Home > Cultură > Celebrități > Mihail Sebastian (Iosef Hechter). O moarte, un jurnal
Celebrități Cultură Istorie

Mihail Sebastian (Iosef Hechter). O moarte, un jurnal

Mihail Sebastian (Iosef Hechter)

Este 1945, o zi caldă de mai, Micul Paris și România întreagă încă resimt ecoul celui de-al doilea mare război al omenirii. Este marți și este o seară ca multe altele. Despre una dintre ele, Mihail Sebastian scria:

Sunt seri când tot cerul mi se pare pustiu, cu stele reci, moarte, într-un univers absurd, în care numai noi, în marea noastră singurătate, ne zbatem pe o planetă de provincie, ca într-un târg în care nu curge apa, nu arde lumina și unde nu opresc trenurile rapide…

Purtând un costum de vară, verde prăzuriu, cu o servietă neagră fluturând, Mihail Sebastian pornește jovial spre teatru, unde îl așteaptă prietenul Sică Alexandrescu pentru a-i oferi o invitație pentru părinți. Sică îi spune că ,,Steaua fără nume” va fi jucată pe scenele teatrelor din mai multe țări, Sebastian se bucură, promite că va reveni să semneze contractul și pleacă. Zăbovește câteva minute pe strada Regală, unde schimbă câteva zâmbete cu Margareta Sterian, cea care asistase, fermecată, la ultima conferință a scriitorului la Sala Dalles. Pleacă mai departe, gândindu-se că în servietă sunt atâtea acte specifice meseriei sale, cea de avocat, de care nu a avut timp să se ocupe. Servește masa cu părinții, în casa acestora din Antim, apoi fuge spre Universitate, unde studenții abia așteptau să le țină cursul „Balzac și problemele sociale ale timpului său”.

Mihail Sebastian (Iosef Hechter)

Mihail Sebastian (Iosef Hechter)

Cel mai bun prieten al lui Sebastian, Mircea Septilici, avea să își amintească la scurtă vreme după acea seară tristă de mai:

În fiecare zi, când pleca de acasă, Mihail Sebastian avea un fel de itinerariu precis, de la care nu se abătea în ruptul capului. Anume, parcurgea strada Antim, trecea pe la Școala Poenărescu și ajungea în Calea Victoriei, pe la Podul Senatului”.

În ziua aceea, Sebastian nu respectă traseul tradițional. Este ora 15:00 când se află pe Bulevardul Regina Maria și un camion îl lovește atunci când traversează strada pe la stația de tramvai de la biserica Sfântul Nicolae. Este proiectat pe asfalt, oamenii se strâng în jurul rănitului, este dus de urgență la spital. Medicii nu mai au ce face decât să constate fractura bazei craniului.

Scriitorul Mihail Sebastian murise, iar în buzunar i-a fost găsit textul unei conferințe pe care o pregătea pentru Universitate. Avea 37 de ani, supraviețuise ororilor antisemite, bombardamentelor celui de-al doilea război mondial.

În ziarele vremii este relatat teribilul incident astfel:

În dreptul bisericii Sfântul Ilie, a traversat strada. La mijlocul ei, el a fost însă surprins de o autodubă, ce se apropia cu o viteză fantastică. În ultimul moment, sperând că totuși bolidul amenințător îl va ocoli, Mihail Sebastian s-a oprit, înfruntând cu privirea pericolul. Șoferul, care a observat abia în ultimul moment primejdia, a încercat să stopeze, însă frânele n-au răspuns la comandă. Mașina a lovit lateral pe Mihail Sebastian, proiectându-l pe caldarâm.”

Au apărut speculații, unii oameni au mers pe varianta unui asasinat, însă niciodată nu au ieșit la iveală dovezi concrete. Incertitudinea a fost alimentată și de faptul că Ion Zapodeanu, șoferul camionului, nu a avut dosar în urma accidentului. Teoria este însă contrazisă de logică: în acea zi Mihail Sebastian a schimbat ruta obișnuită, iar un asasinat nu ar fi putut fi, deci, planificat.

Mihail Sebastian (Iosef Hechter)
Leni Caler a fost iubita lui Mihail Sebastian. Pentru ea a scris dramaturgul unul dintre cele mai frumoase roluri, Corina din „Jocul de-a vacanța”.

Vestea morții tânărului scriitor o șochează:

Am rămas ca trăsnită, cutremurată în toată fiinţa mea. Refuzam cu încăpăţânare să cred, să înţeleg gândul absurd că Mihai nu mai este, că n-o să-l mai văd, că nu voi mai vorbi cu el. Că Mihail Sebastian nu va mai scrie!

Bunul său prieten și colaborator, Sică Alexandrescu, declară îndurerat:
„Îl socoteam cel mai mare autor dramatric român.Dragă Mihai, te așteaptă manuscrisul cu ,,Casa cu două fete”. Nu uita că la 15 iulie ai promis s-o termini… Piesa ta, cea mai tragică viață, ai sfârșit-o înainte de termen.“

Jurnalul

Mihail Sebastian a fost evreu. Numele lui adevărat a fost Iosef Hechter, iar povestea lui este una dintre milioanele de povești evreiești ale oamenilor care au trăit în prima jumătate a secolului trecut. I-a fost discipol lui Nae Ionescu, filosof care i-a descris viața, frământările în prefața scrisă pentru „După două mii de ani”:

Suferi pentru că eşti evreu; ai înceta să fii evreu în momentul în care nu ai mai suferi; şi nu ai putea scăpa de suferinţă decât încetând a fi evreu. Este, desigur, o apăsătoare fatalitate. Dar tocmai de aia nu e nimic de făcut: Iuda va agoniza până la sfârşitul veacului. (…) Mesia a venit, Iosef Hechter – şi tu nu l-ai cunoscut.

Sebastian ne-a lăsat un monumental jurnal, un jurnal ținut între 1935 și 1944, jurnal ce a fost tipărit la mai mult de o jumătate de veac de la momentul redactării lui. Aici, în mărturiile sale, îl regăsim și pe intelectualul siderat și pe îndrăgostitul sau iubitorul de muzică clasic.

În „După două mii de ani”, carte ca un strigăt, ca o oglindă a destinului său, Sebastian scria:

Mi se pare mai urgent şi mai eficace să realizez în viaţa mea individuală acordul valorilor iudaice şi al valorilor româneşti, din care această viaţă este făcută, decât să obţin sau să pierd nu ştiu ce drepturi civile. Aş vrea să cunosc bunăoară legiuirea antisemită care va putea anula în fiinţa mea faptul irevocabil de a mă fi născut la Dunăre şi de a iubi acest ţinut.

Țelul lui era poate imposibil dar nu a renunțat niciodată la visul îndeplinirii lui. A suferit enorm în anii aceia, a simțit ce înseamnă trădarea unor importanţi prieteni, intelectuali. Sebastian, ridicat din praful anonimatului de Nae Ionescu și Mircea Eliade se va lovi în acei ani de fiorosul monstru al antisemitismului.

În 1927, publicase deja materiale împotriva fascismului, articole antirăzboi. Intră în grupul „Forum”, alături de Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Paul Sterian, Ion Jianu, Ion Cantacuzino. Înainte de plecarea la Paris pentru obținerea doctoratului în drept, meloman rafinat, se distanţează de misticismul colegilor.

Mihail Sebastian (Iosef Hechter)

Mihail Sebastian (Iosef Hechter)

Paradoxal, ajunge să fie urât de evrei pentru militarea armonizării cu valorile româneşti şi să fie țință a antisemitismului. La mijloc fiind între aceste două extreme, Mihail Sebastian trăieşte o adevărată dramă.
Leni Caler își amintea despre perioada aceasta:

Înainte de a-l cunoaşte personal pe Mihai Sebastian, am fost atrasă, fascinată de scrisul său. Şi, într-o bună zi, mi-a fost prezentat. Am fost surprinsă şi, de ce să nu mărturisesc, chiar puţin dezamăgită când l-am văzut. Nu-mi venea să cred că tânărul din faţa mea, timid, stângaci, cu înfăţişare insignifiantă, este autorul, talentatul autor al articolelor din ziare, al nuvelelor care mă încântaseră. N-aveam atunci de unde să ştiu că Sebastian, timid din fire, era şi mai intimidat de prezenţa mea. Mă văzuse pe scenă şi aveam pentru el – ca pentru orice tânăr spectator – mirajul actriţei de succes pe care o admirase

După moartea lui subită, numele i-a mai fost pomenit doar în teatru până în 1996, când jurnalul, ascuns 60 de ani, a fost tipărit pentru prima dată. Cartea a născut imense controverse aprinse în societate, prin faptul că demonta imaginea idealizată a elitei intelectuale.

Jurnalul său intim, scris în perioada 1935-1944, a fost publicat postum abia în 1996. Originalul fusese scos din ţară prin curier diplomatic de Andrei Benu Sebastian, fratele său mai mic și trimis în Ierusalim. Tot acolo este și azi originalul, la Universitatea din Ierusalim, fraţii săi aflându-se în posesia unor copii fotografice. Harry From a creat Fundaţia „Mihail Sebastian” și a obţinut cele nouă caiete de la Beatrice Sebastian, văduva fratelui scriitorului, apoi a încheiat un contract între familie şi Editura Humanitas. Leon Volovici a prefaţat ediţia publicată la Editura Humanitas,  apoi Jurnalul a fost publicat şi în Franţa, SUA, Olanda, Cehia, Germania sau Suedia. În 2007, anul centenarului naşterii lui Mihail Sebastian, în ţara sa şi în străinătate au fost publicate noi studii despre scriitor şi opera sa.

În Germania, Jurnalul a fost publicat sub numele Voller Entsetzen, aber nicht verzweifelt / Tagebücher 1935-1944 (Îngrozit, dar nu disperat/ Jurnal ) şi a apărut în editura Claassen Verlag, Berlin 2005. La 20 noiembrie 2006, lui Mihail Sebastian i s-a conferit la Munchen, postum, premiul ,,Geschwister Scholl” pe anul 2006, cei 10.000 de euro a intrând în posesia nepoatelor de frate ale scriitorului, Michelle şi Dominique Hechter, care locuiesc în Franţa, respectiv Israel. Despre minunatul jurnal al lui Mihail Sebastian au apărut, după publicarea lui, reacții impresionante.

Mihail Sebastian (Iosef Hechter)

Mihail Sebastian (Iosef Hechter)

„Cartea aceasta merită să stea pe acelaşi raft cu ,,Jurnalul Annei Frank” şi să-şi găsească la fel de mulţi cititori.” – (Philip ROTH)

„O capodoperă plină de umanitate.” – (Paul BAILEY, Times Literary Supplement)

„O carte sclipitoare şi obsedantă” – (BBC History).

„Cutremurător, iscoditor şi tăios, Jurnalul lui Sebastian este mai mult decât o scriere esenţială pe tema războiului şi a Holocaustului: e un câştig pentru patrimoniul întregii omeniri.” – (Literary Review)

Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate

Recomandări autor