Gheorghe Zamfir, Fănică Luca și profeția lui Harry Brauner

„Nu am ales eu naiul. El m-a ales pe mine”

Este nedrept să se scrie despre naiul lui Gheorghe Zamfir fără a aminti de Fănică Luca. Cei doi naiști de legendă au fost profesor și ucenic și despre povestea lor frumoasă a scris Harry Brauner în ,,Să asculți iarba cum crește.”

Fănică Luca s-a numit de fapt Iordache Luca Ștefan și a venit pe lume într-o zi de aprilie a anului 1894. Viața lui, legănată de acordurile muzicii populare, a însemnat 74 de ani în care  a devenit un naist virtuoz, un vocalist apreciat și un redutabil șef de orchestră. Este considerat și astăzi unul dintre cei mai talentați naiști din toate timpurile. În 1939, la Expoziția Universală de la New York, a fost ascultat de George Enescu iar după audiție marele compozitor a spus că Fănică Luca este „cel mai bun suflător pe care l-am auzit până azi.”

Fănică Luca a fost și un pasionat profesor de nai, iar printre ucenicii săi a fost și Gheorghe Zamfir. Gheorghe Zamfir s-a născut la Găești și a salvat într-un moment al vieții sale naiul, un instrument ce tindea să cadă în uitare. A modificat forma, construcția și chiar și tehnica de interpretare, introducând naiul în toate genurile muzicale. Zamfir este un artist polivalent, cu activitate și în domeniul literar sau al artelor plastice, cu expoziții în țară și în străinătate. În 1982, aflat în momentul de vârf al carierei, îi dedică lui Dumnezeu un concert, comuniștii sunt revoltați și artistul alege calea exilului.

„Urlând de durere, cu inima sfâșiată în bucăți, am luat drumul exilului, în luna martie 1982, cu două valize și cu naiurile la spinare. Pașaportul mi l-a băgat în buzunar fostul ministru de Externe, Ștefan Andrei, care mi-a spus: ,,Pleci și nu te mai întorci. Altfel, Ceaușescu te omoară!”

Anii ce urmează, anii din străinătate, au adus tristețea dorului de țară dar și succesul mondial. În 1986 devine tată în Canada. Din iubirea cu Susan Nichols se naște Emmanuel Teodor Zamfir, azi baterist într-o formație rock din Montreal. Este extrem de sărac după revenirea în România. Se întorsese acasă după Revoluția din 1989, fiscul francez îl urmărea, după ce îi confiscase toate proprietățile din Franța pentru că nu își plătise impozitele. În anul 1994 se căsătorește cu Marie Noelle, de care a divorțează în 2010, pentru ca în anul 2015 să se recăsătorească. Aleasa a fost Nicoleta Beca, interpretă de folclor.

Fănică Luca și un ucenic

Este atras de muzica lăutarilor încă din copilărie iar visul lui e să cânte la acordeon cu un taraful. În 1955 are 14 ani și tatăl său îl înscrie la Școala de muzică nr. 1 din București, astăzi Liceul de Muzică Dinu Lipatti. Intenția lui era aceea de a studia acordeonul, dar Fănică Luca pune ochii pe el și este redirecționat la clasa de nai a acestuia.

Peste ani, Gheorghe Zamfir rememora acest prim contact cu Fănică Luca:

„Eu venisem de la țară, habar n-aveam cine e Fănică Luca. Văzând că am configurația pentru acest instrument, Fănică Luca mi-a zis să încerc să cânt la nai. După două luni, din cauza efortului fizic am părăsit naiul. M-am dus la clasa de contrabas. M-a căutat Fănică Luca, la câteva zile, prin școală, mi-a dat câteva palme și m-a întors la clasă. Mi-a zis: ,,,Cu trei melodii am cucerit Globul Pământesc. Tu ai să-l cucerești mai mult ca mine. Nu-ți dai seama că ai talent?”. Și am rămas la clasă.”

În 1961 trece cu succes examenul de bacalaureat și se înscrie la Conservatorul de Muzică Ciprian Porumbescu din București, pe care îl absolvă în 1966 cu o dublă specializare, în pedagogie și în dirijorat pentru cor și orchestră. Abia la 24 martie 2005 își va susține doctoratul, obținând calificativul summa cum laude pentru teza intitulată ,,Naiul – geneză, evoluție și semnificație”. Coordonator i-a fost profesorul universitar Gheorghe Oprea.

Revoluția naiului

Gheorghe Zamfir a adus schimbări revoluționare naiului tradițional românesc, care avea 20 de tuburi. L-a înlocuit cu variante inovatoare de 22, 25, 28 și chiar 30 de tuburi pentru lărgirea domeniului tonal, în acest fel devine posibilă interpretarea doinelor, imposibilă înaintea invenției sale, a cântecelor de leagăn sau  bocetelor. Și-a făcut singur naiurile din lemn de bambus, acordându-le cu ajutorul mierii de albine. În 2003 a brevetat naiul numit Gigantul, un nai cu 42 de tuburi, cu o înălțime de 1,35 metri și o lățime de 1,2 metri.

Gheorghe Zamfir a cules numeroase premii și distincții naționale și internaționale: în 1959, după ce a înregistrat cu Orchestra Populară a Radiodifuziunii primele compoziții proprii, în stil folcloric, a obținut Premiul I și titlul de laureat pe țară, devenind cunoscut la nivel național după ce etnomuzicologul elvețian Marcel Cellier l-a promovat. A călătorit foarte mult ca student, în perioada 1961-1966 cântând pe scenele a diferite țări europene și fiind premiat la numeroase competiții internaționale.

În perioada 1966–1969 este angajat  al Ansamblului folcloric ,,Ciocârlia” din București, ca dirijor. În această perioadă înregistrează primul său disc la ,,Electrecord”, pe care se regăseau deja faimoasele sale piese ,,Doina de jale” și ,,Doina ca de la Vișina”.  În 1968 scoate cel de al doilea disc cu Electrecord, iar un an mai târziu demisionează de la Ansamblul folcloric ,,Ciocârlia”. Între anii 1968-1970 organizează primele turnee în Germania de Vest, Elveția, URSS, China, unde este acoperit de simpatie și aplauze la scenă deschisă. Înființează în anul 1970 propriul său taraf și cu acesta urcă de patruzeci și cinci de ori pe scena teatrului ,,Gaîté – Montparnasse” din Paris. Aici folosește pentru prima dată toate cele patru naiuri, soprano, alto, tenor și bas, inventate de el cu doi ani mai devreme. Vor urma concerte pe toate continentele, în Canada, Australia, Japonia și chiar Africa de Sud.

Continuă să revoluționeze naiul și în anul 1972 brevetează un nou stil, stilul nai-orgă, cu ajutorul căruia dă o mai mare libertate instrumentului și poate introduce repertorii noi. În același an compune ,,Misa pentru Pace” pentru nai, cor, orgă și orchestră, o înregistrează la București, acompaniat de Orchestra Națională Radio și Corul Madrigal. ,,Eté d’amour” devine hit internațional, urmat de minunatul ,,Păstor Singuratic”, piesă pentru care colaborează cu celebrul compozitor german James Last. Ca efect al recunoașterii mondiale, vin concerte în Statele Unite ale Americii, la ,,Carnegie Hall” în New York  și la ,,Kennedy Center” în Australia, cântă la nai în Noua Zeelandă, Japonia, Canada, Africa de Sud, Scandinavia, Belgia, Franța, Elveția, Austria. Anul 1981 vine cu lansarea discurilor sale în America, un imens succes, dublat anul următor de compunerea ,,Rapsodiei” și a ,,Concertului pentru nai și orchestră”, amândouă înregistrate pentru Phillips cu Filarmonica din Monte Carlo.

În 1984 compune ,,Cvintetul Plopilor”, interpretat în premieră cu Cvartetul ,,Oxford” din Toronto și transmis în direct la radio. Continuă activitatea de compoziție cu unele lucrări camerale, executate apoi cu celebrul ,,Cvartet Enescu” în Franța. În 1986 înregistrează cu British Chamber Orchestra primul disc cu repertoriu baroc, iar în decurs de trei ani, între 1988 și 1990 merge de trei ori la Vatican, fiind primul muzician care cântă în timpul Misei private a Papei Ioan Paul al II-lea. După moartea Papei a compus în memoria acestuia ,,Conceptul muzical Totus Tuus”.

A lăsat urme adânci și în istoria cinematografiei mondiale, participând la compunerea coloanei sonore a unor filme document, precum ,,Once Upon a Time in America” al lui Sergio Leone, ,,Karate Kid” sau ,,Kill Bill”.

În cartea sa autobiografică ,,Binecuvântare și blestem”, Zamfir își amintea de momentul colaborării pentru ,,Once upon a time in America”:

„1987. Roma mă solicită prin Ennio Morricone și Sergio Leone pentru a înregistra tema principală a filmului. Într-adevăr, intervenția mea avea să creeze emoția care a făcut din acest film unul din cele mai vizionate și apreciate filme din lume la acea epocă.”

După revenirea în țară de după 1990, a continuat să concerteze în Europa, cu un succes deosebit în Turcia, țară care l-a declarat ,,cel mai popular compozitor și artist al secolului XX”.

În mai bine de cincizeci de ani de carieră, Gheorghe Zamfir a compus peste 300 de lucrări în stiluri diferite: folclorice, camerale, corale, vocale, instrumentale sau simfonice. A  cântat opere ale compozitorilor baroci și clasici ca Wolfgang Amadeus Mozart, Johann Sebastian Bach, Arcangelo Corelli, Antonio Vivaldi, dar și adaptări după John Lennon, Paul McCartney, Billy Joel sau Elton John.

Gheorghe Zamfir a câștigat 20 de discuri de aur și platină, a înregistrat peste 190 de discuri și a vândut mai bine de 120 de milioane de albume. Este și în prezent singurul artist din Europa câștigător a două discuri de aur în SUA și singurul artist din România cu un disc de aur câștigat în Ungaria.

Harry Brauner, etnomuzicologul care a trăit alături de profesor, Fănică Luca și de ucenic, Gheorghe Zamfir, ar fi fost bucuros să vadă că a avut dreptate: sclipirea de geniu din anii ’50 anunța că elevul își va depăsi dascălul și Brauner a văzut-o.

Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate

Recomandări autor