie de muzică nr. 1 din București au avut onoarea de a o avea profesor pe distinsa Maria Tănase. Dintre acestea, mari cântărețe vor ajunge Victoria Darvai și Ileana Constantinescu.

În 1957, după decesul marelui Constantin Brâncuși, Maria îl plânge cum numai o femeie ce iubește o poate face. Îi încolțește în minte proiectul unei școli muzicale la Târgu Jiu, în onoarea sculptorului. Proiectul va rămâne un vis frumos.

Douăzeci și patru de albume imprimă între 1953 și 1961, din care patru în limba franceză. Este comparată, cu argumente solide, cu Edith Piaf.

În anii în care a urcat pe mari scene ale lumii sau pe scenele de scândură ale căminelor culturale din sate sărace, a cântat alături de mari legende ale folclorului românesc: Petrică Moţoi, Costică Tandin, Grigoraş Dinicu, Victor şi Nicuşor Predescu, Henry Mălineanu și formidabila orchestra „Electrecord”: Ştefan Bungeanu, Vasile Constantin la clarinet, Fărâmiţă Lambru la acordeon, Fănică Luca la nai, Ion Voicu la vioară sau Theodor Cosma la pian.

Ultimul an în care a cântat în afara granițelor a fost 1959, când a susținut ultimul turneu, în Bulgaria . În anul 1960 își umple ultima bucată din suflet rămasă goală, adoptând-o  pe Minodora Nemeș, o tânără  de 17 ani, cântăreaţă din Banat, nume pe care, de asemenea, îl vom regăsi în testamentul artistei.

Sfârșitul. Ultimul cântec: testamentul

În primăvara anului 1963 Mariei i se face rău pe scenă. Se afla la Hunedoara, în turneu cu ,,Taraful Gorjului”. Medicii au un verdict crunt, după interpretarea analizelor: cancer pulmonar, iar Maria se uită cu amărăciune la țigara ce-i fumegă de la 16 ani între degete. Despre fumat vom citi și în testamentul artistei. Face o pauză, încearcă să reia spectacolele, dar, fără puteri, o roagă pe Mia Braia să o înlocuiască pe afiș și pe scenă și pe 2 mai este internată de urgență.

Maria Tănase se liniștește pe patul de spital, își face ordine în suflet și prima scrisoare este destinată soțului, lui Clery:

„Îţi scriu acum, tătuţă, scrisoarea cea mai adevărată pe care am crezut vreodată că am s-o pot scrie. Te rog să mă ierţi de tot, dacă poţi, de tot ce ţi-am putut pricinui. Caută-mă, caută mângâierile mele. Ele n-au murit şi niciodată să nu le socoteşti moarte. Caută-mi ochii. Ei nu te-au minţit niciodată. Caută-mi sufletul. Căci, dezlipit de carne, nu te va uita niciodată. Prinde-mi din aer vorbele, căci nimeni nu le va recunoaşte. Culege-mi visele, pe care le-am croit lângă tine, şi împarte-le oamenilor, căci au fost curate şi rare. Te voi aştepta, tătuţă, oricât ţi-o place ţie să trăieşti. Voi găsi atâtea flori pe-acolo că nu ştiu dacă-mi va ajunge timpul, până vei veni, să ţi le cos, să fie cum am visat să-ţi fie viaţa. Eu am să plec, şi-ţi mulţumesc pentru viaţa noastră. Iar vouă, cele 49 de frunze verzi din primăvară şi galbene în toamnă pe care mi-am plimbat anii, vă las câte o lacrimă de emoţie : Adio, frunză verde, frunză galbenă, tu mă saltă, tu mă leagănă…”.

Înainte de a pleca din lumea aceasta pe 22 iunie 1963, la ora 14:10, Maria și-a chemat notarul și, cu voce slăbită, i-a dictat cel mai frumos testament din toate timpurile.

Maria lasă averea mobilă sorei, soțului și da, așa începe un testament banal. Continuă apoi cu un mesaj pentru nepoți, cărora le lasă ceva de iubit: ,,le las toată dragostea mea de mamă și îi rog să iubească pe Minodora ca pe sora lor și să nu se supere dacă îi rog s-o ocrotească de va avea nevoie.”

Îi roagă apoi ,,cu cuvânt de moarte să nu fumeze de aci încolo și să-l iubească pe nenea Clery cum m-au iubit pe mine și cum eu i-am iubit pe ei.”

Cea mai ,,aprigă dorință” este însă ca ,,ritualul înmormîntării mele să nu formeze obiectul vreunei vulgare acțiuni și să fie sobru. După moarte, corpul nescăldat, ci numai șters cu alcool, să fie pus la dispoziție medicilor dacă vor considera că este cazul a se folosi de el la autopsie.”

Maria știe cum vrea să plece din lumea de flori și de cântec: ,,Una din cele două cămăși albe de mătase naturală, pe care le am în dulap, să fie pusă pe sub rochia de pichet albă ce se găsește la spital și care se botonează în spate. Pe cap să-mi pună colțarul de pichet alb, iar în picioare ciorapi albi scurți.”

Fata lui Ion Coandă Tănase de pe Valea Amaradiei și a Anei Munteanu din Cârța Făgărașului vrea ca niciun om să ,,nu aducă nimănui la cunoștință moartea mea, cu excepția oficialităților și în orice caz înmormântarea să fie anunțată cu o zi mai târziu chiar celor ce m-au cunoscut. Nu vreau mascaradă și panoramă. Să nu mi se facă parastas decât la șase săptămîni. Să-mi care apă cu cofa și să se închine cineva la cimitir în fiecare zi timp de șase săptămîni.”

Vrea doar un anume preot, unul care îi cunoaște tainele sufletului, nu vrea sobor:

,,Să nu vină la slujba religioasă nici un popă afară de preotul și părintele Bejenaru Vasile din suburbia Cărămidarii de Jos, raion Niculae Bălcescu, căruia îi sărut mâinile pentru ultima dată, că atunci când mamei și tatălui meu le era greu s-a oferit să-mi fie mamă și tată. Îi mulțumesc în veci pentru ținuta lui curată și pentru omenia de care a dat dovadă cum se cuvenea tot timpul vieții sale. Se va găsi cineva să-i răspundă la ritualul slujbei.”

Maria Tănase explică, înaintea morții, cum trebuie să rămână vie pentru cea care a adus-o pe lume:

,,Aș vrea din străfund ca mama să nu afle de moartea mea, să i se spună că sunt plecată undeva în străinătate pentru tratament și din când în când să i se citească o așa-zisă carte poștală de la mine. Nu va fi greu, că ea nu vede.”

Ar vrea și să nu fie uitată și lasă, ,,cu limbă de moarte” metodele prin care ar vrea să nu fie uitată:

,,Dacă se va putea și nu va fi greu aș vrea ca pe un drum secetos și dornic de apă să se facă o fântână și în loc de acele parastase, pe care le interzic, din când în când să fie ajutat câte un student și o studentă cu plata cantinei sau a posibilităților de masă și să nu fie nimeni trist.”

Testamentul Mariei Tănase nu a fost respectat

Corpul ei a fost depus la Teatrul de Revistă, ziua în care ea a plecat, condusă către cimitirul Bellu de sute de mii de români a fost declarată zi de doliu național. ,,Panoramă” mare au făcut cei care au iubit-o.

În 1965 Maria Tănase a fost premiată post-mortem cu Grand Prix du Disque la Academia Charles-Cros de la Paris. Începând cu anul 1969, la Craiova are loc Festivalul-Concurs Naţional al interpreţilor cântecului popular românesc „Maria Tănase”. Sute de străzi și alei din țara noastră poartă numele marii artiste, nu sunt fântâni pe drumuri secetoase, dar sunt veritabile piedici în calea uitării.

Un singur interviu cu Maria Tănase ne-a rămas. A fost acordat postului național de radio pe 8 ianuarie 1960. Maria a vorbit atât de frumos despre grădina din mahalaua Cărămidarilor, despre cântecele ei, despre repertoriu.

Au trecut aproape 50 de ani de la despărțirea de Maria Tănase, pasărea măiastră a folclorului românesc, artista al cărui testament este de fapt ,,o fântână pe un drum secetos”, o filosofie de viață atât de simplă.

Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate

Recomandări autor